„Iliescu n-o să pățească nimic. Nici Dragnea.” MESAJUL UNUI ACADEMICIAN ROMÂN şi ANALIZA TĂIOASĂ a clasei politice sunt VIRALE

Academicianul Leon Dănăilă, care operează și la 84 de ani la Spitalul „Gh. Marinescu” din București, a acordat un interviu pentru Evenimentul zilei şi a vorbit, printre altele, şi despre motivele pentru care a intrat în politică.

De asemenea, Leon Dănăilă a transmis şi care au fost primele sale impresii de la câştigarea mandatului de senator al PNL. Nu a existat nicio laudă pentru colegii săi din Parlament şi o previziune pentru două figure marcante ale PSD, Liviu Dragnea şi Ion Iliescu.

„Eu nu m-am dus acolo pentru mine, ci să mai capăt ceva pentru spital, pentru Sănătate”, repetă aproape obsesiv savantul, în timpul interviului acordat Evenimentului zilei. Mărturisește că a obosit să fugă de la spital în Parlament și iar la spital: „Poate mai stau un an la spital. Și ajunge!”.

„Politicianul de azi luptă pentru menținerea averii și poziției pe toate căile. Nu-l interesează de popor”

- Că ați adus vorba, cum vă simțiți în Parlament?

- Nu mă simt bine, dar eu nu m-am dus acolo pentru mine, ci să mai capăt ceva pentru spital, pentru Sănătate. Am și făcut o cerere la minister pentru aparatură medicală în valoare de aproape un milion de euro. Întotdeauna am ținut la oameni, indiferent de vederile lor politice, dacă sunt bogați sau săraci, dacă sunt mari sau mici, dacă sunt buni sau sunt răi, eu îi ajut pe toți la fel. Doamnă, totul trece prin politică, să știți! Dacă nu te implici puțin în politică și nu te vede că faci ceva nimeni nu se uită la tine, nu- ți dă nicio atenție. Nimic.

- Cum vedeți societatea în care trăim azi?

- Nu înțeleg lumea asta. E urât ce văd la televizor. Nu-mi place. Sunt prea mulți delapidatori, prea mulți care fură, prea mulți care mint. Nu e o societate dreaptă. E o conducere care aparține unui grup. Felul cum obțin majoritatea diferite grupuri politice depinde de felul cum cumpă- ră votanți. Pe mine m-a dus PNL prin țară și toți mă cunoșteau, de aia au obținut 21%. Am adus foarte mulți votanți. Ăsta a fost motivul pentru care sunt în Senat, nu că eu aș fi mare politician și ei ar fi avut nevoie de mine.

- Domnule profesor, care este principala lecție pe care v-a predat-o politica până acum?

- Eu, deocamdată, am învățat ce trebuie să NU fac. Atât.

- Și ce nu trebuie să facă un politician?

- Să nu fure în primul rând. Să fie cinstit. Politica este o știință foarte grea. Trebuie să ai un rodaj în domeniul ăsta politic ca să poți să faci ceva.

- Care a fost primul lucru care v-a lăsat perplex după ce v-ați alăturat breslei politicienilor?

- Ura dintre oameni și lăcomia. Dorința asta de a se îmbogăți și furtul. Vor să-și apere averile lor și personalitatea. Toți sunt legați între ei, chiar dacă se mai critică unii pe alții. Asta am observat. Să știți că nu o să pățească nimeni nimic. Nici Iliescu n-o să pățească nimic. Nici Dragnea. Toți își pun oamenii lor. Apără averea pe care o au. 

- Cum l-aţi caracteriza pe politicianul român de azi?

- Luptă pentru menținerea poziției pe toate căile. Nu-l interesează de popor. Promisiuni și atât. Ideea de a construi opt spitale mari cu o mie de paturi şi un mega-spital nu ajută. Nu cu cărămizi se tratează bolnavii. Le-am zis și celor din PNL: dotați spitalele existente. Pe plan european sunt 390 de paturi la suta de mii de locuitori. Iar noi avem 450 de paturi. Ce ne mai trebuie spitale?

- A rămas Traian Băsescu preferatul dvs. în politică?

- Nu vreau să mă cert cu nimeni. Prefer să nu răspund. Mi-au mai zis ăștia din partid că sunt oportunist, când am zis că realitatea e că Băsescu se pricepe la politică. Și Tăriceanu se pricepe. Mai sunt și alții foarte buni. Dar dacă jaful ăsta de bani continuă, nu ne văd bine. Eu am cheltuit o mulțime de bani pe știință și cercetare. Nu mai am nicio avere. Mi-am vândut apartamentul ca să pot publica cărți. Am 54 de cărți și atlase tipărite. Sunt citat de savanţi din întreaga lume, vă arăt documente.

CITIŢI TOT INTERVIUL CU LEON DĂNĂILĂ AICI

În iunie 2017, procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, în „Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990”.

Chemarea vicepremierului Sevil Shhaideh la DNA, vineri 22 septembrie, a produs un adevărat cutremur în lumea politică din România. De la această știre încoace, sute de reacții, declarații și amenințări au curs din toate părțile. DNA a cerut aviz și pentru cercetarea penală Rovanei Plumb și a anunțat că alte patru persoane sunt urmărite în dosarul "Insula Belina". Toată lumea speculează că vizat în acest dosar ar fi președintele PSD Liviu Dragnea, deși el nu are, deocamdată, nicio implicare în anchetă.