In 1948, scolile confesionale au fost desfiintate, iar comunistii au decretat reorganizarea educatiei pe baze "realist -stiintifice".
Recent, a facut valva demersul profesorului buzoian Emil Moise pe langa Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si Ministerul Educatiei, prin care se solicita scoaterea icoanelor din scolile publice la cursurile unde nu se preda Religia. Sentimentele religioase ale multora au fost ultragiate, iar originile acestei indignari trebuie cautate si in trecutul recent, la inceputurile regimului comunist.
Reforma comunista a invatamantului
In 1948, scolile confesionale au fost desfiintate si, prin noua lege a invatamantului, se decreta reorganizarea educatiei pe baze „realist-stiintifice”, un eufemism pentru a masca intentia propagarii ateismului de tip comunist in randurile copiilor. Ordinele privind inlaturarea manifestarilor si simbolurilor religioase din scoli au fost transmise Ministerului Invatamantului de conducerea superioara comunista.
La randul sau, ministerul a emis dispozitii in consecinta catre inspectoratele scolare din judete. Incepand din vara anului 1948, in scoli s-au produs mai multe evenimente care i-au ingrozit pe elevi si parinti: icoanele au fost scoase in mod ostentativ de pe peretii salilor de clasa, troitele de langa scoli au fost distruse, iar copiii au fost impiedicati sa mai spuna rugaciunea inainte de cursuri.
In mai multe regiuni, cu precadere in sate, unde populatia era foarte credincioasa, parintii elevilor au refuzat sa-si mai lase copiii la scoala, manifestari care au ingrijorat in cel mai inalt grad conducerea Partidului Muncitoresc Roman (PMR), mai ales ca, in paralel, se derula si campania propagandistica de combatere a analfabetismului; or, acest gen de boicot nu era de dorit.
La conferinta care s-a desfasurat in zilele de 19-20 noiembrie 1948 cu inspectorii scolari judeteni, ministrul adjunct al invatamantului public, Mihail Rosianu, isi mustra subalternii: „Mi-a venit acum un raport ca intr-o comuna, la biserica, un tovaras a vorbit satului impotriva religiei. In alta parte, un tovaras de la inspectorat a mers in comuna si a obligat pe invatatori sa scoata icoana din clasa. Aceasta a avut ca urmare ca taranii din acel sat, afland de cele intamplate, adica de felul in care s-au scos icoanele, au venit la scoala sa intrebe pe invatator de ce s-au scos icoanele din clasa si copiii n-au mai vrut sa stea la scoala. Din cauza greselilor corpului didactic, am avut manifestari demonstrative ale elevilor de a face rugaciunea in mod demonstrativ organizat, impotriva dispozitiunilor directiei si profesorilor. Nu sunt prea multe asemenea manifestari, dar reprezentantii diferitelor culte s-au folosit de ele pentru a le transforma in adevarate agitatii de masa”.
„Este nejust”
In acelasi timp, M. Rosianu combatea tendinta „impaciuitorista” a unor inspectori: „Multi dintre inspectorii nostri au facut greseala sa creada ca, daca noi am prezentat problema aceasta a laicizarii nu ca un razboi impotriva Bisericii, inseamna ca noi suntem adeptii Bisericii, si au dat dispozitii ca totul sa intre in ordine ca inainte: sa se faca rugaciunea, sa se puna icoanele in clasa, socotind ca noi suntem pentru religie”.
Pe de alta parte, M. Rosianu solicita prudenta si tact: „Vasazica nu trebuie sa mergem pe calea reprimarii manifestarilor religioase. Tovarasi, a scoate demonstrativ icoanele din clasa si a le azvarli este mai nejust si din punctul de vedere al actiunii noastre pentru disparitia religiei. Nu este deloc mai folositor decat daca o lasam acolo fara sa spunem nimic despre ea”.
De unde veneau insa aceste oscilatii ale conducerii Ministerului Invatamantului? Alarmat de nemultumirile generate de politica de laicizare in maniera comunista a scolii si de posibilitatea unor revolte, Secretariatul CC al PMR, in frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, a criticat in toamna lui 1948 conducerea ministerului, care a fost acuzata de exces de zel si comportament neadecvat. In fapt, Secretariatul CC al PMR cauta un tap ispasitor, deoarece organele Ministerului Invatamantului au aplicat niste decizii de laicizare fortata, hotarate chiar la varful Partidului.
Compromis
O solutie: dublarea icoanelor
In incheierea discursului sau despre inlaturarea icoanelor, Mihail Rosianu recomanda o solutie de moment: „In ceea ce priveste icoanele, in unele scoli s-au scos. Desigur ca nu vom pune la loc toate icoanele scoase. Sau, daca intr-un sat este atmosfera atat de grea in jurul invatatorului, a scolii, pentru ca s-a scos icoana de acolo, fara sa se faca mult caz, fara fast in fata elevilor, se poate pune intr-un perete si o iconita alaturi de alte tablouri, care au alta semnificatie, si icoana poate ramane acolo. Noi cautam insa sa cerem directorilor nostri, care vor fi elementele cele mai ridicate, sa urmareasca ca invatamantul sa se faca la toate scolile in spiritul pe care il are scoala in momentul de fata, in spiritul reformei invatamantului, sa se lamureasca toate problemele de viata ale elevilor, cu cat sunt in clase mai inaintate, cu atat mai adancite pentru ca, pe aceasta cale, a da lamuriri elevilor, noi sa inlaturam superstitiile religioase si astfel sa dam libertate omului si din acest punct de vedere”. (Arhivele Nationale Istorice Centrale, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 58/1948, f. 49-54) In realitate, fie brutal, fie cu „tact” si treptat, icoanele au disparut din salile de clasa, revenind abia dupa 1989.