Ilie Năstase, ultimul avertisment! Ar putea ajunge la închisoare!

Ilie Năstase, ultimul avertisment! Ar putea ajunge la închisoare!

Fostul mare campion Ilie Năstase a aflat abia acum de ce l-au iertat judecătorii, cu doi ani în urmă.

Condamnat la închisoare pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice și s-a sustras cercetărilor polițiștilor, Năstase a avut, totuși, parte de clemența magistraților. Judecătorii au ținut cont de faptul că este un fost mare sportiv și i-au acordat clemență, suspendând executarea pedepsei.

„Se impune a se atrage atenția inculpatului cu privire la faptul că toate faptele pozitive care-l pun într-o lumină bună în ochii societății române și nu numai, realizate de aceasta în aproape o viață, pot fi lesne uitate în măsura în care va continua să săvârșească fapte antisociale, putându-se transforma ușor într-un exemplu negativ”, se arată în hotărârea Curții de Apel București, conform de Digi 24.

Pe de altă parte, judecătorii mai arată și că, „într-un stat de drept, refuzul unei persoane de a se supune solicitărilor poliției și plecarea din locul respectiv fără acordul organelor de ordine, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, este de o gravitate deosebită, fiind pusă sub semnul întrebării capacitatea instituțiilor statului de a-și îndeplini atribuțiile”.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a condus băut și i-a sfidat pe polițiști, fugind chiar de sub nasul lor, Ilie Năstase a fost condamnat definitiv la 9 luni și 10 zile de închisoare, cu amânarea executării pedepsei.