Cel mai îndrăgit fotbalist al Suediei a fost inclus în organigrama clubului Hammarby, după ce a achiziționat un pachet de 25% din acțiunile formației. Acest gest i-a înfuriat pe fanii lui Malmö, singura echipă suedeză pentru care uluitorul atacant a evoluat în țara natală la nivel profesionist.

Drept urmare, statuia jucătorului, amplasată în fața arenei lui Malmö, a fost batjocorită de suporterii trupei „alb-albastre”. Aceștia au incendiat cu torțe opera de artă, după care au pus un scaun de toaletă pe capul statuii. Unul dintre fanii nervoși i-a transmis unui reporter că „Zlatan este un c****, ca să fiu sincer. Ce a făcut el acum este o mare trădare pentru noi. El spunea că nu ar trebui să uiți de unde vii, dar se pare că a uitat asta acum”.

„Ibracadabra” s-a arătat entuziasmat de acest pas și a anunțat că vrea să contribuie la dezvoltarea clubului. „Hammarby este un club fantastic, cu suporteri pasionați și respectat în Stockholm și în întreaga Suedie. Întotdeauna mi-a plăcut echipa și fanii ei și sunt impresionat de reușitele din ultimii ani. Să reușesc să mă implic în dezvoltarea lui Hammarby este distractiv și entuziasmant”, a reacționat atacantul.

Mai mult, în Suedia, Zlatan Ibrahimovic a evoluat în cariera sa de jucător la seniori doar pentru Malmö, în perioada 1999-2001, bifând 40 de prezențe și 16 goluri. Pentru naționala seudeză, „Ibra” a strâns 116 de meciuri și 62 de goluri, în perioada 2001-2016. (FOTO – SESVT)

Te-ar putea interesa și: