Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Iar ne-au tras-o Stalin şi Ceauşescu
Iar ne-au tras-o Stalin şi Ceauşescu

Iar ne-au tras-o Stalin şi Ceauşescu

După mai bine de 30 de ani de când ne chinuim să edificăm, nici noi nu ştim exact cam ce în România, se vede clar că nu am învăţat nimic din păţaniile anterioare, care ne-au dus la dezastru. Nici cei care din patru în patru ani vin şi ne cer voturile, nici noi, cei care li le dăm sperând că o să fie mai bine.

Dar cred că, totuşi, cel mai trist este să constatăm că metode de a stăpâni o ţară şi un popor, folosite pe vremea lui Stalin, ni se aplică din nou nouă acum, cu foarte mare succes. Aşa că toţi cei care au interesul ca în ţara asta să nu fie bine, nu mai trebuie nicidecum să inventeze tactici noi şi sofisticate, adaptate secolului XXI. Merg la perfecţie cele din anii ’40.

Să exemplificăm. În anul 2000 era bătălie mare pentru funcţia de preşedinte al României. Concurenţi: Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Nu vreau decât să vă amintesc faptul că duşmanii cei mai înverşunaţi ai lui Ion Iliescu, s-au grăbit să îl voteze, ca nu cumva să iasă Vadim. Toţi opozanţii cei mai vehemenţi, de la Ana Blandiana şi Doina Cornea, care alergau dis de dimineaţă cu poalelel suflecate să ajungă la urne, până la Liiceanu, Andrei Pleşu, dar şi toţi cei care-şi lăsaseră tinereţea şi sănătatea după gratii, la zarcă, la Aiud, ori în mijlocul Bărăganului pustiu, alături de monarhiştii cei mai înfocaţi, goneau spre urne, băgând cu răsuflarea tăiată în ea, buletinul de vot cu ştampila pusă pe numele lui Ion Iliescu.

Astăzi, „Киностудия Мосфильм” ne prezintă o comedie amară după acelaşi scenariu de pe vremea lui Stalin, numai că personajele sunt altele. USRPlus-ul, în frunte cu Dan Barna şi Dacian Cioloş, aleargă cu limba scoasă şi poalele în cap, mai ceva ca acum 21 de ani Doina Cornea şi Ana Blandiana, după cei pe care şi i-au declarat, imediat după comunicarea rezultatelor oficiale ale alegerilor din toamna trecută, duşmanii de moarte: A.U.R. Se gudură Barna, cât e de lung, pe lângă George Simion, mai ceva decât Patrocle pe lângă Lizuca. Miza acum este să cerşească nişte semnături, pentru o moţiune de cenzură.

Vă las pe dumneavoastră să stabiliţi, cine este dracul şi cine este fratele, că puntea o ştim: este România.

Ce tactică minunată. Să-i împaci pe duşmanii de moarte: помощь компаньона, ajutorul tovărăşesc şi alta nu, cu care s-a mai confruntat ţara noastră când era jefuită sub ocupaţia sovietică.

Şi pentru că metoda lui Stalin continuă să funcţiopneze atât de bine în România, desigur că a fost împrumutată şi de alte state care au interese la noi.

Nici Ceauşescu nu trebuie uitat. Cei care au trăit pe vremea lui ştiu că dacă se enerva pe cineva, din motive hilare de multe ori, acela era mâncat. Era trântit de nu se mai vedea nimic nici din el, nici din neamul lui. Am un prieten care a fost schimbat din funcţie, (era inginer-şef pe un şantier de construcţii, jucase volei) pentru că atunci când a făcut Ceauşescu o vizită de lucru, era şi el, firesc, în delegaţia care l-a întâmpinat A apărut în poza din ziare mai înalt cu un cap şi ceva decât dictatorul. L-au dat afară.

Ole, Ole, Ceauşescu nu mai e, dar năravul…e!

Să exemplificăm din nou. La nici 6 luni de la instalare, Guvernul Grindeanu se prăbuşea cu zgomot pe 29 iunie 2017, pentru că nu-i mai plăcea lui Dragnea de el. Cred că atunci, România a devenit prima ţară din lumea civilizată în care partidul aflat la putere îşi dărâmă propriul guvern. Ba chiar cu mare scandal. Două zile după circul de la Palatul Victoria, când Grindeanu s-a baricadat cu Ponta în interiorul clădirii, ocupând nişte funcţii imaginare, Dan Barna, liderul USR declara: ”Miza căderii Guvernului Grindeanu a fost incapacitatea de a rezolva problemele din Justiție ale domnului Dragnea”.

Acum, acelaşi Dan Barna, care este vice-prim-ministru în Cabinetul Câţu, deci la guvernare, declară: ”Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități, sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion”.

Adică, din nou, un partid aflat la guvernare, vrea să-şi dărâme propriul guvern, pentru că s-a supărat pe cineva. În cazul nostru, Barna s-a supărat pe Cîţu. Mărul discordiei, tot Ministerul de Justiţie, ca şi în cazul lui Dragnea cu Grindeanu. Justiţia, văzută ca o armă cu care să-i şantajezi şi chiar să-i pedepseşti pe adversarii politici şi pe care nu vrei să o scapi din mână.

Aţi mai auzit cumva zilele astea despre periculosul val patru al pandemiei? L-aţi mai văzut pe Arafat prevestind apocalipsa? Nici vorbă. Altele sunt problemele, iar când sunt probleme grave, COVIDUL ia pauză. Oricum or să aibă timp să ne pună iar botniţe şi să ne închidă în case, pentru că după periculoasa variantă Delta, în pauză acum în România, se încălzesc pe margine gata să intre în teren varianta „MU”, care va fi de origine columbiană, iar după ea varianta „IE” de origine suedeză.

Până atunci, poate avem şi noi guvern. Nu de alta, dar nu are cine face achiziţiile alea de urgenţă, prin încredinţare directă.

Publicat in categoriile: Opinii, Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: