Iată că acum doi cercetători britanici susțin că William Shakespeare a fost „incontestabil bisexual”, iar 27 dintre sonetele sale au fost scrie pentru bărbați, chiar dacă cel considerat cel mai mare dramaturg al tututor timpurilor a fost căsătorit, timp de 34 de ani, cu o femeie, relatează Daily Mail.

Profesorul Sir Stanley Wells și dr. Paul Edmondson au analizat cele 182 de sonete pe care Shakespeare le-a scris în jurul anului 1578.

Shakespeare (1564 -1616) a scris „unele dintre cele mai puternice poezii lirice, rezonante și memorabile despre ce simte cineva când trăiește o dragoste romantică”, afirmă cei doi cercetători. Ei susțin că doar zece dintre sonetele de dragoste ale lui Shakespeare au fost închinate femeilor, 27 fiind dedicate
reprezentanților sexului masculin. „Limbajul sexualității în unele dintre sonete, care se adresează cu siguranță unei persoane de sex masculin, nu mai lasă nicio îndoială că Shakespeare era bisexual”, afirmă Edmondson.

Teoria celor doi apare în contextul în care, de la mijlocul anilor ’80 a început să fie la modă ca Shakespeare să fie considerat de unii drept homosexual. Deși a fost căsătorit și a avut copii.

Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway în 1582, când el avea 18 ani, iar ea 26 de ani. Au avut trei copii, două fiice și un fiu, iar mariajul lor a durat mai bine de trei decenii, până la moartea lui Shakespeare.

În cartea ”All the Sonnets of Shakespeare”, cercetătorii acuză criticii care au încercat să forțeze o „narațiune unică, deterministă” când, afirmă ei,de fapt sonetele au fost închinate multor persoane
diferite.

El a evidențiat „două mini-secvențe bisexuale”, în sonetele de la 40 la 42 și în sonetele 133 la 134, care au „implicații profunde pentru modul în care înțelegem viața lui Shakespeare”. Acesta vorbește despre o relație cu trei sensuri în Sonetul 40, care începe furios: Iubite, ia-mi iubirile, pe
toate, eşti mai bogat de le vei dobândi? Iubirea nu mi-o crezi iubire poate, dar ea a ta este de cînd o ştii”.

Wells susține că aceste versuri arată că dragostea autorului a fost trădată. „În sonetul 41, Shakespeare, în ciuda trădării, admiră frumusețea atât a bărbatului său, cât și a iubitei sale:„ Din micile greșeli, frumusețea ta, Uitându-mă pe mine,se-ntreține, Căci să fii virtuoasă nu ți-ar sta, Ispitele când înfloresc din tine”.

Cei doi mai afrimă că presupunerile că Shakespeare ar fi fost îndrăgostit de un „Tânăr blond” și de o „Doamnă Brună” nu sunt adevărate.

Cercetări anterioare au sugerat că Marele Will ar fi avut relații și cu tânărul și cu doamna, dar profesorul Wells și sr. Edmondson spun că termenul „brun” nu a fost folosit niciodată în sonete.

De asemenea, este contestată teoria unora conform cărora de la Sonetul 1 până la 126, poemele luiShakespeare ar fi fost dedicate Tânărului Blond, iar sonetele 127-154 sunt despre o „Doamna Brună”.

Wells și Edmondson cred că, mai curând, printre personajele cărora dramaturgul le-a închinat respectivele sonete ar putea fi patronul lui Shakespeare, Henry Wriothesley, al treilea conte de Southampton și un proprietar de bordel numit ”Black Luce”.

Până acum, studiile unor cercetători au evidenția bisexualitatea lui Shakespeare, dar doar în legătură cu ”Tînărul blond” și Doamna brună”.

Cartea ”All Sonets of Shakespeare” va fi publicată de Cambridge University Press pe 10 septembrie.