Ignatul se apropie, revine și pesta porcină în România! Jumătate de milion de porci au fost deja sacrificați

Ignatul se apropie, revine și pesta porcină în România! Jumătate de milion de porci au fost deja sacrificați Porc. Sursa foto: Arhiva EVZ

România se confruntă din nou cu pesta porcină africană. Sunt confirmate deja 585 de focare la nivelul țării, 30 fiind depistate în ultima săptămână. Peste jumătate de milion de porci au fost deja sacrificați, iar datele nu arată deloc bine. Județul Ialomița este cel mai afectat.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a făcut publică harta focarelor de infecție cu privire la pesta porcină africană din România. Cea mai afectată zonă este Ialomița, unde sunt 9 focare active. În județul Olt, al treilea cel mai afectat, în ultimele două luni au fost sacrificați aproximativ 100.000 de porci din ferme. Oamenii au început să își sacrifice animalele din gospodărie de frica pestei.

"Porcii din gospodăriile afectate au fost eutanasiați și îngropați în condițiile legale. Mulți au sacrificat animalele de frică să rămână fără ele. Au făcut, să zicem, Crăciunul mai înainte", declară Valentin Piciu, primarul comunei Verguleasa.

Localnicii sunt speriați de noul val al pestei porcine și susțin că lumea va rămâne din nou fără porci de Crăciun. Gospodăriile în care sunt animale au fost dezinfectate, iar oamenii încearcă prin orice metode să țină virusul la distanță de porcii lor. "Am doi porci. Am făcut curățenie, dezinfecție", spune un localnic din Verguleasa pentru digi24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Suntem într-o perfectă catastrofă, pesta porcină africană a provocat un incendiu asupra industriei, care durează de patru ani, n-am avut sprijin de la autorități. Doar anul asta peste jumătate de milioane de porci au fost omorâți și îngropați, peste 40.000 de scroafe au fost ucise", a declarat Ioan Ladoși, președintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.

Principalele cauze care duc la apariția pestei porcine:

– intrarea/ieşirea porcinelor în/din exploatații fără a se solicita medicului veterinar documente care să ateste starea de sănătate a acestora;

– scoaterea animalelor din zonele de restricție (protecție, supraveghere, infectată)

– sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar, carnea provenită de la acesta constituind în permanență o sursă de difuzare a virusului PPA (virusul rezistă în carne congelată peste doi ani);

– nerespectarea obligației de către deținători de a anunța medicul veterinar atunci când la porcii pe care-i dețin apar îmbolnăviri și/sau mortalități;

– de multe ori, aruncarea/abandonarea cadavrelor provenite de la porcii morți de PPA în pădure, pășune, marginea apelor etc;

– nerespectarea măsurilor minime de biosecuritate, în multe exploatații nonprofesionale aflate în zonele de protecție și supraveghere.

În ultima săptămână au fost descoperite 30 de noi focare active! Iată lista județelor:

  • Județul Alba – 2 focare;
  • Județul Bihor – 3 focare;
  • Județul Botoșani – 1 focar;
  • Județul Buzău – 3 focare;
  • Județul Călărași – 1 focar;
  • Județul Dolj – 1 focar;
  • Județul Gorj – 1 focar;
  • Județul Ialomița – 9 focar;
  • Județul Iași – 3 focare;
  • Județul Mureș – 1 focar;
  • Județul Prahova – 1 focar;
  • Județul Sălaj – 1 focar;
  • Județul Satu Mare – 1 focar;
  • Județul Teleorman – 2 focare.