Oraş cu un impresionant patrimoniu cultural şi religios, Iaşiul convinge oricare vizitator să afle istoria lăcaşelor sale de cult devenite astăzi adevărate monumente.
Având în jur de 59 de biserici şi mănăstiri, care de care mai frumoase, oraşul îşi adjudecă titlul de capitală religioasă a ţării. Dealtfel, alături de Salonic, Trondheim, Edinburgh şi Praga, amplasate sub formă de cruce pe harta Europei, Iaşiul este cel de-al cincelea oraş destinat pelerinajului internaţional.
Nicolae Iorga : “Iaşul e, înainte de toate, o biserică – biserica bisericilor trecutului nostru”
Biserica poleită cu aur prădată de turci
Neîndoielnic, biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”, sculptată în întregime în piatră şi sfinţită la 1639, este cea mai frumoasă din oraş. Turlele ei, poleite cu aur, amintesc de vremurile când întregul lăcaş de cult strălucea sub lumina soarelui şi, împreună cu dantelăria în piatră care îmbracă în întregime faţadele, o deosebesc de oricare biserică din ţară.
Cum ajungi în Iaşi Cazare în Iaşi
Obiective turistice în zona Iaşiului
Decorul exuberant a fost gândit de ctitorul Vasile Lupu, care a poleit-o şi a înzestrat-o cu mozaicuri din aur, cu marmură şi candelabre din cele mai scumpe. Luxul i-a atras în zonă pe turcii care au incendiat biserica şi au adunat aurul care se topea de pe ziduri. Aici, cu sprijinul ierarhului din Kiev, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie din Moldova. Un timp lăcaşul a fost sub administrarea călugărilor greci iar din curtea lui, în 1821, s-a dat semnalul de eliberare a Greciei.
Pictura, catapeteasma şi interioarele au fost refăcute complet între 1888 şi 1904, pe cheltuiala familiei regelui Carol I. Altarul este executat în marmură de Carara, bronz aurit, email şi mozaic, iar mobilierul şi candelabrele au şi incrustaţii de fildeş. Lăcaşul, redevenit mănăstire după 1990, se află în prezent în proces de restaurare, fiind afectat din temelie de infiltraţiile de apă. “Sfinţii Trei Ierarhi” adăposteşte mormântul ctitorului ei, al soţiei acestuia şi al celor trei fii ai lor, mormintele domnitorilor Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Deasemnea, aici a fost depusă iniţial racla cu moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi Bucovinei, mutată ulterior în catedrala mitropolitană situată pe acelaşi bulevard.
Biserica princiară transformă oameni obişnuiţi în domni şi domniţe
Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”, înălţată de Ştefan cel Mare între 1491 şi 1492 şi restaurată integral la sfârşitul secolului al –XIX- lea, este cea mai veche biserică din oraş, după Biserica Armeană, despre care se spune că ar fi fost ridicată la 1395, lucru contestat însă de unii. Aici au fost încoronaţi aproape toţi domnii Moldovei, printre care şi prinţul Alexandru Ioan Cuza. În zilele noastre, zeci de cupluri aleg să-şi unească destinele în această biserică aflată pe lista monumentelor din oraş, în amintirea vremurilor de demult când domnii şi domniţele păşeau cu mare fast spre altar.
Biserica este plasată în apropierea fostei Curţi Domneşti, unde se află acum Palatul Culturii. Până la sfârşitul secolului XVII a fost Catedrală Mitropolitană iar aici a locuit un timp Mitropolitul Dosoftei, care a înfiinţat o tipografie în clădirea alăturată denumită acum “Casa Dosoftei”. Exteriorul bisericii este compus din piatră, cărămida aparentă şi teracotă dispusă în discuri smălţuite policrome iar în firidele de sus apar pictate în frescă un număr de 282 de chipuri. Mobilierul bisericii, inclusiv iconostasul, este lucrat în lemn poleit cu aur.
Bisericile în care a fost diacon Ion Creangă
Biserica Bărboi, construită între anii 1841 – 1844 de logofătul Dimitrie Sturdza pe fundaţia unei biserici ce data din 1615 (“Sfânta Vineri, construită de vornicul Ion Ursu Bărboi), este replica moldovenească a unor edificii de pe muntele Athos, fiind singura biserică din Iaşi care are planul în formă de cruce. Interiorul ei este din cărămidă şi piatră, în stil bizantin, iar porticul susţinut de coloane dorice este realizat în stil clasic, în timp ce turla are elemente romanice neogotice.
În curtea bisericii se află o casă monument istoric în care a funcţionat primul institut din Moldova pentru educaţia fetelor, înfiinţat în 1834 de Mihail Sturza Voievod. În această curte au fost înmormântaţi scriitorul Alecu Russo si domnitorul Ioan Sandu Sturdza, iar in turnul bisericii a fost găsită biblioteca scriitorului Costache Conachi. Ion Creangă a cerut în anul 1863 să fie mutat ca diacon la această biserică iar în anul 1866 a fost numit diacon definitiv la Mănăstirea Golia. Această din urmă mănăstire ce poartă numele logofătului Ioan Golia arată ca o fortăreaţă tipic medievală, fiind înconjurată de un zid înalt, bine consolidat, atribuit voievodului Vasile Lupu, căruia Gheorghe Duca i-a adăugat turnurile de colţ (bastioanele). Mănăstirea adăposteşte acum Institutul Cultural Misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Turnul Clopotniţă al Goliei, refăcut la 1900, are o înălţime de 30 metri iar cei care vor să vadă oraşul de sus trebuie să se încumete să urcele cele 120 de trepte. Cu baza pătrată de 5 metri pe laturi, un parter, două caturi boltite, o încăpere a clopotelor, o galerie superioară şi terase, turnul este unul dintre simbolurile Iaşiului.
Un ansamblu de arhitectură monastică conservat într-o cetate
Mănăstirea Cetăţuia, aşezată în marginea vestică a oraşului Iaşi, este unică prin faptul că aici s-a păstrat întregul ansamblu de arhitectură monastică. Începută în 1669, mănăstirea, ctitorie a lui Gheorghe Duca, a fost înconjurată de ziduri înalte din piatră, cu metereze şi drum de strajă, turn de intrare şi turnuri de colţ. Un loc aparte este palatul rezervat găzduirii domnului, clădire fortificată, specifică secolului al XVII-lea.
Bucătăria (cuhnea) sau, după unele opinii, baia turcească, este singura construcţie de acest fel care s-a păstrat într-un ansamblu mănăstiresc. Turnul clopotniţă şi masivitatea zidurilor dovedesc că mănăstirea a fost gândită şi ca loc de refugiu şi rezistenţă armată, fiind aşezată pe vârful unui deal cu râpe de jur împrejur. Întrucât la sfârşitul secolului XIX ajunsese o ruină, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la cererea istoricului Nicolae Iorga. În pivniţele mănăstirii se păstrează poate cel mai bun “vin popesc” iar în cramă se poate pătrunde atât din interior, printr-o scară tăiată în grosimea zidului, cât şi prin cele trei deschideri din exterior.
Mănăstirea puşcărie, şcoală de fete şi şcoală de agricultură
Aflată în satul Ruşi al comunei Dobrovaţ, la o distanţă de 25 de kilometri de Iaşi şi la 35 de kilometri de Valui, mănăstirea Dobrovăţ, terminată în anul 1504, este ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Mănăstirea este locuită de o obşte de călugări iar în interiorul ei se află mormintele familiei Racoviţă, respectiv şapte pietre funerare, aşezate aici între 1664 şi 1685. În câteva rânduri mănăstirea a fost călcată de tătari, de turci şi de muscali, toată averea şi lucrurile străine care erau adăpostite aici fiind luate.
În plus, cărţile sau manuscrisele de valoare au fost duse la muntele Athos de egumentul Nathanail de la manastirea Zografu. Între anii 1865 şi 1900 mănăstirea ajunge să fie puşcărie iar după 1900, timp de trei ani, aici a funcţionat un orfelinat de fete, ca mai apoi să fie înfiinţată o şcoală de agricultură care a fost defiinţată abia în 1930, când Ministerul Agriculturii a cedat clădirile şi 44 de hectare de teren. Din 1948 şi până la 1970 mănăstirea funcţionează din nou ca şcoală iar apoi, până în 1990 este folosită ca biserică de mir.
Nicolae Iorga : “Iaşii înseamnă şi trebuie să însemne pentru ţară şi neamul românesc mai mult decît un simplu oraş, căci el poartă încă urmele şi mărturiile tuturor actelor mari şi faptelor bune ale străluciţilor domnitori ce i-a avut Moldova, ale multor boieri vechi de seamă, ale marilor mitropoliţi şi ale multor mari cărturari şi dascăli”