Hunter Biden i se confesează unei prostituate. Relațiile cu traficanții ruși. „Au înregistrări video cu mine. Cred că el e...”. FOTO

Hunter Biden i se confesează unei prostituate. Relațiile cu traficanții ruși. „Au înregistrări video cu mine. Cred că el e...”. FOTO

O înregistrare în posesia căreia a intrat presa britanică îl surprinde pe fiul președintelui Statelor Unite ale Americii (SUA), Hunter Biden, mărturisindu-i unei prostituate că traficanții ruși de substanțe interzise i-au furat un laptop, în anul 2018, pentru a-l șantaja. Jurnaliștii străini spun că ar fi vorba despre al treilea dispozitiv al lui Hunter Biden, care conținea e-mail-uri cu detalii despre relațiile comerciale ale fiului președintelui SUA în străinătate.

O înregistrare video îl surprinde pe Hunter Biden, fiul președintelui SUA, cum îi vorbește unei prostituate despre un episod care a avut loc într-un hotel din Las Vegas. Materialul datează din anul 2019. Hunter Biden mărturisește că traficanții de droguri din Rusia i-au furat un laptop, în timp ce se afla sub influența substanțelor interzise, în anul 2018, pentru a-l șantaja.

Discuția dintre Hunter Biden și o prostituată. „Cred că el e...”

În clip, la minutul 03.40, Hunter Biden îi mărturisește prostituatei că autoritățile ruse știu despre raporturile intime dintre ei. Materialul a fost găsit pe hard-discul copiat de pe laptopul MacBook Pro, abandonat în atelierul de reparații din Delaware în luna aprilie a anului 2019, potrivit Daily Mail.

„Au înregistrări video cu mine făcând asta. Au înregistrări video cu mine făcând sex nebun”, i-a spus fiul președintelui SUA prostituatei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta i-a mai mărturisit că traficanții ruși de droguri i-au furat laptopul, în anul 2018, pentru a-l șantaja.

„Am mers să îmi fac o baie fierbinte, de unul singur. (...) Și stau așa... și ăsta e ultimul lucru pe care mi-l amintesc. Iar eu nu leșin niciodată. Mă trezesc și îl văd pe Michael, adunând lucrurile frenetic, și pe prietenul lui, Pierce. I-au fugărit pe toți afară. Și se pregăteau să plece și era rusul ăsta de 35 de ani, brunet. (...) Nu știau dacă sunt mort sau nu, la început.

Cred că el e cel care mi-a furat laptopul. Cred că a fost un mic grup, de trei. Dealerul și alți doi. I-am dus peste tot, peste tot. Fără minte, căcat!”, i-a mai spus Hunter Biden prostituatei.

Joe Biden și laptopurile pierdute. Conțineau informații compromițătoare

Sursa citată notează că fiul președintelui de la Casa Albă făcea referire, cel mai probabil, la al treilea laptop pierdut.

Primul laptop a fost abandonat într-un depozit din Delaware. Al doilea a fost confiscat de către agenții federali. Cele două dispozitive electronice conțineau imagini și înregistrări care ar fi putut compromite imaginea președintelui Joe Biden.

În al treilea laptop se află mai multe e-mail-uri cu detalii despre relațiile comerciale ale lui Hunter Biden în străinătate. De asemenea, în dispozitiv mai sunt stocate fotografii cu fiul președintelui în ipostaze mai puțin plăcute, dar și un videoclip în care întreține relații intime cu o necunoscută și fumează cocaină crack.