Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, astăzi, contestaţia făcută de procurorii DNA la decizia magistraţilor Curţii de Apel Braşov de cercetare sub control judiciar a primarului George Scripcaru şi a altor două persoane din dosar, Mihai David şi Simina Costan.
Curtea de Apel Braşov a decis, pe 30 iunie, ca primarul George Scripcaru să fie cercetat sub control judiciar, după ce a respins propunerea DNA de arestare preventivă.
Măsura controlului judiciar a fost dispusă pe 30 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara, începând din 30 iunie până la 29 iulie.
Primarul Municipiului Braşov este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.