De ce SAPĂ atât de ADÂNC pentru MORȚI sătenii din Ileana. MISTERELE TROIȚELOR cu APĂ VIE
Editura Evenimentul si Capital

De ce SAPĂ atât de ADÂNC pentru MORȚI sătenii din Ileana. MISTERELE TROIȚELOR cu APĂ VIE

Autor: | | 0 Comentarii | 9487 Vizualizari

Văzusem de departe dansul din mijlocul câmpului. M-am apropiat, prudent, urmând poteca unduitoare, să nu deranjez oarece ritual. În afara satului plutesc legende pe care oamenii se codesc să ţi le descrie.

Găsesc pe cineva. N-are timp de vorbă. Se grăbeşte, cu bicicleta. Doar ce-mi aruncă întro doară. „Aceea e fântana lui Ion”.

Şi altele? Eu insist. „A lu’ Sfantu’, după deal. A lu’ Marin. La Deju’, colo, în vale”.

Dispare, înainte de a-mi da restul amănuntelor, temânduse că a lăsat mai mult decât trebuia să se întrevadă.

Setea din faptul zilei

Pe un braţ puternic se leagănă prăjina încorsetată de un pietroi care nu-i dă pace o clipă. Din capătul celălalt, scăpat în văzduh, curge lanţul, lung cât setea din faptul zilei.

Găleata aşteaptă în orice clipă să revadă calea ştiută de o eternitate. Tragi vârtos, trezind din amorţeală întregul mecanism.

Deodată îl vezi cum ştie singur să culeagă vitalul lichid. De la cinci sau opt ori zece metri adâncime.

Bei, şi tot mai vrei, în timp ce te gândeşti că ar trebui să mulţumeşti cuiva pentru aşa minune. Închizi izvorul, la final, punându-i capac.

În poarta unui destin

În satul buzoian Ileana mă opresc în faţa unei porţi, destinul conducându-mă, să-l întâlnesc pe Constantin. Ieşit la o vorbă cu vecinul său.

Restul uliţelor, prăfuite, mă tot chestionaseră din pustietatea lor. Ce caut pe aici într-o zi de sâmbătă, în transpirate întrebări?!... Fântâni? „Nu, puţuri”, sunt învăţat.

Deci n-au fost fântânari, ci puţari, trag concluzia. „Puţari”, aşa li se zicea meşterilor. Omul trecut prin viaţă îmi zice, abia după ce m-am prezentat şi am schimbat câteva impresii despre lume, că a fost puţar în tineretea sa.

Dureri neuitate

Peste drum de casa lui, tăind gardul bisericii, un puţ. Mai înalt în cumpănirea sa faţă de streaşină.

„Eu l-am săpat”, îmi arată Constantin Niţu. În memoria fiului său. Restul cuvintelor şi le înghite cu tragic calm.

E un alt mod de a pomeni pe cel trecut în veşnicie. Ar bea şi el odată cu tine o cană. Doar e agăţată-n cui…

Întâlnisem tot acolo, mai devreme, o femeie, trebăluind cu bidoanele în liniştea ei. De nezdruncinat, oricât am vrut s-o descos. „

E mai bună apa de aici”, atât scapă despre puţul care nu s-a mulţumit cu apele freatice de suprafaţă. „E adânc”, parcă e supărată doamna pe ea însăşi, că stă de vorbă cu străini.

Cum se sapă un puț

Să vorbim despre meseria de puţar, îi propun domnului Constantin. „Hai!”, se arată binevoitor.

Cândva, tare demult, veneau carele încărcate cu piatră, „de la deal”. Erau meşterii cioplitori. Ei scobeau fiecare bucată în parte, făcând-o semirotundă. Puse cap la cap, se uneau apoi jumătăţile.

Pagina 1 din 2
Tag-uri: apa, vie, ileana, sat



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate