Evenimentul Zilei > Monden > Hugh Jackman, ultimul romantic de la Hollywood! Care sunt secretele căsniciei sale model cu o parteneră mai în vârstă
Hugh Jackman, ultimul romantic de la Hollywood! Care sunt secretele căsniciei sale model cu o parteneră mai în vârstă

Hugh Jackman, ultimul romantic de la Hollywood! Care sunt secretele căsniciei sale model cu o parteneră mai în vârstă

Considerat unul dintre cei mai atrăgători actori din Cetatea Filmului, actorul australian Hugh Jackman are o căsnicie de invidiat alături de o colegă de breaslă.

Vedeta din filme ca Wolverine, Les Miserables sau The Prestige s-a clasat dintotdeauna în fruntea topurilor celor mai sexy actori din lume. Australianul de 52 de ani are o formă fizică impecabilă, carismă, talent cu carul și cohorte de admiratoare. Este firesc, deci, că presa mondenă a speculat mult timp pe tema tainei căsătoriei sale longevive, mai ales în condițiile în care partenera sa de viață este mult mai în vârstă decât el și nu se bucură nici pe departe de statutul lui profesional, care include și o nominalizare Oscar.

Soția sa este mai mare cu 13 ani

Hugh Jackman este căsătorit de 24 de ani cu actrița și producătoarea Deborra-Lee Furness, care are 65 de ani. Cei doi soți au fost surprinși de paparazzi în mai multe ocazii la plajă, la sesiuni de jogging sau la plimbare, iar cel mai surprinzător lucru este faptul că scânteia lui Cupidon nu pare să se fi stins nici după aproape un sfert de secol de căsnicie și în ciuda diferenței de vârstă mare dintre ei, de 13 ani. Cei doi au traversat și momente foarte delicate, după ce actorul a anunțat că este bolnav de cancer de piele, însă din fericire boala a dat înapoi după câteva recidive.

Conduita lui Hugh Jackman este considerată cu atât mai atipică cu cât vedetele Hollywood-ului se reorientează, după ce trec de o anumită vârstă, către partenere mult mai tinere ca ei. În plus, datorită vârstei, doamna Jackman nu mai are o siluetă impecabilă, spre deosebire de atleticul său partener de viață, care captează constant atenția mass-media.

Au doi copii adoptați

Presa tabloidă din Marea Britanie i-a surprins recent pe cei doi soți pe plajă, alături de câinii lor Dali și Allegra, în zona The Hamptons din Suffolk County, statul New York. Potrivit jurnaliștilor britanici, australienii s-au purtat foarte tandru unul cu celălalt, s-au îmbrățișat și au chicotit ca doi adolescenți. Apoi au intrat în valuri, în ținute estivale, Hugh lăsându-și la vedere bicepșii și musculatura bine lucrate la sală.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: