Ilan Laufer este audiat de polițiștii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din Ștefan cel Mare, fiind suspectat de evaziune fiscală și complicitate la gestiune frauduloasă.
Complicitate la gestiune frauduloasă - în calitate de administrator al 2 societăți, ar fi sprijinit-o pe Carmen Adamescu în administrarea bunurilor Unirea Shopping Center, producând pagube persoanei vătămate ( Unirea), în cuantum de peste 5.800.000 de Euro. Concret, cei care doreau să închirieze spații în Unirea, incheiau mai întâi contracte subsecvente cu societățile administrate de Ilan Laufer, cu sume mari de bani. Ulterior, acesta i-ari fi ajutat să închirieze spațiile în Unirea, la sume modice de bani. Banii astfel obținuți de Ilan, erau transferați către 4 societăți din Cipru și Elveția, de unde erau ulterior retrași, prin încheierea cu aceste firme a unor contracte fictive de consultanță, comision și intermediere. Aceste sume, astfel obținute, ar fi ajuns la Carmen Adamescu.
Evaziune fiscală - Pentru a nu achita taxele și impozitele pe profit, pentru o societate pe care o administra, Ilan Laufer ar fi majorat cheltuielile, prin încheierea și înregistrarea în evidența contabilă a unor contracte fictive de consultanță, cu cele 4 firme din Cipru și Elveția. Cheltuielile fictive se ridică la suma de 22 de milioane de lei.