Icoana „Povățuitoarea”, care te vindecă de cancer și beție, de pe Ostrovul Oltului, expusă la București

Icoana „Povățuitoarea”, care te vindecă de cancer și beție, de pe Ostrovul Oltului, expusă la București

Pe 14 august, chiar în ajunul sărbătorii de Sfântă Mărie Mare – adică de Adormirea Maicii Domnului – credincioșii bucureșteni vor avea prilejul deosebit să se închine la o icoană despre care se spune că este făcătoare de minuni

Este vorba de icoana „Îndrumătoarea”, „Povățuitoarea” – pe numele ei bisericesc „Hodighitria” – adusă la biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe-Nou, din București, de la Kilometrul Zero al României, tocmai de la mănăstirea Ostrov, care se află pe o insulă de pe cursul Oltului, din mijlocul lacului de acumulare al barajului din aval de Călimănești.

Părintele profesor Emil Cărămizaru, parohul voievodalei biserici, explică pe înțelesul tuturor: „Această icoană, pictată în secolul al XVI-lea, este un dar de suflet al Sfântului Voievod Neagoe Basarab către mănăstirea Ostrov, unde acum se roagă, pentru împlinirea bunelor doriri, maicile împreună cu credincioșii din Arhiepiscopia Râmnicului care are, se pare, cel mai mare număr de așezăminte monahale din întreaga țară”.

Mănăstirea Ostrov, prigonită de comuniști

Părintele Cărămizaru povestește că la această icoană s-a rugat, adeseori, familia Sfinților Martiri Brâncoveni, ctitorii bisericii sale așezată în inima Bucureștilor. Preotul adaugă și faptul că icoana va sta în pridvorul bisericii, alături de racla cu moaștele Sfîntului Voievod Constantin Brâncoveanu, de miercuri 14 august, orele 17.00, până vineri 16 august, orele 22.00 – zi de hram pentru biserica Sfântul Gheorghe-Nou. Referitor la locul de obârșie al icoanei Hodighitria e bine să amintim și faptul că insula pe care se află așezământul monahal de măicuțe a fost înălțată cu șase metri atunci când s-a construit barajul de pe Olt.

Ne puteți urmări și pe Google News

Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Varsanufie, a declarat și el pentru Evenimentul zilei: „Simbolistica acestei icoane, în care Maica Domnului arată cu mâna către Mântuitorulprunc, care binecuvântează lumea, ne arată că Fecioara Maria îi îndeamnă pe toți cei care urmează Calea lui Hristos să asculte și să împlinească cuvântul Evangheliei Lui, amintindu-ne în acest fel de îndrumarea pe care Maica Domnului a dat-o celor care slujeau la nunta din Cana Galileii, atunci când Hristos a făcut prima minune prefăcând apa în vin, spunându-le: «Să faceți ceea ce vă spune!»”. Această mănăstire, a Ostrovului, mai adaugă arhiereul, așezământ monahal care și-a luat numele de la un simplu ostrov, o insuliță, a suferit mult în timpul prigoanei comuniștilor, fiind închisă pe perioada 1980-1997. IPS Varsanufie îl amintește și pe vrednicul de pomenire IPS Gherasim care a intervenit pentru consolidarea mănăstirii și înălțarea insuliței pentru a o proteja de ape.

 

„A ocrotit toată ziua ca să nu ningă”

Este cunoscut faptul că icoana Hodighitria a făcut numeroase minuni – unele chiar foarte recente, cu toate consemnate în jurnalul memorial al mănăstirii. Atfel, s-au întâmplat cazuri când credincioși, care s-au închinat și s-au rugat în fața ei, S-au lecuit de leucemie, au scăpat de darul beției, s-au vindecat de depresie și au putut merge din nou după ce fuseseră paralizați.

O altă minune petrecută la Mănăstirea Ostrov în primăvara anului 1997 este consemnată și de ieromonahul Grigorie Cuth de la Mănăstirea Cozia: „În data de 8 aprilie era planificată la schit plantarea a 260 de cuiburi de viţă de vie şi, deşi totul era acoperit cu zăpadă pe distanţa Sibiu – Drăgăşani, numai pe insula Ostrov pământul era uscat şi oamenii lucrau liniştiţi la plantarea viţei de vie. Aceasta a fost, spune părintele Grigorie, minunea Maicii Domnului. Ea este cea care a ocrotit toată ziua ca să nu ningă, să se poată lucra pentru lăcaşul ei”.