Deja cu experiența competiției, echipa României la Copenhaga știe că pentru un loc bun în clasament nu este suficient să ai o melodie de succes, ci și un show impresionant. Ovidiu Cernăuțeanu, artistul ce ne va reprezenta alături de Paula Seling la Eurovision 2014, în Danemarca, a dezvăluit că spectacolul României va fi impresionant, iar surprizele ce vor însoți melodia „Miracle” sunt: pianul rotund și hologramele.

Pe covorul roșu

Duminică seară, strălucirea, covorul roşu, coafurile şi ţinutele elegante au însoțit delegaţiile ţărilor participante la deschiderea oficială a Eurovision 2014. Petrecerea a avut loc la Primăria Copenhaga, iar steagurile celor 37 de ţări participante au putut fi văzute din mulţimea strânsă de-o parte şi de alta a covorului roşu.

Aflați pentru a doua oară în competiția europeană, Paula și Ovi au fost întrebați de ce au dorit să urce din nou pe scena Eurovision. „Am fost foarte aproape de primul loc în 2010, de ce să nu încercăm din nou?”, a răspuns Ovi. Artiștii au păşit pe covorul roşu însoţiţi de Liana Stanciu, şefa delegaţiei, iar ţinuta Paulei – o rochie lungă, roz pal, cu paiete – a fost creeată și realizată de Mihaela Pangulescu.

8 mai, prima probă

Atmosfera caldă de la petrecere nu a reușit să compenseze cele 8 grade de afară, astfel că defilarea pe covorul roșu a avut ca urmare o pauză vocală pentru Paula Seling, iar artista a fost sfătuită să ia un tratament.

Doar două zile îi mai despart pe artiști de cea de-a doua semifinală, din 8 mai. TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi tvrplus.ro vor transmite în direct semifinalele Eurovision 2014, de la B&W Hallerne, de la ora 22.00. Dacă Paula și Ovi se vor califica, ei vor cânta în finala din 10 mai.

Te-ar putea interesa și: