Ianis Hagi nu mai face parte din grupul jucătorilor indispensabili pentru Glasgow Rangers. Românul ar putea să fie vândut în această vară și să ajungă în prima ligă din Italia.
Ianis Hagi (24 de ani) s-ar putea transfera, în această vară, în Italia, acolo unde este dorit de o formație din Serie A. Internaționalul român nu-și mai găsește locul la echipa scoțiană Glasgow Rangers, după o accidentare suferită la genunchi, care l-a ținut departe de joc mult timp.
Conform unor surse media din „Cizmă”, Lecce ar fi interesantă de achiziția mijlocașului ofensiv. Clubul a terminat ultimul sezon pe poziția a 16-a și s-a salvat in extremis de la retrogradare.
„Ianis Hagi reprezintă unul dintre obiectivele celor de la Lecce. Tânărul român poate fi inclus, cu siguranță, în sistemul lui Roberto D’Aversa, 4-3-3”, au scris ziariștii de la Gazzetta dello Sport.
Echipa care îl dorește pe Ianis Hagi s-a salvat de la retrogradare
„Ianis Hagi, fiul celebrului Gheorghe, e o soluție prin care Roberto D'Aversa își poate întări lotul. Mijlocaș ofensiv sau, la nevoie, mijlocaș lateral, coordonatorul de joc născut la Istanbul, care are naționalitate română, se laudă cu o mare experiență, inclusiv pe plan internațional, cu apariții în Liga Campionilor și Europa League.
Trecut pe la Fiorentina, pentru Ianis ar fi o revenire în Italia. Nu a ascuns niciodată că ar vrea să revină, iar momentul s-ar putea petrece în această vară pentru a deveni un protagonist în Serie A. Are de răscumpărat un an ghinionist, în care o accidentare l-a forțat să rateze cea mai mare parte a sezonului. Un acord n-ar fi imposibil de obținut, dimpotrivă!
El ar putea deveni cea de-a treia piesă nouă a lui Lecce pentru sezonul 2023-2024, după Pontus Almqvist și Marin Pongracic”, se precizează și pe siteul tuttomercatoweb.com, conform gsp.ro.
Românul s-a aflat sub contract cu o altă echipă din Italia, Fiorentina, în perioada 2016 - 2018, dar nu a reușit să se impună în Serie A și a evoluat doar în două partide.