Președintele ales, Igor Dodon, îi răspunde lui Klaus Iohannis. Igor Dodon spune că prin declarațiile de astăzi, Iohannis "ia act de alegerea sa în funcția de șef al statului”. Mai mult, Dodon a ținut să-i amintească președintelui României despre o scrisoare deschisă, expediată tocmai în primăvară, care a rămas fără răspuns.
"Domnul președinte Iohannis m-a vizat în una din intervențiile sale recente, referindu-se la cum e corect să se procedeze între președinți. E bine că Dumnealui deja nu doar ia act de alegerea mea, ci abordează situația mai personal și mai concret. Cu acest prilej, îi amintesc domnului președinte român Iohannis că i-am transmis încă în primăvară o scrisoare deschisă, la care Dumnealui încă nu a răspuns”, scrie Igor Dodin pe pagina sa de Facebook.
Mai mult, Igor Dodon a publicat scrisoarea cu pricina și i-a sugerat președintelui României să vină cu un răspuns.
"Îl asigur că în calitatea mea de președinte ales al Republicii Moldova am aceleași preocupări ca și acum jumătate de an cu privire la subiectele din acea scrisoare. Deci, îi readresez domnului Iohannis acel mesaj. Îl puteți vedea atașat. Sper că în relația dintre președinți e de bonton să se răspundă la scrisorile deschise”, a adăugat Dodon, citat de unimedia.info
Preşedintele României, Klaus Iohannis a preferat să nu comenteze o serie de declaraţii critice la adresa României făcute de Igor Dodon, care a cerut recent ratificarea Tratatului de frontiera dintre Bucureşti şi Chişinău.
Întrebat cum îi răspunde lui Dodon, Iohannis a precizat: "Ştiţi că există uzanţe diplomatice (...) Chiar dacă dl Dodon nu e încă preşedinte, va înţelege şi domnia sa încet-încet cum se procedează între preşedinţi”, a declarat Iohannis.