Evenimentul Zilei > Actualitate > Ierusalim, o scară spre cer
Ierusalim, o scară spre cer

Ierusalim, o scară spre cer

Pietre roase de timp, ziduri groase care învăluie o istorie milenară, o cetate sfântă, cu o mare încărcătură mistică pentru evrei, creştini şi musulmani, un amestec de culturi, tradiţii şi cutume, care te poate năuci, astfel se arată Ierusalimul.

Dacă pentru evrei, cetatea Sionului reprezintă centrul spiritual, prin templul lui Solomon, pentru musulmani, Ierusalimul este a treia capitală sfântă după Mecca şi Medina prin sanctuarele de pe Muntele Moria (Domul Stâncii şi Moscheea El-Aqsa), iar pentru creştini este locul în care a fost răstignit şi a înviat Hristos.

Vechile pietre ale oraşului, numeroasele aşezări istorice, altare şi locuri de rugăciune din sinagogi, moschei, biserici, toate stau mărturie a credinţei nestrămutate a fiecărei comunităţi. Localnicii se roagă în felul lor, la anumite ore, iar rugăciunile, clopotele care vuiesc din toate părţile, strigătele muezinilor din vârfurile minaretelor fac ca întreaga cetate să devină, în prag de seară, o imensă litanie care se înalţă către cer.

CUM AJUNGI, UNDE STAI ŞI CE VIZITEZI

Dacă prinzi şi un apus de soare, care se revarsă cu lumini de foc, peste zidurile cetăţii vechi, dacă auzi şi cântecul sfâşietor al pelerinilor creştini care refac pe Via Dolorosa, cu o cruce mare, din lemn, ăn spate, drumul spre Golgota, când, peste toate, parcă răsună strigătul de pe cruce: „Eli, Eli, lama sabatahni?” (Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?), senzaţia este cutremurătoare.  

„Domnul a plâns”

Dacă poposeşti în Grădina Ghetsimani, printre ramurile măslinilor statuari, de peste 2000 de ani, cu trunchiuri de o circumferinţă impresionantă, în liniştea nefirească a livezii, simţi cu atât mai dureros vorbele şoptite ale lui Iisus, înainte de răstignire: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti".


ZIDUL PLÂNGERII. Mii de credincioşi vin să se roage la cel mai venerat simbol al iudaismului. Rămăşiţele Zidului Vestic s-au pastrat din cel de-al Doilea Templu, distrus de romani in anul 70.

Şi nu-ţi rămâne decât să păşeşti mai departe, tot pe Muntele Măslinilor, în biserica în formă de lacrimă, numită Dominus Flevit  („Domnul a plans”). Astfel, între concret şi simbolic, istorie şi eternitate, geografie şi sfinţenie, drumurile prin pustiul acestui loc se transformă „în adevărate întâlniri, în hagealâcuri (pelerinaje) iniţiatice", aşa cum le numeşte preotul Cristian Muntean.

Între sfinţenie şi mizerie

Ierusalimul este unul dintre cele mai vechi oraşe ale lumii, arheologii stabilind, după stilul ceramicii descoperite în vatra cetăţii, că prima fundaţie s-a făcut cu 5.000 de ani în urmă. Cetatea biblică a fost întemeiată cu aproape două milenii înainte de Hristos, fiind menţionată şi pe tăbliţele din lut de la Tel-el-Amarna sub numele de „Urusalim”. Ierusalimul este aşezat ăn munţii Iudeii, pe un pământ calcaros, la 800 de metri peste nivelul Mediteranei, înconjurat de văi adânci şi stânci golaşe.

Ultraortodocşi, îmbrăcaţi în blană în veri toride

Oraşul a devenit centrul politic, cultural şi religios al statului Israel, ăn care acum convieţuiesc 450.000 de evrei şi 100.000 de musulmani, pe lângă numeroşi creştini. Poţi întâlni, la tot pasul, evrei ultraortodocşi, înveşmântaţi în negru, cu căciuli de blană sau alţii, cu „kippah” pe cap, care-şi plimbă liota de copii. Ei poartă un fel de poncho negru şi lung pe dedesubt (talit katan) din care ies nişte ciucuri pe afară (aşa-numitele tzitzituri).


CUTUMĂ. Ultraortodocşii poartă căciuli de blană şi pe o căldură de 40 de grade Celsius 

Casele lor, de mărime mijlocie, sunt făcute din pietre mari şi albe, care păstrează arhitectura străveche. Întâlneşti aici cei mai mulţi habotnici pe metru pătrat din lume, alături de soldaţi înarmaţi, care străbat Ierusalimul în tancuri şi în maşini blindate.

Cetatea este un amestec paradoxal de pace şi război, de linişte şi moarte, de belşug şi sărăcie, de sfinţenie şi urâciune, pentru că dincolo de locurile sfinte te sfidează aerul rânced din bazarele aglomerate şi mizerabile.

La Poarta Leilor

De la înălţimea Muntelui Măslinilor, deasupra Grădinii Ghetsimani, se vede panorama vechiului oraş, cu cea mai cunoscută emblemă: Domul Stâncii. Oraşul este împărţit în secţiuni: oraşul vechi, înconjurat de ziduri, cu cele patru cartiere (evreiesc, musulman, creştin şi armean), oraşul nou-israelian (Ierusalimul de Vest) şi cel arab (Ierusalimul de Est).

Ce te impresionează cel mai mult este oraşul vechi, înconjurat de zid, cu străzi înguste, în care se intră prin opt porţi, dintre care cea mai cunoscută este Poarta Leilor.

Zidul Plângerii, situat ăn partea de vest a cetăţii, se află la marginea Muntelui Templului, unde se ciocnesc cultura arabă şi cea ebraică. Zidul este un loc sacru pentru evrei, deoarece e tot ce a rămas, după distrugerea romană din anul 70, din faimosul templu al lui Solomon, unde se afla Chivotul Legii.

Traseul continuă pe străzile ănguste ale cartierului musulman, unde comercianţii arabi vând în bazare tot felul de lucruri ieftine, şi se termină în cartierul creştin la unul dintre cele mai sfinte locuri, Biserica Sfântului Mormânt al Mântuitorului.

Sindromul Ierusalim duce la boală

Mă aflam la un început de octombrie pe o potecă lăturalnică de pe Muntele Măslinilor, când un adolescent jamaican, cu privirea tulbure, s-a ivit ca din pământ şi mi s-a aruncat la picioare. „Pot să-ţi sărut picioarele?”. „Nuuu!”, i-am răspuns speriată. Fulgerător, el mi le-a sărutat totuşi, destul de brutal, şi nu era numai umilinţă gratuită în gestul său.


LOC DE PELERINAJ. Intrarea în biserica în care sălăşuieşte Mormântul lui Iisus

Ierusalimul creează, aşadar, şi probleme medicale, aşa-numitul „Sindromul Ierusalim”, un fenomen mental care implică halucinaţii religioase declanşate de vizita în oraşul sfânt. Aşadar, doamnelor, nu vă avântaţi neînsoţite în locurile pustii.

Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plângerii este în timpul sărbătorii Sabatului, de vineri seara până sâmbătă dimineaţa, când evreii se adună ăn piaţa imensă, exultă şi dansează pe cântece tradiţionale evreieşti până la apusul soarelui.

Te lecuieşti cu berea de la „Syndrom Bar”

Viaţa de noapte nu este la fel de sălbatică precum în Tel Aviv, dar nici nu lipseşte în totalitate. Majoritatea cafenelelor şi barurilor din jurul oraşului vechi se închid la apus.

Sâmbătă seara, la terminarea Sabatului, te poţi însă distra în zonele din jurul străzilor Yoel Solomon, Yaffa, Rivlin şi ale Pieţei Zion.

Dacă eşti lovit de „Jerusalime Syndrome”, poate să-ţi fie de ajutor o vizită la „Syndrom Bar” de pe strada Hillel. Aici, poţi să te tratezi cu o bere rece şi să asculţi jazz şi blues.

RECOMANDĂRI

Atenţie, la principalele intrări la Zidul Plângerii au fost instalate scanere! Nu se intră ăn moschei decât dacă eşti musulman. La sinagogi şi biserici trebuie să ai îmbrăcăminte decentă.

Nu schimba bani la bancă, pentru că se reţin comisioane uriaşe. Schimbă valuta la vreun exchange office de pe stradă. Rata de schimb este de 3,89 shekeli/dolar.

Cumpără fructele şi legumele din shuk (piaţă deschisă), pentru că sunt mai proaspete şi mai ieftine decât în supermarket.

În cartierele ultraortodoxe, unde locuiesc evreii religioşi habotnici, nu se permite intrarea cu maşina în timpul sabatului. De regulă, străzile şi gardurile sunt ănchise cu lanţuri. Dacă intri din greşeală, ai şansa să rămâi fără geamuri, pentru că se va arunca ăn maşină cu pietre.

În zonele arabe, din afara oraşului vechi, cel mai indicat este să stai în zonele controlate de poliţia şi de armata israeliană.


Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: