Editura Evenimentul si Capital

La pas prin Iaşiul BÂNTUIT. FANTOMELE din berărie, CĂLĂUL din Manta Roșie, CADAVRELE de sub podea și palatul pierdut la poker

Autor: | | 0 Comentarii | 10856 Vizualizari

Ne aflăm foarte aproape de centrul Iaşiului şi vom porni pe traseul poveştilor terifiante, îngropate în secole de uitare. Aşa se şi numeşte proiectul. „Mergi prin Iaşul bântuit!”. Hai să purcedem deci!

Precizez locul de unde facem primii paşi. Suntem în faţa Teatrului pentru copii şi tineret „Luceafărul”. Aici e un loc bântuit? Nu, zice Cosmin Ceuca, ghidul meu, absolvent de Georgrafie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

Dar îmi arată în depărtare, printre unghiurile blocurilor, un turn din piatră. Acolo e biserica Barnovschi. Primul punct pe care trebuie să îl atingem în periplul nostru de o oră. Nu mai mult va ţine totul, sunt asigurat.

Domnitorul înmormântat fără cap

Ajungem la biserică. Destinul acestui domnitor e tragic. El moare decapitat la Constantinopol în 1633. În momenul în care capul i s-a desprins de umeri calul său a nechezat puternic, s-a ridicat în două picioare, alergând apoi către trupul sfârtecat, peste care se prăbuşeşte, fără suflare. Animalul a vrut să moară odată cu stăpânul său. Nu e doar o legendă, pentru că şi Ion Neculce face referire în scrierile sale la acest cumplit episod al istoriei.

Miron Barnovschi avusese două domnii, prima între 1626 şi 1629, iar a doua mult mai scurtă, în 1633, chiar anul în care piere. După moartea sa, slujitori credincioşi i-au adus trupul, pe ascuns, în Moldova, şi l-au înmormântat în biserica în faţa căreia ne aflăm noi acum.

După 1990, biserica e reabilitată şi atunci se găsesc, într-o criptă neinscripţionată, osemintele care provoacă fiori. Pentru că lipsea craniul. În rândul istoricilor e încă în fază de ipoteză ideea că cineva ar fi putut cu adevărat să aducă rămăşiţele pământeşti ale fostului domnitor. Şi atunci cine e înmormântat în Iaşi? Iată o întrebare care te poate duce cu gândul la multe variante.

Ghidul îmi arată blocurile din jurul locaşului, construite foarte aproape de seculara incintă, de parcă betoanele ar vrea să decapiteze istoria. În timpul regimului comunist e demolat zidul împrejumitor, încât te miri că biserica însăşi a supravieţuit.

Sub picioarele noastre au rămas însă catacombe. Un beci îşi cască gura largă în vecinătatea unui bloc. E ferecat cu o uşă metalică. Aflu că aparţinuse cândva acestei biserici.

Asasinul în serie. Dispare arma crimei

Mergem mai departe, printre maşini, în goana bulevardelor, străbătând ninsoarea din ce în ce mai îndrăzneaţă. Până ajungem în pasajul Sfânta Vineri, refăcut în 2014. Pietre grele, de râu, cu aspect de cetate, susţin în interior construcţia. Pe deasupra noastră trece Bulevardul Anastasie Panu. „Sunt ziduri originale, ale unui fost han”, mă asigură Cosmin Ceuca.

Aici era, în vechi timpuri, uliţa Sfânta Vineri. Numele venea de la o biserică. Nu mai există demult. Nici uliţa, nici biserica. Supravieţuieşte doar o altă poveste, macabră, izvorâtă din aceste locuri, în anii interbelici. Pe aici se adunau mulţi târgoveţi, dar îşi făceau veacul şi hoţii. Pe unul dintre tâlhari îl prinde Poliţia şi îl duce la interogatoriu. Se numea Tcaciuc. El locuise la un moment dat în apropierea hanului, într-o casă. Fusese chiriaş acolo.

Între timp, casa fusese cumpărată şi noul proprietar începe ample reamenajări. Omul avea un câine. De când s-a mutat, patrupedul a început să urle a moarte. Stăpânul nu înţelege. Se apucă de treabă. Scoate duşumeaua şi mai să-i stea inima, când descoperă şase cadavre. Anunţă Poliţia.

Ancheta duce spre două femei care acceptă să spună adevărul despre cum îl ajutaseră pe sadicul pomenit mai mai înainte. Ele ademenau bărbaţi în casa ororilor, iar criminalul îi hăcuia cu un topor. O unealtă cu mânerul sculptat, încât să nu alunece din mână, mai ales când era plin de sânge.

Poliţiştii au mai descoperit după aceea încă 20 de cadavre, dar nu în acelaşi loc. Se face şi o reconstituire, la locul crimei, pentru ca judecătorii să aibă la dispoziţie dosarul complet. Acuzatul reuşeşte să fugă de sub escortă. Nu face însă mulţi paşi. E luat în cătare şi împuşcat mortal. Misterul se adânceşte în momentul în care arma crimei dispare.

Proiectele lui Gustave Eiffel

Dacă tot suntem în zona asta, vorbim puţin despre fosta hală centrală a Iaşului. O clădire din metal proiectată de Gustave Eiffel. El a mai proiectat, dacă ne referim numai la Moldova, încă două edificii. Hotelul Traian, tot din Iaşi, şi podul de peste Prut, de la Ungheni.

Hala centrală a fost construită între 1870 şi 1871. Şi-a sfârşit existenţa în 1960. Din cauza zăpezii care i se depusese pe acoperiş. Construcţia se prăbuşeşte sub greutatea omătului, aud descrierea interlocutorului meu.

Ne îndreptăm spre ceea pe timpuri era cunoscut drept cartierul armenesc, după ce fusesem în cel turcesc, la biserica Barnovschi. Aici, în cartierul armenesc, e o biserică, ridicată de armeni, desigur, care are o plăcuţă pe care scrie anul 1395. Ar fi cu siguranţă anul construcţiei. Numai că Iaşul e atestat documentar în 1408. Iată deci că istoria ne surprinde în continuare.

Dragostea din jurul Primăriei

Am ajuns în faţa Primăriei. Nu ne bagă nimeni în seamă. Noi doi discutăm despre trecutul acestui edificiu. Care a fost cândva Palatul Roznoveanu. În cazul acesta iese în evidenţă povestea boierului Roznoveanu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Moldova, care se îndrăgosteşte de Marghioliţa, soţia tânără şi frumoasă a unui alt boier, acesta din urmă cu părul alb, Costache Sturdza. „Povestea asta e cunoscută de toţi ieşenii”, mă asigură Cosmin. Mai puţin de bucureşteni, îi răspund, gata să-mi notez ce-mi zice în continuare.

Boierul cel vârstnic vrea să pună capăt, încă din faşă, idilei, aşa că îşi ia consoarta şi se mută la Ruginoasa. Dar cu dragostea nu te pui! Boierul Roznoveanu tocmeşte un grup de mercenari şi, în fruntea lor, merge s-o răpească pe aleasa inimii lui. Aici are loc o luptă, în timpul căreia e ucis fiul lui Costache Sturdza. Roznoveanu şi Marghioliţa fug în Bucovina. Au avut, la rândul lor, un băiat, Neculai, despre care se spune că avea patima jocurilor de noroc. Pune la bătaie până şi casa tatălui său, pe care o pierde.

Palatul Roznoveanu va fi cumpărat de Vasile Pogor, în 1891, primarul Iaşului în acele timpuri. El dă acestei impunătoare clădiri destinaţia administrativă pe care o are şi în ziua de azi.

Colecţia armelor însângerate

Ne pierdem în continuare prin hăţişul de asfalt al oraşului, ajungând pe strada Cuza Vodă. E o cale nu prea lungă şi destul de îngustă. Îţi trebuie doar câţiva paşi ca s-o traversezi. Mărginită de clădiri minuscule, înghesuite una într-alta, ca un joc al culorilor care se încăpăţânează să reziste în ciuda trecerii timpului.

Agale defilează un tramvai. Vehiculul pare atât de mare în mijlocul balconaşelor care îşi flutură, neobosite, stindardele. “Aici se află cea mai veche linie de tramvai din Iaşi”, sunt anunţat. De la 1900.

Transformările începuseră încă din 1850. Boierii aveau case mari şi grădini care alunecau până în trotuare. Numai că îşi vând porţiunea de teren dinspre stradă. Loturile sunt cumpărate de comercianţi. Ei care construiesc magazine, iar deasupra, apartamente. Clădirile boiereşti rămân în spate, ferite de zgomotul stradal. La ele ajungeai prin ganguri, amenajate special în trupul înfloritorului comerţ.

Pe sub o asemenea boltă trecem şi noi. Descopăr o incintă nu foarte întinsă, pentru că e încorsetată de alte construcţii, şi ele cu aer de străbunici. Aici a fost, înainte de Primul Război Mondial, dar şi după aceea, Castelul cu Flori. O grădină de vară. Şi restaurant, şi teatru. Îmi închipui câtă lume bună venea să-şi etaleze noutăţile vestimentare şi parfumul amorului.

Salariul fenomenal pe care il ia Andi Moisescu la PRO TV! Romanii au Talent l-a umplut de bani!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI