Evenimentul Zilei > EVZ Special > Petiție de reconciliere româno-maghiară pe numele lui Hunor. Ce i se cere liderului UDMR
Petiție de reconciliere româno-maghiară pe numele lui Hunor. Ce i se cere liderului UDMR

Petiție de reconciliere româno-maghiară pe numele lui Hunor. Ce i se cere liderului UDMR

Prof. univ. dr. Sorin Ilieșiu, fost senator de Sibiu, i-a transmis președintelui UDMR Kelemen Hunor, o petiție deschisă. Intitulată „Petiție pentru reconcilierea româno-maghiară”, documentul deschide o serie lungă de subiecte sensibile pentru poporul român.

Evenimentul Zilei oferă cititorilor săi, integral, petiția semnată de Profesorul Universitar Dr. Sorin Ilieșiu.

„Petiție pentru reconcilierea

româno-maghiară
Petiție adresată d-lui Kelemen Hunor,

Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România,

Viceprim-ministru al României

Spre știință: D-lui Președinte al României Klaus Iohannis

PETIȚIONAR: prof. univ. dr. Sorin Ilieșiu, fost senator de Sibiu, născut în mun. Baia Mare, jud.Maramureş, domiciliat
în mun. Bucureşti, Sector 2, str. Ruşchiţa nr.60, cod poștal 021949, posesor al Cărții de Identitate seria RX, nr. 451957,

emisă de S.P.C.E.P. Sector 2 la data de 11.03.2014, CNP 1551212400635.

Domnule Kelemen Hunor, viceprim-ministru al României, președinte al Uniunii Democrate
Maghiare din România,
Întrucât mâine e 15 Martie, ziua pe care doriți să o consacrați ca sărbătoare oficială a
maghiarilor din România, ne exprimăm opinia că o asemenea sărbătoare ar trebui celebrată într-un
climat de reconciliere româno-maghiară. Ca urmare, vă propunem în finalul acestei petiții un prim
pas către o veritabilă reconciliere.

În spiritul acesteia, prezenta Petiție va fi înregistrată simbolic mâine 15 martie la registratura
Guvernului României pe numele dvs în calitate de viceprim-ministru și președinte al UDMR (legea
233/2002 prevede că „autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice
petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul”).

Având în vedere că subiectul petiției e de interes național, vă solicităm să răspundeți și
printr-un comunicat remis Agenției Naționale de Presă Agerpres (nu doar la adresa petiționarului).

Domnule președinte al UDMR, Ungaria are trei sărbători naționale: 15 Martie, când se
aniversează Revoluția din 1848-1849; 20 August, ziua națională a Ungariei, când e celebrat Sfântul
Rege Ștefan, întemeietorul Ungariei; 23 Octombrie, când se comemorează revoluția anticomunistă
din 1956.
De ce, pentru „ziua maghiarilor din România”, nu ați optat pentru 20 August, ziua națională
a Ungariei, ci pentru 15 Martie? Pentru că 15 Martie face referire la „unirea Transilvaniei cu
Ungaria”? …Chiar dacă o asemenea unire a fost împotriva voinței românilor, majoritari în
Transilvania? Ați optat pentru 15 Martie știind că lezați demnitatea națiunii române?
În anul 2017 ați fost principalul inițiator al „Propunerii legislative privind consacrarea zilei
de 15 Martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România”. Atunci, în 2017, ați declarat:
„Noi, cei din UDMR, nu vom renunța la consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare oficială a
comunității maghiare din România”. După câteva zile, v-am solicitat public să renunțați la ideea ca
15 Martie să fie sărbătoarea oficială a maghiarilor din România, întrucât „ar reprezenta o
profanare a sentimentelor românești, iar Parlamentul României ar face un sacrilegiu dacă ar
legifera așa ceva”. Și am avut dreptate: în iunie 2020 propunerea dvs a fost respinsă definitiv de
toți membrii Camerei Deputaților cu excepția celor din UDMR.
De ce a fost respinsă? Pentru că în 15 Martie 1848, la Budapesta, a fost lansată Proclamația
revoluției maghiare care, la punctul 12, a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând
voința românilor majoritari în Transilvania și „uitând” că inima vetrei în care s-a născut poporul
român e chiar Transilvania. Nu întâmplător, cuvântul vatră e de origine traco-dacă, iar limba
română seamănă extrem de mult cu limba latină, ceea ce reprezintă argumentul suprem al originii românilor despre care aveau cunoștință revoluționarii maghiari printre care se afla și poetul național
ungar Petőfi Sándor.
Ignorând evidențele, liderul revoluției maghiare, juristul Kossuth Lajos, „avocat al
dreptății”, a stabilit statutul românilor călcând în picioare chiar idealurile revoluției de libertate,
egalitate și fraternitate: „În Ungaria nouă [cea în care Transilvania se unește forțat cu Ungaria]
poate exista numai o singură naţiune politică – cea maghiară. Popoarele nemaghiare [precum
românii] sunt naţionalităţi care se pot bucura de egalitate în faţa legii şi de un anumit grad de
autonomie în religie şi învăţământ, dar nu vor putea deveni niciodată naţiune politică, întrucât
aceasta ar putea să destrame integritatea teritorială a Ungariei”.
Imediat după lansarea Proclamației de la 15 Martie, aceasta e adoptată de Adunările
populare maghiare din Timişoara și Cluj. După doar o săptămână (în 23 martie), partidele maghiare
din Cluj cer unirea Transilvaniei cu Ungaria. Gărzile maghiare se ridică sub arme, iar guvernul
maghiar de la Cluj decretează stare de asediu în Transilvania.
Răspunsul românilor este prin excelență democratic: în 15 mai 1848, neacceptând unirea
Transilvaniei cu Ungaria, are loc o Adunare Națională pe Câmpia Libertății din Blaj, în care 40.000
(!) de români scandează: „Noi vrem să ne unim cu Ţara” (Țara Românească).
Ca replică, în 30 mai, sfidând voința românilor, Dieta de la Cluj formată din 273 maghiari
(!), 24 de saşi şi 3 români (!), proclamă „democratic” unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Ca urmare, țăranii din Munţii Apuseni se înarmează sub conducerea avocatului Avram
Iancu. Lupta lor împotriva armatei maghiare a durat până în august 1849. De ambele părți, s-au
înregistrat masacre cu mii de victime, incendieri, jefuiri, spânzurări, violuri. Iar toate acestea,
domnule Kelemen, își au originea în punctul 12 al Proclamației de la 15 Martie — unirea
Transilvaniei cu Ungaria —, un punct incorect politic, istoric și moral.
Spre tragedia românilor, în anul 1867, dezideratul exprimat la punctul 12 a devenit realitate:
Transilvania este anexată cu forța Ungariei. Și așa va rămâne timp de 50 de ani, până în 1918, la
sfârșitul Primului Război Mondial.
În 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, prin decizia luată de
1.228 de deputați în prezența a 100.000 de participanți, Transilvania se unește cu Țara-Mamă,
România. A fost singura adunare naţională din fostul imperiu austro-ungar în care delegații și-au
decis democratic viitorul.
Domnule președinte al UDMR, înainte și după actul Unirii de la 1 Decembrie 1918,
împotriva populației române din Transilvania au fost înfăptuite atrocități de o cruzime fără
precedent, de către militari maghiari și de bande de secui.
Iată câteva exemple preluate din documente sau din presa epocii:
8 noiembrie 1918, comuna Beliş, jud. Cluj: «Ţăranii români întâlniţi în drum [de soldaţii
căpitanului maghiar Antal Dietrich] au fost împuşcaţi fără milă, indiferent dacă erau bătrâni, copii
sau femei. /…/ Casele românilor erau luate cu asalt şi jefuite, nimeni nu era cruţat; cum vedeau un
ţăran sau o ţărancă, deschideau focul asupra lor. Apoi au fost adunate cadavrele şi aruncate în focul
de la depozitul de cherestea. A fost ceea ce s-a numit rugul de la Beliş, unde au pierit de mâna
acestor ticăloşi 46 de români. /…/ Întreaga Europă a fost cutremurată…»
8 ianuarie 1919, jud. Cluj: «Ungurii au înaintat la Poieni şi Valea Drăganului. În Drăgan, l-
au prins pe sergentul Ioan Buce „l-au bătut şi l-au pus să-şi sape singur groapa, i-au tăiat mâinile, l-
au străpuns cu baionetele, scoţându-i ochii, l-au lovit peste cap sărindu-i creerii, apoi tâindu-l bucăţi
l-au îngropat”».
8 ianuarie 1919, ziarul „Neamul Românesc”, articolul „Crima din Lăpuş” de Volbură
Poiană: „În ziua de 5 dec. 1918 era adunare mare la Lăpuş [jud.Maramureș]. /…/ Urechile tuturor s-
au deschis să asculte ceea ce n-au ascultat părinţii de veacuri. Se comunicau hotărârile de la
Adunarea de la Alba Iulia [din 1 Decembrie 1918]. Îmbrăcaţi în haine mândre de paradă, păşeau
stegarii în fruntea mulţimii. /…/ Dar, ochiul dracului pândeşte în umbră. Stegarii se prăbuşesc la
pământ. Ţipete, vaiete şi mitraliere răpăiesc. Se prăbuşesc unii peste alţii /…/. Cad preoţi, cad
învăţători, cad femei şi copii. /…/ Secuii s-au coborât din Băiuţ. /…/ Peste 40 de morţi /…/. Din cei
mai bine de o sută de răniţi, se ridică umbra lui Vasile Filip. /…/ El striga: «Trăiască România Mare». Şi l-au dus în bătăi şi ghionteli până la şcoală. Pălmuit şi scuipat. Acolo, lângă morţii întinşi
pe pietre, i-au cerut să strige: «Jos România Mare!» Dar el tot mai tare striga dimpotrivă: «Trăiască
România Mare!» Şi i-au scos ochii şi el mai tare striga: «Trăiască România Mare!». Şi i-au
sfârtecat buzele şi el: «Trăiască România Mare!» Patruzeci şi patru de împunsături de baionetă în
tot curatul lui trup l-au făcut să strige de patruzeci şi patru de ori: «Trăiască România Mare!»… Un
glonte l-a culcat peste cadavre”.
Ianuarie 1919, comuna Poieni, jud. Cluj: «Cea mai cutremurătoare moarte au provocat-o
sublocotenentului Gheorghe Tămaş. Acesta încercând să se refugieze a fost prins, şi a fost maltratat
în mod barbar. /…/ „A doua zi, declară tatăl, mi-am găsit fiul îngropat până la brâu, partea
superioară a capului era aplecată ajungând fruntea pe pământ. /…/ După ce a fost scos de aici s-a
constatat că avea 7 împuşcături în piept şi foale şi cel puţin 20 de împunsături cu baioneta pe
întreg corpul…”. Când s-a plâns comandantului ungur a primit replica: „No, vă mai trebuie
România Mare? Acum voi veniţi la rând”. Declaraţia este semnată de părinţii victimei şi de 10
martori, din care 3 unguri».
«[La începutul anului 1919] în întregul ţinut [jud.Bihor], secuii descindeau prin satele
româneşti, intrau în case şi gospodării, jefuiau şi incendiau, violau şi omorau: La Sighiştel s-a
organizat un măcel în masă, rezultând 14 morţi: /…/ Tuduc Costan (66 ani), străpuns cu baioneta şi
carbonizat în propria-i casă, Baicu Nicolae (73 ani), împuşcat şi ars în casă, Boldor Marinca, arsă de
vie, Haneş Ileana şi Haneş Zoica (11 ani), înjunghiate cu baioneta şi arse în casă, Paşca Anisie,
împuşcată şi arsă, precum mulţi răniţi care au scăpat cu viaţă dar au rămas invalizi pentru
totdeauna.»
«Beiuş [jud.Bihor]. În noaptea de 3-4 aprilie 1919, dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş
[eminenți avocați, deputați în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia], fură /…/ mutilaţi în modul
cel mai neomenesc, cu ochii scoşi şi capetele zdrobite; încă vii fură aruncaţi pesteolaltă, într-o
groapă /…/. Dezgropaţi după sosirea armatei române, erau înfiorător maltrataţi. Ceafa şi aproape
corpul întreg a fost zdrobit într-un mod bestial. Creier, oase, păr şi sânge, erau amestecate. Mâna
dreaptă a lui Ciordaş era frântă în mai multe locuri iar ochii erau scoşi.»
15 aprilie 1919, Ciucea, jud. Cluj: «Declaraţia semnată de „doi martori oculari” din Ciucea,
Petru Brudaşcu – preşedintele Consiliului naţional local şi Sabin Truţia, descrie sinistrul: „Unuia i-
au tăiat urechile, străpungându-l cu baioneta. La altul i-au scos ochii şi l-au străpuns apoi prin
gât… La doi le-au tăiat urechile şi nasul. Pe alţi patru i-au chinuit în modul următor: le-au rupt
fălcile, le-au sfâşiat picioarele şi mâinile… iar la alţi doi le-au sfâşiat stomacul scoţându-le
intestinele şi întinzându-le peste gură”.»
Domnule Kelemen Hunor, toate aceste crime reprezintă consecințele punctului 12 al
Proclamației de la 15 Martie. Singura soluție pentru oprirea crimelor a fost ocuparea de către armata
română, începând din aprilie 1919, a întregului teritoriu al Transilvaniei, până la linia Hust–Satu
Mare–Oradea–Salonta.
Armata română intrase în Transilvania la sfârșitul anului 1918 și, până la stabilirea
frontierelor în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, se oprise la linia de demarcație stabilită
provizoriu pe Mureș. Conform istoricului Cristian Negrea, „timp de patru luni, populaţia
românească de la vestul acestei linii va fi jefuită, maltratată, de bandele ungureşti la care se vor
adăuga mai târziu călăii bolşevici şi armata maghiară. Vor fi crime şi masacre greu de imaginat”.
Românii „nu s-au răzbunat, n-au vărsat sânge, deşi ar fi putut să o facă… /…/ Nu s-a menţionat nicio
ucidere de către români, care au dovedit o rară stăpânire de sine”.
În martie 1919 în Ungaria a fost instaurat comunismul care amenința să se extindă în
Europa. Liderul Ungariei comuniste, Béla Kun (agentul lui Lenin), s-a născut în Sălaj și a studiat la
Cluj unde a devenit avocat și ziarist. În martie 1919, la Budapesta, el a promis maghiarilor
reanexarea Transilvaniei și refacerea Ungariei Mari. În aprilie 1919, Marile Puteri care conduceau
Conferința de Pace de la Paris, îngrozite de pericolul comunist, au cerut României să pornească un
război împotriva Ungariei pentru a pune capăt comunismului maghiar. În 3 august 1919, după 133
de zile de teroare și de crime comuniste, armata română a intrat în Budapesta și a instaurat ordinea
și liniștea. Trupele române au rămas trei luni în Budapesta și au staționat în Ungaria până în martie 1920. Spre onoarea lor, militarii români aflați pe teritoriul Ungariei s-au comportat exemplar față de
maghiari, la fel cum au făcut-o și în Transilvania. Nu au comis niciun act reprobabil. Un exemplu
demn de urmat. Din păcate, nu a fost urmat.
În 4 iunie 1920 Ungaria a recunoscut oficial unirea Transilvaniei cu România, semnând
Tratatul de pace de la Trianon.
Dar după 20 de ani, Ungaria încalcă Tratatul semnat în 1920. În 30 august 1940, ca urmare a
Dictatului de la Viena impus de Hitler, Ungaria anexează Transilvania de nord și Ținutul Secuiesc.
Punctul 12 al Proclamației de la 15 Martie a redevenit realitate. Timp de patru ani, românii devin
victime ale unui genocid de o cruzime extremă. Mii de români au fost martirizați doar pentru „vina
de a se fi născut români”, autorii crimelor fiind membri ai armatei maghiare, ai poliției și
jandarmeriei, membri ai unor organizații șovine sau paramilitare ungare, precum și localnici
maghiari.
Iată câteva exemple preluate din documente sau din presa epocii:
În 9 sept. 1940, în com. Trăznea, jud. Sălaj, românii sunt masacraţi prin împușcare, străpunşi
cu săbii şi baionete, iar casele atacate cu grenade şi incendiate. „Nicolae Brumar a fost luat de
acasă şi împreună cu soţia şi cele două fiice au fost împuşcaţi, apoi sfârtecaţi cu baionetele. Vasile
Mărgăruş a fost ridicat de acasă, străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului, şi apoi
împuşcat în cap. Preotului ortodox, ascuns în casa parohială, i s-a dat foc şi a ars împreună cu
casa. /…/ Învăţătorul cu soţia au fost răstigniţi de uşa bisericii şi împuşcaţi”.
Publicistul american Milton G. Lehrer a consemnat următoarele: „Îndată ce satul [Trăznea]
a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. /…/ Soldaţii au
pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele. Este tipic cazul
preotului român Trăian Costea, care, după ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de
lemn a presbiteriului din biserică căruia i s-a dat foc şi care a ars în întregime odată cu cadavrul
preotului.”
Declarație de martor: „După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de
români şi de vii îi aruncau în văpaia focului (caselor care ardeau), arzând de vii în chinuri
groaznice”.
Rezultatul masacrului de la Trăznea: 263 români (copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni)
morţi şi raniţi. Anei Negreanu (65 ani) i s-au tăiat mâinile. Ana Sălajan (31 ani), fiind însărcinată, a
fost străpunsă cu baioneta. Vasile Mărgăruş a fost găsit cu capul spintecat în două… Au murit 93 de
persoane: 87 de români și 6 evrei. În acest masacru au fost implicaţi groful maghiar Ray Ferenc,
notarul şi preotul maghiar reformat din Treznea.
La 10 sept. 1940, la Huedin, jud. Cluj, a fost înfăptuit martiriul protopopului Aurel
Munteanu: „O bandă de 21 de unguri l-au schingiuit timp de 4 ore /…/, i-au smuls părul şi barba
din rădăcină, cu carne cu tot. Budai Janos Gyepu i-a înfipt un baston în gură de mai multe ori până
i-a ieşit prin ceafă. Şi totul se petrecea sub privirile soldaţilor unguri”.
În comuna Ip, jud. Sălaj, în noaptea de 13-14 sept.1940, „echipe de ostaşi unguri, însoţite de
iredentişti şi membri ai Gărzii naţionale au scos din case pe toţi românii care nu fugiseră, i-au
bătut până la sânge şi i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele şi smulgându-le unghiile, apoi i-au
împuşcat. Femeile, în plus, au fost batjocorite, iar copiii spintecaţi. După măcel a urmat jaful
cadavrelor şi al caselor celor omorâţi. Cadavrele au fost cărate apoi cu căruţele, unii încă
respirau, şi îngropate într-o groapă comună”. Au căzut victime acestui masacru 157 de români,
copii, bătrîni, femei şi bărbaţi nevinovaţi.
Rememorarea masacrului de la Ip de către Gavril Butcovan: „Aveam doar 16 ani. În familie
eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. /…/ Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau
deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară. La
câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. /…/ Când am ieșit l-am văzut pe tata care zăcea
cu fața în jos. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. M-am
prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o
arsură puternică. În momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe frații mei. Au
ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, a fost secerată de gloanțele
criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a
împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. /…/
Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui D-tru Sarca i-au tăiat mâinile, lui D-tru
Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. /…/ În 14 septembrie 1940,
orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”
Un document al Ministerului român al Afacerilor Externe consemna: „Soldaţi, jandarmi şi
bande înarmate de "patrioţi" civili cutreierau satele româneşti devastând locuinţele şi schingiuind
populaţia. Unora li s-au zdrobit oasele cu ciomegele, alţii au fost împunşi cu baionetele, altora li s-
au scos ochii, li s-au tăiat urechile, unei fetiţe de patru ani din Şuncuiuş (jud. Bihor) i-au turnat
petrol în cap şi i-au dat foc, altora le-au sfărâmat dinţii, li se smulgea părul cu carne (cazul femeii
Maria Dobradin, Cluj), li se tăiau buzele (Suciu Tănase din Cluj), alţii au fost siliţi să bea sângele
ce le curgea din răni. Lui Dumitru Matei din Oradea i s-au scos ochii cu baioneta (18 sept. 1940)
şi, în acelaşi oraş, fusese silit un bătrîn pensionar român, la 6 sept. 1940, după ce a fost maltratat,
să mănânce fecalele şi să bea urină. Sute de tineri români au fost puşi la jug ca animalele şi siliţi să
are și să grape”.
După trei săptămâni de la instaurarea regimului maghiar în Ardeal, Nicolae Iorga scria
în ziarul „Universul” (la 24 sept. 1940): „Ce s-a petrecut acolo /…/ întrece orice închipuire /…/.
Spânzurări cu capul în jos, răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor;
acestea au fost, după câte ştiu până acum – şi martiriul se desluşeşte tot mai mult – semnele
civilizaţiei poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte. Statul român va face ce crede. Din
partea noastră n-avem decât un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al
României.”
Domnule Kelemen Hunor, …și aceste crime reprezintă consecințe ale punctului 12 al
Proclamației de la 15 Martie.
În 1947 Ungaria a semnat Tratatul de pace de la Paris și a recunoscut oficial pentru a doua
oară (!) reunificarea întregii Transilvanii cu România, precum și granița româno-maghiară stabilită
la Trianon.
A contesta azi Tratatul de la Trianon – așa cum fac mulți lideri politici maghiari – înseamnă
a te înfrăți cu Horthy și Hitler…
Astăzi, România și Ungaria sunt țări-surori în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Ca
urmare, reconcilierea etnică româno-maghiară este obligatorie având ca fundament recunoașterea
adevărului istoric și dezavuarea genocidului antiromânesc din Transilvania anilor 1940-1944.
Anul trecut, la „Centenarul Trianon”, în numele urmașilor victimelor Dictatului de la Viena
(printre care au fost tatăl meu Victor Ilieșiu și bunicul meu după mamă Vasile Mureșan), am cerut
public ca toți maghiarii să păstreze un minut de reculegere, de regret și de dezavuare față de
genocidul antiromânesc și masacrele antievreiești din Transilvania anilor 1940-1944. Dar liderii
maghiari au ignorat apelul.
Domnule Kelemen, nu merită asemenea crime un minut de reculegere, de regret și de
dezavuare? …Chiar dacă maghiarii de azi nu au nicio vină pentru crimele comise de unii dintre
părinții sau bunicii lor.
Creștini fiind, românii au privilegiul de a ierta, dar au și datoria de a nu uita; iar maghiarii,
fiind și ei creștini, ar avea privilegiul de a regreta și de a dezavua asemenea crime.

*

Domnule președinte al UDMR, în 18 sept. 2014, la Cluj, ați prezentat proiectul dvs de
autonomie a „Ținutului Secuiesc”. Conform proiectului, limba maghiară devine limbă oficială
alături de cea română, iar românii trebuie să învețe maghiara din clasa a II-a. Potrivit opiniei
analistului politic Dan Tăpălagă, proiectul dvs reprezintă „o formă radicală de autonomie pe
criterii etnice, cu simboluri și cu instituții proprii pentru așa numitul Ținut Secuiesc, care fac
practic din regiune un stat în stat”.
Ideea dvs de a transforma așa-zisul Ținut Secuiesc, locuit și de români, într-un „stat în stat”
încalcă extrem de grav prevederile fundamentale ale Constituției României: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. /…/ Teritoriul României este inalienabil.
Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege…”.
Nu credeți că prin acest proiect v-ați încălcat jurământul solemn pe care l-ați rostit cu mâna
pe Biblie: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr suveranitatea, independenţa, unitatea
şi integritatea teritorială a României”?
Domnule viceprim-ministru al României, parlamentarii UDMR au înregistrat nu mai puțin
de patru (!) „propuneri legislative privind Autonomia Ţinutului Secuiesc”, respectiv în anii 2004,
2005, 2018 și 2019. Toate aceste propuneri au fost respinse aproape în unanimitate. Ultima a fost
respinsă în 2020. Doar UDMR a votat „Pentru”.
Având în vedere declarațiile dvs și ale altor lideri maghiari referitoare la Ținutul Secuiesc,
Catalonia și Tirolul de sud, considerăm că situația din Secuime nu se poate compara cu cea din
Catalonia, pentru că spaniolii nu au înfăptuit genocide împotriva catalanilor. Pe de altă parte, nu se
poate compara nici cu situația din Tirolul de sud, întrucât austriecii nu au înfăptuit niciun genocid în
Tirolul de sud.
Domnule Kelemen Hunor, luând în considerare cruzimea fără precedent în istorie a crimelor
făcute de maghiari și de secui împotriva populației române pașnice și neînarmate în Transilvania
anilor 1944-1944 și 1918-1919, credeți că demersurile dvs — pentru autonomia Ţinutului Secuiesc
și pentru consacrarea zilei de 15 martie (când maghiarii au proclamat Unirea Transilvaniei cu
Ungaria) ca sărbătoare oficială a maghiarilor din România — vor duce la instaurarea „păcii sociale”
pe care o clamați mereu?

*

Domnule președinte al UDMR, între anii 2012 și 2016 am fost colegi în Parlamentul
României, eu fiind senator de Sibiu. În anul 2013 v-am cerut să dați curs unei propuneri de
reconciliere etnică. V-am scris în acest sens trei (!) scrisori deschise, toate publicate de Agenția
Națională de Presă, prima în martie 2013, iar ultima în octombie 2013. Le-ați ignorat.
Iată a treia scrisoare:
„Stimați colegi maghiari, între parlamentarii români și cei maghiari există oficial o relație de
prietenie. Aceasta ar putea deveni reală doar dacă ar avea loc o veritabilă reconciliere româno-
maghiară. Credem că, în acest sens, se impune să adoptați o Declarație precum cea care urmează:
(1) Noi, deputații și senatorii UDMR din Parlamentul României, recunoaștem dreptul
României asupra Transilvaniei stipulat în tratatele de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920
și la Paris în 1947 și dezaprobăm declarațiile și acțiunile care contestă acest drept.
(2) Regretăm și dezavuăm masacrele antiromânești cu mii (!) de victime și masacrele
antievreiești înfăptuite în Transilvania (în 1940-1944) de către autorități maghiare horthyste din
armată, poliție și jandarmerie, cu implicarea a numeroase organizații maghiare șovine și cu
implicarea unei părți a populației maghiare din Transilvania. /…/
(3) Reconcilierea și coabitarea maghiaro-română trebuie să aibă la temelie legitimitatea,
moralitatea, adevărul și corectitudinea. Acum, în secolul XXI, noile relații dintre Ungaria și
România trebuie să fie compatibile cu noul lor statut de țări membre ale Uniunii Europene și ale
NATO.” – Agerpres, 8 oct. 2013
Domnule Kelemen Hunor, avem încrederea că adevărata reconciliere româno-maghiară
poate deveni realitate. Faptul că sunteți vicepremier român reprezintă un prim pas… Ca președinte al
UDMR, ca membru al Parlamentului și ca viceprim-ministru al României se cuvine să dați curs
acestei propuneri. Doamne ajută să fie într-un ceas bun!
București, 14 martie 2021
În numele urmașilor victimelor Dictatului de la Viena, semnează prof. univ. dr. Sorin Ilieșiu, fost senator de Sibiu

Publicat in categoriile: EVZ Special, Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: