Într-un comentariu postat pe blogul său, fostul preşedinte a apreciat că "iniţiativa" lui Traian Băsescu de a revizui Constituţia este o "acţiune nepotrivită ca timp şi pretext" şi că o astfel de propunere, venită din partea unei comisii prezidenţiale, este neconstituţională.
"Ţara arde şi baba se piaptănă! - spune o vorbă din popor. Cam aşa se întâmplă şi cu această nouă iniţiativă a preşedintelui Traian Băsescu. De ce era nevoie, acum, într-un an care se anunţă atât de dificil? Dansul nu are linişte şi doreşte, de fapt, să-şi lanseze campania electorală, de acum, cu o acţiune de anvergură. Numai că acţiunea este nepotrivită atât ca timp, cât şi ca pretext!", scrie Ion Iliescu pe blog.
Preşedintele de onoare al PSD reaminteşte că actuala lege fundamentală a fost elaborată de către Adunarea Constituantă, aleasă în mai 1990, în urma unui proces foarte laborios, inclusiv cu asistenta specialiştilor desemnaţi de Consiliul Europei şi cu consultanţa unor specialişti de prestigiu în domeniul dreptului constituţional, fiind apreciată de specialiştii europeni.
"În anul 2003 s-au adoptat unele amendamente, ţinând seama de experienţa celor 12 ani de funcţionare şi de nevoia adaptării prevederilor Constituţiei la noul statut al României, în raport cu NATO şi Uniunea Europeană", scrie Iliescu.
De asemenea, fostul preşedinte aminteşte că, potrivit prevederilor constituţionale, "revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot".
"Ori, noi nu ne aflăm în faţa niciunuia din cazurile menţionate, ci în faţa unei propuneri a unei comisii prezidenţiale, procedură neprevăzută de Constituţie, deci, ne aflăm, de fapt, în faţa unei proceduri neconstituţionale!", comentează Ion Iliescu.
"Nu de aşa ceva are nevoie ţara acum!"
În opinia preşedintelui de onoare al social-democraţilor, contradicţiile care au apărut în relaţiile dintre instituţiile statului au fost generate de "comportamentul agresiv" al şefului statului faţă de aceste instituţii.
"Nu de aşa ceva are nevoie ţara acum! Acţiunea apare ca o diversiune, care conduce la distragerea atenţiei guvernanţilor de la problemele esenţiale care vizează viaţa oamenilor", comentează Iliescu.
În finalul comentariului de pe blog, fostul preşedinte scrie că "dacă se vor impune, în viitor, măsuri de îmbunătăţire a textului Constituţiei, rămâne de văzut. Acum, în niciun caz, nu constituie o urgenţă".
Comisia prezidenţială pentru analiza regimului politic şi constituţional şi-a prezentat ieri raportul. Prezent la eveniment, Traian Băsescu a enumerat opţiunile sale privind revizuirea Legii Fundamentale.
Preşedintele a afirmat că, în opinia sa, cea mai bună variantă pentru România ar fi forma de regim semiprezidenţial, şi nu unul parlamentar, care "nu exprimă voinţa poporului". Băsescu a mai apreciat că "putem opta pentru un sistem unicameral, prin eliminarea unei Camere", deoarece, în prezent, Senatul şi Camera Deputaţilor sunt prea asemănătoare.
CITIŢI ŞI:
Cum s-a gândit Băsescu să conducă ţara