Consiliul Judeţean Constanţa a anunţat, în urmă cu puţin timp, că ANAF a deblocat conturile Regiei de Drumuri Judeţene şi Poduri din subordine, blocate de la sfârşitul lunii octombrie din cauza unor datorii de peste 20 milioane de lei. Conturile fuseseră blocate după ce inspectorii ANAF au descoperit, în urma unui control, că vechea conducere a RAJDP Constanţa nu plătise în ultimii ani nici TVA-ul şi nici impozitul pe venit.
Pericolul în care se afla judeţul Constanţa, neavând bani pentru achiziţionarea combustibilului şi materialelor anitderapante pentru iarnă, fusese adus la cunoştinţa premierului Dacian Cioloş în videoconferinţa cu prefecţii din 27 noiembrie. Premierul a cerut, atunci, ministrului de Interne, ca şi coordonator al Comandamentului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, să găsească, „imediat”, o soluţie pentru deblocarea situaţiei. Prefectura şi Consiliul Judeţean Constanţa au revenit, apoi, cu noi demersuri la Ministerul de Interne şi la Finanţe.
Astăzi, după 12 zile, a sosit răspunsul „îmbucărător”, de la ANAF. Consiliul Judeţean Constanţa a transmis, în această seară, un comunicat prin care linişteşte populaţia că drumurile judeţene vor fi practicabile. "Consiliul Judeţean Constanţa vă aduce la cunoştinţă că marţi, 8 decembrie 2015, ANAF a raspuns solicitării de a debloca conturile Regiei Autonome Judeţene de Drumui şi Poduri Constanţa (RAJDP). Practic, printr-o adresă semnată de domnul Gelu Diaconu, preşedinte ANAF, s-a aprobat o eşalonare a datoriilor RAJDP pe o perioadă de şase luni fără constituire de garanţii.
Miercuri, 9 decembrie 2015, reprezentanţii RAJDP Constanţa vor semna, la Bucureşti, un document în acest sens, deblocând astfel situaţia operativă a Regiei. Ca urmare a acestui fapt, îi asigurăm pe cetăţenii judeţului Constanţa că drumurile judeţene vor fi practicabile pe durata iernii şi că RAJDP, începând de miercuri, 9 decembrie 2015, este gata să respecte contractul încheiat cu CJC pentru a menţine drumurile judeţene în cele mai bune condiţii”. Pe de altă parte, conform vicepreşedintelui CJ Constanţa, Cristinel Dragomir, fosta conducere a Regiei Judeţene de Drumuri va răspunde, cel mai probabil penal, pentru recuperarea prejudiciului adus statului.