Iliescu îşi pune oamenii în guvern

Şerban Nicolae, un repetent al uninominalului, şi Emilian Cutean, un inculpat pentru corupţie, sunt propuşi secretari de stat. Deşi s-au opus intrării PSD la guvernare alături de PDL, Ion Iliescu şi Viorel Hrebenciuc, asemeni lui Marian Vanghelie şi lui Radu Mazăre, nu ezită în a-şi planta oameni fideli în posturile-cheie ale puterii.

Ultimii pentru care se face lobby intens sunt Şerban Nicolae şi Emilian Cutean, propuşi secretari de stat în guvernul Boc. Primul la MAI, cel de-al doilea la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.

 

  • Şerban Nicolae este un fost senator PSD, cunoscut drept un iliescian radical, dar şi un apropiat al lui Hrebenciuc. La alegerile pentru parlament, Nicolae a pierdut competiţia pentru un post de senator în faţa Ancăi Boagiu (PDL). Rămas fără slujbă, îşi caută un post în guvern. Interesul său este pentru funcţia de secretar de stat la MAI pe problema spaţiului Schengen. Prima problemă: postul este ocupat în prezent de Cătălin Vrabie, un apropiat al lui Marian Oprişan, şi ar trebui eliminat.

Şerban Nicolae a făcut ieri câteva ore anticameră la sediul PSD. A aşteptat pe holuri lângă uşa unde se desfăşura şedinţa Biroului Permanent. A sărit pe ministrul Dan Nica când a ieşit din sală „la o ţigară“. A încercat apoi cu fostul şef de la MAI, Liviu Dragnea. Fără succes. În ciuda dorinţei lui Hrebenciuc de a-l recupera şi a susţinerii lui Iliescu, Geoană nu-l doreşte. Nu i-a iertat declaraţiile agresive pe care le-a făcut în trecut şi în special pe cea în care îl numea „un gâgă politic“. Se pare însă că nici liderii PDL nu sunt de acord cu numirea lui Şerban Nicolae la MAI.

Un penal la Revoluţionari

Un interes special a manifestat Ion Iliescu pentru controlarea departamentului guvernamental care se ocupă de problemele revoluţionarilor. Iniţial, Biroul Permanent al PSD l-a propus pe Cristian Iliescu, vicepreşedinte PSD Bucureşti. S-a opus chiar Ion Iliescu, care i-a cerut lui Geoană să nu-i trimită premierului Boc nominalizarea. Ion Iliescu l-a propus pentru Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor pe Emilian Cutean, un fost deputat PSD, trimis în judecată de DNA pentru corupţie.

  • Cutean a mai deţinut funcţia de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor până în 2004. Dosarul său se referă chiar la fapte săvârşite în această funcţie şi a fost trimis de DNA în instanţă în 2006. Acuzaţiile: efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sa, utilizând informaţii obţinute în virtutea acestei funcţii şi săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Concret, se arată în comunicatul DNA, „din probatoriul administrat a reieşit că, în cursul lunii decembrie 2004, când inculpatul nu mai avea calitatea de secretar de stat la SSPR, fiind eliberat din această funcţie pe 20 decembrie 2004, a dispus plata unei sume de 2,995.684 miliarde lei (vechi) în contul unei asociaţii de revoluţionari, intitulată Asociaţia Club 22, al cărei preşedinte era. Din această sumă, inculpatul, fiind singurul care avea drept de semnătură în numele asociaţiei, a achitat 945.778.886 lei (vechi) cu titlu de chirie restantă, pentru imobilul deţinut de asociaţie, imobil în care locuia şi el, iar diferenţa a folosit-o pentru constituirea unui depozit bancar“.