I EFIMERIDA: Grecia iese pe pieţe cu obligaţiuni pe 15 ani

I EFIMERIDA: Grecia iese pe pieţe cu obligaţiuni pe 15 ani

Agenţia de Gestionare a Datoriei Publice a Greciei va realiza o emisiune de obligaţiuni cu o scadenţă de 15 ani, potrivit anunţului făcut luni, la prânz, la Bursa din Atena.

După câte se pare, revizuirea în creştere a ratingului economiei greceşti de către agenţia Fitch, de la "BB minus" la "BB", a determinat organismul elen de administrare a datoriei publice să realizeze o emisiune de obligaţiuni pe 15 ani. Trebuie notat că este pentru prima dată când Grecia iese pe pieţe cu obligaţiuni a căror scadenţă depăşeşte anul 2032 - anul în care se încheie măsurile pe termen lung pentru reducerea datoriei publice greceşti.

De emisiunea obligaţiunilor cu o scadenţă de 15 ani se ocupă Barclays, BNP Paribas, BofA Securities, Goldman Sachs International Bank, HSBC şi J.P. Morgan.

Potrivit informaţiilor deţinute de ziarul nostru, mesajele care ajung la Atena din tatonarea intenţiilor investitorilor sunt mai mult decât pozitive şi totul arată că Grecia ar putea obţine din emisiune între 2 şi 2,5 miliarde de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca şi în cazul emisiunilor anterioare de obligaţiuni, problema majoră nu o reprezintă dobânda, întrucât dezideratul nu este neapărat şi exclusiv o rată scăzută a cuponului, care s-ar putea obţine cu participarea mai multor investitori "ofensivi". Prin urmare, o dobândă de 2% sau chiar puţin mai mult este considerată realistă, fără însă ca acest lucru să însemne că nu ar putea apărea şi o surpriză plăcută, cum s-a întâmplat la emisiunile anterioare.