Ialomiţianu a pus biciul pe direcţiile financiare din teritoriu

Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a trimis către structurile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP) un document semnat de el prin care le cere angajaţilor să colecteze mai bine veniturile la buget. Dacă nu vor fi mai eficienţi, riscă să fie daţi afară, după cum le recomandă şefilor instituţiilor din subordine ministrul finanţelor şi şeful Fiscului, Sorin Blejnar.

Oficialii Finanţelor explică, într-un comunicat de presă, că "sistemul de salarizare al personalului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice are la bază indicatori de eficienţă".

Asta înseamnă că fondul de salarii este asigurat atât din bugetul de stat, cât şi din sumele colectate în urma controalelor efectuate, prin care se descoperă faptele de evaziune fiscală.

În acest fel, salariile angajaţilor Ministerului Finanţelor şi ai structurilor subordonate au rămas ca înainte de includerea stimulentelor în salarii. Până la finele anului trecut, veniturile lunare depindeau de fondul de stimulente, realizat din încasările din amenzi şi evaziune fiscală.

"Prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, la art. 38 s-a prevăzut că, pentru plata drepturilor salariale ale personalului din sistemul finanţelor publice şi administrării fiscale, fondul de salarii prevăzut în bugetul de stat se completează lunar cu fondul constituit din reţinerea unei cote părţi a sumelor suplimentare atrase la bugetul statului ca urmare a actelor de control", se arată într-un comunicat al MFP.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acest sistem de salarizare este echitabil, deoarece drepturile salariale se acordă şi în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor de eficienţă specifici ANAF, respectând prevederile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare.