Angajaţii de la Finanţe care nu au lucrat ore în plus la solicitarea şefilor nu primesc stimulentele

Angajaţii Ministerului Finanţelor Publice care nu au fost disponibili să lucreze peste program sau în zilele libere, la solicitarea şefilor, nu vor primi stimulentele restante, se arată în Protocolul semnat astăzi de reprezentanţii MFP şi ai sindicatelor, potrivit Agerpres.

De asemenea, nu vor fi acordate stimulentele restante pentru persoanele care au avut absenţe nemotivate, pentru cei care au avut sancţiuni disciplinare neradiate, potrivit legii, şi pentru cei care nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu.

Nu vor beneficia de plata stimulentelor restante nici persoanele din cadrul MFP care sunt încadrate pe alte sisteme de salarizare decât cele specifice ministerului şi beneficiază de drepturi salariale stabilite prin acte juridice. Conducerea MFP şi reprezentanţii sindicatelor au semnat sâmbătă un protocol privind criteriile de stabilire a fondului de stimulente pentru structurile din subordinea MFP şi de repartizare a acestora pentru salariaţi. Angajaţii de la Finanţe îşi primesc săptămâna viitoare stimulentele Angajaţii Ministerului Finanţelor Publice şi ai structurilor din subordine vor primi săptămâna viitoare stimulentele restante, până la un plafon maxim de trei salarii, în funcţie de performanţă, a declarat astăzi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar. El a precizat că sunt posibile situaţii în care angajaţii să nu primească niciun leu drept stimulent, dacă nu se vor încadra în criteriile de performanţă, potrivit Agerpres.

Blejnar a mai spus că experţii din MFP au definitivat setul de criterii de performanţă pe baza cărora vor fi acordate stimulentele restante şi că aceste criterii nu sunt negociabile, fiind stabilite de profesionişti. "Noi ne-am terminat varianta noastră de stabilire a coeficienţilor de performanţă. Am stabilit coeficienţii pentru fiecare judeţ, în funcţie de trei criterii: gradul de realizare a programului de încasări, sumele stabilite suplimentar din evaziune fiscală, economie subterană şi fraudă fiscală şi ponderea încasărilor pe fiecare judeţ în totalul încasărilor ANAF", a declarat şeful Fiscului.

Şeful Fiscului a adăgat că, indiferent de concluziile discuţiilor cu sindicatele, listele cu cei îndreptăţiţi să primească stimulentele restante vor fi transmise luni sau marţi în Trezorerie, în vederea efectuării plăţilor. Lider de sindicat: 80% dintre angajaţi vor primi stimulente La discuţiile cu Ministerul au participat, din partea sindicatelor, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, precum şi reprezentanţi ai Publisind. La finalul discuţiilor, Sebastian Oprescu a declarat că fondul de stimulente pentru luna august pentru angajaţii din Finanţe se va debloca luni, urmând ca, săptămâna viitoare, să fie deblocat şi cel pentru septembrie.

Iar Emilian Marian, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică - Publisind, a spus că aproximativ 75-80 la sută dintre angajaţii din Ministerul Finanţelor Publice şi din structurile subordonate vor primi stimulente pentru luna august.

Pe de altă parte, liderul Sed Lex, Vasile Marica, nu a luat parte la întâlnire. "Sed Lex nu va merge la negocieri. Eu nu am ce să discut cu aceşti doi oameni (Ialomiţianu şi Blejnar - n.r.). Au schimbat regulile jocului", a spus Marica la postul de televiziune Antena 3. Blejnar rămâne optimist Înainte de întâlnirea din această dimineaţă, Blejnar a dat asigurări că vor fi alocate stimulente în toate judeţele şi că nu va exista niciun protest săptămâna viitoare. "Nu va fi niciun protest. Eu cred în maturitatea angajaţilor. Vor fi probabil cazuri izolate, grupuri de interese ale sindicatelor care vor organiza unele proteste", a mai spus preşedintele ANAF. Potrivit acestuia, reprezentanţii MFP au făcut indicatorii structurali de competenţă şi performanţă, respectiv 4-5 indicatori.

"Vor fi calculate sume pe aceşti indicatori pentru toate judeţele din ţară. Dacă un judeţ nu va lua procente pentru indicatorul privind planul de încasări va lua pentru ceilalţi indicatori. Cred că oamenii vor fi mulţumiţi de ceea ce am realizat", a subliniat preşedintele Fiscului. "Sindicatele doresc acordarea stimulentelor pe criterii sociale. Eu le-am spus că trebuie respectată legea şi să fie acordate în funcţie de performanţe", a spus ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, înainte de reluarea discuţiilor.

Delegaţia FMI ajunge la Bucureşti săptămâna viitoare Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi experţii Comisiei Europene vor ajunge săptămâna viitoare la Bucureşti pentru evaluarea ţintelor propuse României.

Întrebat de presă dacă acordul cu FMI este pus în pericol, în cazul în care negocierile cu sindicatele vor eşua din nou, ministrul a precizat că "acordul cu FMI nu este pus în pericol". "Noi stăm bine la indicatorii economici. Ţintele sunt atinse", a spus Ialomiţianu. Angajaţii MFP au anunţat că în cazul în care luni nu îşi vor primi stimulentele, vor relua protestele, luându-se în discuţie chiar declanşarea grevei generale. Funcţionarii publici analizează reluarea protestelor Sebastian Oprescu, preşedintele SNFP, a anunţat, la Antena 3, că reprezentanţii sindicatului din 32 de judeţe i-au transmis că în cazul în care ministrul Ialomiţianu nu va semna protocolul privind plata stimulentelor vor relua protestele. "Am luat legătura cu 32 de judeţe. Toate până acum ne-au transmis că vor face acţiuni de protest dacă ministrul nu semnează aşa cum a promis.(...) Este o acţiune de protest suspendată. Cred că dacă atunci era supărare acum va fi furie", a spus Oprescu. Miercuri, câteva sute de angajaţi ai Ministerului de Finanţe au întrerupt lucrul, nemulţumiţi că nu şi-au primit stimulentele. La o zi de la declanşarea protestului spontan, ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a dat asigurări că oamenii îşi vor primii stimulente pe criterii de performanţă şi într-un mod transparent şi legal. Totodată, ministrul a pus condiţia ca oamenii să se întoarcă la muncă.