Iancu, acţiuni la Buftea

Iancu, acţiuni la Buftea

INVESTIŢIE. Marian Iancu, patronul echipei de fotbal Poli Timişoara şi preşedintele companiei Balkan Petroleum, a preluat 49 la sută dintre acţiunile formaţiei CS Buftea, nou promovată în Liga a II-a.

Consiliul Local din Buftea va avea 51 la sută din acţionariat. „BKP a solicitat să se ocupe de direcţia sportivă a clubului. Zilele acestea vom numi noul antrenor“, a anunţat Iancu. La CS Buftea, grupare al cărei director sportiv este fostul stelist Lavi Hrib, vor ajunge jucătorii de care Dusan Uhrin Jr, antrenorul timişorenilor, nu are nevoie pentru moment.