Editura Evenimentul si Capital

Ilie Năstase. BOALĂ GRAVĂ pentru primul nr. 1 ATP din istorie. PREMONIŢIA TERIBILĂ a medicilor. Breaking news!

Ilie Năstase
Autor: | | 0 Comentarii | 9195 Vizualizari

N-a trecut un an de când medicii de la o clinică renumită din Germania i-au dat un ultimatum fostului sportiv, acum în vârstă de 71 de ani: STOP alcool!

Ilie Năstase s-a aflat într-un moment de cumpănă în aprilie, 2017, când a fost diagnosticat în România cu probleme grave ale ficatului, provocate de stilul de viață nesănătos și consumul excesiv de alcool.

”Medicii au descoperit că am probleme cu ficatul. E cam gras. În timpul antrenamentelor de tenis, mâncam glucoză ca să recuperez energie, iar acum se resimte. Am zis să merg şi în străinătate să investighez problema. La sfatul lui Ţiriac, am ales Germania, unde se află un spital jumătate de stat, jumătate privat. El îi cunoaşte pe profesorii de acolo, pentru că a mers când a avut probleme la plămâni. Din păcate, specialiştii de acolo mi-au confirmat ce-mi spuseseră cei de aici şi anume că am probleme la ficat”, a declarat atunci Ilie Năstase. După ce i-au prezentat riscurile, medicii i-au dat tratament şi i-au prescris un regim alimentar pe viaţă. ”Nu mai mănânc de vreo două luni carne, nu am voie băuturi alcoolice, grăsimi şi pâine. Mănânc doar peşte, legume, mai fac sport. Am slăbit 4 kilograme. Am vreo 85, însă trebuie să ajung la 80 kg, aşa mi s-a recomandat”, a mai spus fostul rege al sportului alb.

Și deși s-a jurat atunci, după spaimă, că nu va mai pune gura pe băutură, Nasty a derapat de la acel stil de viață. Mai grav, el a fost prins în această dimineață conducând sub influența băuturilor alcoolice.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:12 Indiferent de rezultat, ședința CExN se va sfîrși prost pentru PSD. România lui Cristoiu 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 13:58 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 13:33 Ce se așteaptă, azi, la ședința PSD. Dăncilă îi înfige cuțitul „Cezarului” Dragnea? 13:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 12:54 RĂZBOI total în PSD. Rădulescu aruncă BOMBA! „Dăncilă e cu noi” 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 12:33 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 12:32 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 12:27 Cum se poziționează liderii județeni înainte de CExN PSD 12:18 CEx al PSD. FIDELITATE necondiţionată. Dragnea primeşte SPRIJIN IMPORTANT de ultimă oră. News alert 12:07 Din ce TABĂRĂ face parte DĂNCILĂ înaintea CEx al PSD? Anunț de ULTIM moment al premierului 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota” 11:08 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 10:38 SCANDAL în PSD. Un NUME GREU din PARTID dă de pământ cu PUCIȘTII 10:32 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 10:13 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 00:11 TABĂRA Firea PIERDE teren. Un important CONTESTATAR a lui DRAGNEA, MESAJ cu două ÎNȚELESURI 21:46 Firea PIERDE teren în PSD. O întreagă ORGANIZAȚIE de sector TRECE în TABĂRA DRAGNEA. 15:20 A apărut o NOUĂ poză care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII

Articole salvate