Evenimentul Zilei > EVZ Special > Identitate digitală fiabilă și sigură. Rockefeller. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Identitate digitală fiabilă și sigură. Rockefeller. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Identitate digitală fiabilă și sigură. Rockefeller. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti de bine, pozitiv.  Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. În weekend poţi să ai curaj în promovarea intereselor proprii.

12,13 iunie

 

Identitate digitală fiabilă și sigură. Rockefeller. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Pe 12 iunie s-au născut  Anne Frank, George Bush, Anthony Eden, Irwin Allen, Anselm Rothschild, David Rockefeller, Chik Corea, Otto Skorzeny,  Alexandru Balaci, Adrian Enache, Aurora Leonte, Petru Vintilă, Achim Mihu. Pe 13 iunie s-au născut  Caius Iulius Agricola, William Butler, Yeats, Luis Walter Alvarez, Christo, Paavo Nurmi, Don Budge, Martha Washington, Simion Ismailciuc, Eugen Pora, Mihai Creangă, Paul Miron, Gheorghe Zaman, Klaus Werner Johannis.

 

Pe 12 iunie, în calendarul creștin-ortodox sunt Sfinţii Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul, iar pe 13 iunie sunt Sfinţii: Achilina şi Trifilie din Cipru.

În ”Kalendar”, pe 12 iunie, este sărbătoarea  Nunta Şoarecilor, unul dintre reperele ritmului agricol. „Până cu o săptămână înaintea acestei zile trebuiesc sfârşite din semănat sau pus: păpuşoiul, cartoafele sau barabulele şi seminţurile de legume. În săptămâna de dinainte se poate semăna hrişca, iar după 12 iunie nimic altceva” (Marian, citat de Pamfile în SLR, 1997, pagina 58). O sărbătoare veche, probabil de la a doua diviziune a muncii, dinainte de daci şi agatârşi.

Ziua este serbată pentru belşugul recoltelor şi pentru ca viermii să nu strice varza (Pamfile, 1997, pagina 58).

Dacă plouă – nu vor fi şoareci care să strice recolta! Nu se sparg lemne. De aici încolo nu se mai poate semăna nimic, că nu iese. Se ţine de femei, care nu gătesc şi nu spală, ca să nu piardă legumele din grădină şi să nu fie grindină! (Antoaneta Olteanu, CPR,2009, pagina 199,200)

 

Există o carte fabuloasă, scrisă prin anii 70 ai secolului trecut: ”The Rich and the Super Rich” care, în aproape 600 de pagini demonstrează multe, cu acte și fapte. Sigur, este o carte istorică, dar nimic nu s-a schimbat, marile averi se fac tot având la bază mijloace frauduloase, sau chiar o crimă. Puteți să o descărcați aici, gratis:                  http://tohno-chan.com/ddl/src/Lundberg_Ferdinand_-_The_rich_and_the_super-rich.pdf.

Tot pentru distracţia domniilor voastre, o să vă povestesc despre multimiliardarul american John Davison Rockefeller (1839-1937) pe care îl pomenim pe 12 iunie, – un om religios, bun, tandru, mare filantrop şi promotor al modului de viaţă american. Nu aș fi așa de sigur.

Lucrurile nu stau chiar aşa – Johnny Rockefeller nu era deloc evlavios, era crâncen şi fără milă în afaceri şi mare amator de fuste, preferând femeile mai în vârstă decăt el. Ca și Macron, o fi ăsta secretul succesului?  În nicio istorie, sau enciclopedie, nu o să găsiți un amănunt picant din viaţa lui – cum a făcut primul milion de dolari! Adesea, Rockefeller spunea, zâmbind mânzește: ”Pot să justific fiecare cent pe care l-am făcut, dar să nu mă întrebați de primul milion!”

La vârsta de douăzeci de ani Rockeffeler reuşise să pună la punct, muncind zi şi noapte, o mică afacere de familie en-gros. Nu vedea niciun viitor şi nicio dezvoltare a afacerii lui.  Băiat deştept, Rockefeller, se prinde că principalul eveniment social din micul orăşel Cleveland (ne aflăm la jumătatea secolului al XIX-lea) era slujba religiosă de duminică; acolo se făceau şi se defăceau alianţe, afaceri, căsătorii şi duşmănii. Johnny Rockefeller îşi cumpără o redingotă neagră şi devine cel mai pios baptist din oraş.  Atrage atenţia reverendului Alois care îi vinde un pont: prea bogata văduvă Clearance nu ar vedea cu ochi răi o comuniune sufletească şi nu numai, sigur că un comision ar putea să ajute biserica, nu ?!  Johnny  se pune pe treabă şi văduva este aşa de mulţumită că declară în plenul credincioşilor, într-o duminică, că lasă toată averea ei lui Rockeffeler „pentru pioşenia şi filantropia lui”.  Lucru care nu se lasă aşteptat prea mult, văduva decedând de fierbinţeli peste câteva săptămâni. John, „înlăcrimat şi distrus”, declară că va folosi toată averea primită pentru lucrări benefice şi filantropice. Ceea ce şi face, punând la punct o reţea de azile pentru bătrâni – dar nu pentru bătrânii foarte săraci, ci pentru cei ce aveau cel puţin o casă care venea la patrimoniul companiei azilului. Aşa încât John Rockefeller se trezeşte având vaste proprietăţi pe care nu ezită să le pună garanţie la banci pentru a obţine lichid – primul milion de dolari!

La 24 de ani Johnny Rockefeller are un milion de dolari şi o idee fixă – să-i investească în petrol!  Familia, prietenii, consilierii bancari îi spun că este nebun şi că o să sfârşească în închisoarea datornicilor.  Numai reverendul Alois (care de fapt nu mai era reverend, o istorie nu prea clară despre fondurile bisericii şi o roşcată irlandeză) îl sprijină şi îl încurajează.  În 1863 John Rockefeller, cu banii în cauză, construieşte o rafinărie lângă Cleveland, care în doi ani devine cea mai mare din zonă.  În 1870 John Rockefeller face o frăţie cu încă opt întreprinzători care îl recunosc drept şef: aşa apare Standard Oil Company.  Principiile lui Rockefeller sunt foarte sănătoase: „profitul trebuie să fie de cel puţin trei ori mai mare decât costurile – de ce a inventat Pitagora numărul Pi ?” şi „dacă îţi trebuie pâine în fiecare zi şi ai bani este mai eficient să cumperi toată brutăria”.  Johnny nu a cumpărat numai brutăria, ci terminale de petrol, linii ferate, cisterne nenumărate, vapoare, bănci, ziare, oraşe întregi, vaste terenuri petroliere.  Dacă nu ar fi apărut legea antitrust a lui Sherman în anul 1890, cei nouă care au speriat America, ar fi cumpărat încet-încet toată America.  O ultimă invenţie a lui Rockefeller: fundaţia şi asociaţia nonprofit. Aşa a recirculat, el şi fiul lui, până în anul 1955, când s-au trezit şi politicienii, peste 20 de miliarde de dolari, scutite de taxe și impozite.

Să ne imaginăm la cât s-a ridicat și este în prezent averea familiei Rockefeller dacă numai donaţiile făcute public s-au ridicat la trei miliarde de dolari! ”Bani aruncați pe fereastră ca să astupăm gura împuțită a mulțimii!” după cum declara unul dintre Rockefelleri.

Ce boală cumplită, ce beteșug psihic infernal poate cuprinde un om ca să se îmbogățească în halul ăsta? Pentru că lichidul monetar este constant pe o piață, într-o țară, pe glob. Ca să fie unul multimiliardar este necesar să fie câteva milioane de săraci, legea conservării mijloacelor financiare. Toate religiile din lume condamnă pe cei bogați, până și Noul Testament, corijat și adaptat la Niceea, tot spune: ”… mai repede trece o cămila prin borta acului, decât intră un bogat în Împărăția Mea!” Nu este vorba de bogăție justificată, sau legala, astea sunt mofturi de tv, sunt condamnați bogații, pasiunea nesănătoasă de a aduna bani mai mulți decât îți trebuie, de a-i sărăci pe alții, prin urmare. De aceea, în prezent, a apărut conceptul implicării sociale a firmelor și persoanelor bogate: ”Bani aruncați pe fereastră ca să astupăm gura împuțită a mulțimii!”

Mă duc să-mi fac canonul în pustnicia mea săraca dar cinstită, vorba lui Iliescu, a spus și el o vorbă bună odată și toți micronii i-au sărit în cap. Ce sunt micronii? Vă spun eu, altădată! Pentru că, spunea săracul Origen, am în față filocalia lui: ”… oamenii nu vor să devină mai buni, mai înțelepți și mai erudiți ci mai bogați, mai puternici și mai stăpâni”. Oare, o să întâlnesc în cafeneaua înălțaților, (vezi Stargate) vreun multimiliardar putred de bogat? Că, în film, Dr. Daniel Jackson, cel înălțat, ființă de lumină fiind, îl întâlnește în cafeneaua înălțaților pe răul-răilor, Anubis, și el înălțat.

Dar, despre altceva doream să vă spun, după cum am început ieri, identificare pe net. Și pentru că deobicei îmi respect promisiunile, iată:

Comisia UE propune o identitate digitală fiabilă și sigură pentru toți europenii. Comisia a propus  cadrul pentru identitatea digitală europeană, de care vor putea beneficia toți cetățenii europeni, rezidenții și  întreprinderile din UE. Cu un clic pe telefon, cetățenii își vor putea dovedi identitatea și vor putea partaja documente electronice din portofelele lor de identitate digitală europeană. Se  vor putea accesa servicii online pe baza identificării  digitale naționale, recunoscute în întreaga Europă. Marile platforme vor trebui să accepte, la cererea utilizatorului, utilizarea portofelelor de identitate digitală europeană, de exemplu pentru a-și dovedi vârsta. Utilizarea portofelului de identitate digitală europeană va rămâne întotdeauna la latitudinea utilizatorului.

Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Identitatea digitală europeană ne va permite să facem în orice stat membru lucrurile pe care le facem și la noi în țară, fără costuri suplimentare și fără obstacole, indiferent că este vorba de închirierea unui apartament sau de deschiderea unui cont bancar în afara țării. Vom putea face acest lucru într-un mod sigur și transparent. Vom decide noi înșine cât de multe informații dorim să partajăm despre noi, cu cine și în ce scop. Aceasta este o ocazie unică de a experimenta cu toții ce înseamnă să trăim în Europa și să fim europeni.”

În temeiul noului regulament, statele membre le vor oferi cetățenilor și întreprinderilor portofele digitale care vor fi în măsură să le conecteze identitățile digitale naționale cu dovada altor atribute personale (de exemplu, permis de conducere, diplome, cont bancar). Aceste portofele pot fi furnizate de autorități publice sau de entități private, cu condiția să fie recunoscute de statul membru.

Noile portofele de identitate digitală europeană le vor permite tuturor europenilor să acceseze servicii online fără a fi nevoiți să utilizeze metode private de identificare sau să partajeze în mod inutil date cu caracter personal. Cu această soluție, europenii au controlul deplin asupra datelor pe care le partajează.

Pentru ca această inițiativă să devină realitate cât mai curând posibil, propunerea este însoțită de o recomandare. Comisia invită statele membre să stabilească un set comun de instrumente până în septembrie 2022 și să demareze imediat lucrările pregătitoare necesare. Acest set de instrumente ar trebui să includă arhitectura tehnică, standardele și orientările privind bunele practici.

Busola pentru dimensiunea digitală a Comisiei pentru 2030 stabilește o serie de obiective și etape la realizarea cărora va contribui identitatea digitală europeană. De exemplu, până în 2030, toate serviciile publice esențiale ar trebui să fie disponibile online, toți cetățenii vor avea acces la dosarele lor medicale, iar 80 % dintre cetățeni ar trebui să utilizeze o soluție de identificare electronică (eID).

Pentru această inițiativă, Comisia se bazează pe cel mai avansat cadru juridic transfrontalier existent pentru identitățile digitale de încredere, inițiativa europeană privind identificarea electronică și serviciile de încredere (Regulamentul eIDAS). Adoptat în 2014, acesta oferă baza pentru procedurile transfrontaliere de identificare electronică, autentificare și certificare a site-urilor web în cadrul UE. Deja aproximativ 60 % dintre europeni pot beneficia de sistemul actual.

Cu toate acestea, nu există nicio obligație ca statele membre să dezvolte o identitate digitală națională și să o facă interoperabilă cu cele ale altor state membre, ceea ce va duce la discrepanțe mari între țări. Propunea actuală va aborda aceste deficiențe prin îmbunătățirea eficacității cadrului și extindere a beneficiilor acestuia la sectorul privat și la utilizarea mobilă.

Interesant, dar utopic, părerea mea!

Cineva, dintre domniile voastre, mi-a atras atenția asupra unui serial, nu este foarte nou, o fantezie gen Netflix, ”Shadow and Bone”. Poate că am timp să mă uit și la câteva episoade, doar noptea este scurtă, mâine vine repede, pentru că, este, în definitiv, o altă zi!

 

HOROSCOP                12,13   iunie   2021

 

BERBEC  Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. În weekend evită noul şi mulţumeşte-te cu soluţiile verificate. Sâmbătă: aspecte favorabile deciziilor importante de genul – fac sau nu fac curăţenie în toată casa şi asta pentru că programul de duminică este deja stabilit. De asemenea, sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul spectacolelor distracțiilor. O persoana nesuferită iţi stă ca un spin in deget, asta duminică, poate la masa de prânz, aşa incât procedează aşa cum se cuvine: poarta-te ca şi când nu ar exista! Utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut.

TAUR  Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Domeniul emoţional e, în weekend, bine aspectat. Sâmbătă, zâmbeşte şi nu da replica imediat. Cine nu se gândeşte şi socoteşte, poate avea probleme. Şi datorii. Tu cheltuieşti prea mult, mai ţine cont de zerouri. Sâmbăta seara, o veste nu prea grozavă. Eşti sănătos şi ai putere de muncă, dar te apasa grijile legate de familie. Raspuns favorabil pentru una dintre problemele tale emoţionale, sentimentale, în cursul zilei de duminica. Şi o petrecere drăguţă la un Geamăn care îşi sărbătoreşte ziua de naştere, sau la un eveniment public. Duminică mai este şi o zi excelentă pentru cumpărături, scurte ieşiri la iarbă verde, sau mici plimbări prin magazine. Un weekend normal!

GEMENI   Veşti bune, pe care nu le mai aşteptai, dar la care, în secret, sperai. Mici favoruri din partea celor dragi. În weekend poţi să abordezi cu succes schimbări, mai ales în domeniul social. Sambata este o zi placuta care se poate termina intr-o petrecere, sau la ziua de naştere a unui cozodiacal. Duminică, un drum, dar cu profit.  Weekendul este sub semnul vitezei. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce iti doresti, de fapt. Nu ai timp! Asa weekendul trece repede, confiscat de grijile cotidiene!

RAC  Sâmbătă dimineaţa trebuie să te interesezi de afacerile ce trenează de mult timp, de banii care ţi s-au promis.  Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu prea ştii, în weekend, de unde să faci rost! Sâmbătă, cu Luna, patroana ta, în aspecte bune, ai mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poti să vorbești cu o persoană deosebită şi întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

LEU Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi carisma proprie a nativilor din zodie. Profită de bunătatea stelelor, dar fără sa exagerezi. Mai ales evită excesul de dulciuri şi îngheţată! Ceea ce nu trebuie să faci sâmbătă: să cumperi un bun, sau mai multe, de folosinţă îndelungată. Ori se strică, ori costă foarte mult, ori când ajunge acasă nu-ţi mai place! Duminică eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane străine, sau discuţiile în contradictoriu cu rudele, partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune şi/sau planuri de concedii şi vacanţe.

FECIOARĂ   Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti de bine, pozitiv.  Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. În weekend poţi să ai curaj în promovarea intereselor proprii. Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele tabu fie că este sâmbătă, sau, duminică. Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care vorbești sâmbătă. Nu promite, la rândul tău, nimic! Evitând tot ce poţi evita, pentru că vorba băieţilor de băieţi: „eschiva este cea mai bună lovitură”, duminică, pe seară, poate la un suc, ai mintea liberă şi gândirea sprintenă. Foloseşte-ţi gândirea limpede la sinteza ultimelor evenimente.

BALANŢĂ   În această perioadă eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta. Ceea ce nu este adevărat din două motive: unul, ca ţi se pare, al doilea, că nu prea ai duşmani! Sâmbătă este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta – aşa, pur teoretic. Ceva mocnea de mai mult timp, fie ca ştiai, fie nu. Acum nu mai ai de facut decât să-ţi salvezi imaginea publică, cum se zice!  Duminică este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat dezastru sentimental. Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate.  Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes, cel putin in acest weekend !

SCORPION Dacă ai de făcut deplasări sau călătorii, sâmbătă este ziua. Schimbă locul şi îţi schimbi şi norocul! Duminică o mică supărare, o decepţie, mai exact, provocată de cineva din jurul tău. Cu ceva  planete binevoitoare, ei bine, aceasta configuratie face ca perioda în discuţie să fie benefică.  Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Scorpion este în creştere – în special sâmbătă.  Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei.  Acordă mai mult timp celor dragi, familiei, prietenilor vechi – te vei simţi foarte bine in compania lor!  Un weekend obositoar, dar plăcut, până la urmă. Seară de duminică deosebită, în compania celor drag, poate la un spectacol de excepţiei, pe net, sigur că da!

SĂGETĂTOR  Aspectele planetelor din weekend favorizează abilitatea nativilor din zodia duala a arcaşului centaur să rezolve problemele legate de relaţiile cu cei dragi, sau noi relaţii sentimentale. Sâmbătă, este un bun prilej pentru nativii şi nativele din zodia centaurului cu ar și săgeți să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte. Duminică, perioada este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii amoroase. Mari iubitori de natură, Săgetătorii probabil că vor alege un pic-nic la iarbă verde, cu grătar şi jocuri cu mingea…

CAPRICORN  Ai un debit verbal neobișnuit pentru tine! Trebuie să nu exagerezi în weekend cu această aventură pentru că este deosebit de riscantă: poţi să faci gafe ridicole şi confesiuni nedorite. Sâmbătă nu-ţi face griji, o să te descurci şi de data aceasta. Stelele fixe si vremea dar si vremurile, puternice prin schimbari, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie. Duminică, din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Dragostea şi carisma proprie sunt foarte bine  aspectate. Norocul este în acest weekend prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole fără să faci aproape niciun efort.

VĂRSĂTOR   Sâmbătă este perfectă pentru finalizarea unor proiecte profesionale sau sociale. Duminică trebuie să te concentrezi foarte bine – ai o mare putere de focalizare, pe termen scurt, însă! Sâmbătă  face să-ţi crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Primeşti o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau ai o întâlnire neanunţată cu o personă dragă. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Duminică poţi să fi la o petrecere sau la o aniversare. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar.  Asta inseamna ca trebuie sa faci o cheltuiala neprevăzută!

PEŞTI  În weekend eşti într-o perioadă de emulaţie. Profită şi realizează ceva, rezolvă, dacă poţi. Trebuie, din nou, să alegi cu grijă modul de abordare a problemelor sentimentale în familie. Sâmbătă este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter o să dobândeşti mai multe avantaje.  Weekendul este favorabil lucrurilor importante în domeniul social, în cel personal. Duminică promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi evidente, însă, pentru că oamenii de succes nu sunt obosiţi! Nu par că sunt obosiţi.  Nu ai frică, pastreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual!

Publicat in categoriile: EVZ Special, Horoscop
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: