Iliescu îl susţine pe Năstase

Ion Iliescu a arătat astăzi că îl vrea Năstase, cu orice preţ, în conducerea PSD. El a propus de la tribuna Consiliului Naţional (CN), ca Adrian Năstase şi Dan Mircea Popescu să facă parte din Biroul Permanent Naţional al PSD, fără a genera o dispută artificială între cei doi candidaţi.

"Propun să luăm decizia de a completa Biroul Permanent Naţional cu două persoane: cel care va câştiga preşedinţia Consiliului Naţional, care are locul lui de drept în Biroul Permanent, iar celălalt să completeze postul liber de vicepreşedinte", a spus Iliescu.

Iliescu a apreciat că nu este corect să se creeze o dispută artificială între Dan Mircea Popescu şi Adrian Năstase, în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional.

"De ce să introducem o notă de discordie între cei doi, care fac parte amândoi din garda veche, fiecare cu virtuţile şi cu limitele sale? Poate nimeni nu l-a criticat mai sever decât mine pe Adrian Năstase, dar trebuie să dăm fiecăruia ce are. De ce să ne permitem luxul de a irosi, în loc să adunăm pentru bătăliile politice viitoare?", a spus Iliescu.

El a arătat că s-a ajuns în situaţia ca tema alegerii preşedintelui Consiliului Naţional să fie exagerată şi a solicitat să nu se facă un capăt de ţară din acest lucru.

Totodată, el a propus, ca Alexandru Atanasiu să fie atras în activitatea Biroului Permanent Naţional al PSD, având în vedere faptul că a fost preşedintele PSDR.

Geoană: "Nu înţeleg de ce mai facem alegeri la Consiliul Naţional"

Replica lui Mircea Geoană nu s-a lăsat aşteptată. Mai în glumă, mai în serios, liderul PSD a spus că nu înţelege de ce mai sunt organizate alegeri la Consiliul Naţional.           "Atunci nu înţeleg de ce mai facem alegeri!", a replicat Geoană la propunerea lui Ion Iliescu de cooptare în Biroul Permanent Naţional atât a câştigătorului, cât şi a învinsului în competiţia pentru preşedinţia CN.

Iliescu, deranjat de afirmaţiile lui Geoană despre "fesenişti"

El a afirmat că l-a deranjat faptul că preşedintele Mircea Geoană, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare, în prezenţa lui Traian Băsescu, a spus, după ce şeful statului afirmase că PSD s-a reformat, cu excepţia lui Iliescu, că PSD nu mai numără printre membri "fesenişti".

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a răspuns că atunci când a spus că PSD s-a reformat şi nu mai are membri "fesenişti". Geoană a precizat că nu s-a referit niciodată în termeni negativi la FSN şi la "fesenişti" şi a ţinut să facă unele precizări cu privire la cum a decurs dialogul cu Traian Băsescu de la lansarea candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare.

Liderul PSD a spus că, de fapt, i-a răspuns lui Băsescu că este normal să îl numească "edec bătrân" pe Iliescu, iar el să se declare de dreapta, în condiţiile în care este înconjurat de oameni proveniţi din FSN.

Discursul lui Iliescu, bazat pe critici

Iliescu a ţinut să răspundă şi unui antevorbitor, care îi sugerase să nu mai "urecheze" public conducerea partidului, afirmând că a avut parte, în viaţa politică, de acuze şi de jigniri cărora nu le-a răspuns impulsiv nici atunci când au venit din partea unor membri ai conducerii partidului.

El s-a referit indirect la Vasile Dâncu, invocând o mai veche afirmaţie a acestuia, când a folosit sintagma "produs expirat" la adresa lui.

Iliescu a adus în discuţie şi "mentalitatea primitivă" a unora dintre membrii mai tineri ai PSD, amintind de exemplul lui Emil Cioran, care milita, la 20 de ani, pentru exterminarea fizică a celor mai vârstnici de 30 de ani ca soluţie pentru regenerarea societăţii.

"Unii nu ajung până acolo (la ideile promovate de Cioran - n.r.), dar nişte ecouri pot fi receptate. De aceea m-a surprins acel accent critic şi mă păştea un gând să mă adresez într-un mod dramatic partidului, să aleagă dacă mai au încredere în mine şi în ce reprezint eu, şi cei care cred că prezenţa mea este o piedică pentru partid", a spus el.

Iliescu a criticat şi faptul că, după şedinţele Biroului Permanent, "apar tot felul de ştiri parazite", şi a spus că îşi pune unele semne de întrebare în legătură cu cine manipulează "asemenea chestiuni" şi în interesul cui.

"Sunt asemenea elemente cu mentalitate de slugoi, care vor să slujească şeful sau şefii", a adăugat el, fără referiri concrete.

Liderii din teritoriul nu se mai lasă "urecheaţi"

Primarul oraşului maramureşean Tăuţii Măgherăuş, Anton Ardelean, i-a cerut, la Consiliul Naţional al PSD, lui Ion Iliescu, să nu îi

mai "urecheze" pe liderii aleşi, deoarece "nu dă bine" în teritoriu şi a apreciat că nu este momentul revenirii în prim plan a lui

Adrian Năstase.

"Mă adresez creatorului acestui popor PSD, preşedintele de onoare, Ion Iliescu. Cu înţelegere îi propun domnului preşedinte să

înţeleagă că în partid există funcţii alese şi conducere aleasă. Dacă domnia sa urechează tot timpul actuala conducere aleasă de

Congres, nu dă bine pentru unitate", a spus Ardelean.

Citiţi şi: Ziua Z pentru Năstase