Nume grele din politică vor fi audiate, săptămâna viitoare, în comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. Jurnalistul EVZ Dan Andronic, autorul dezvăluirilor care au născut ancheta, va deschide audierile.
Audierile vor începe luni, cu jurnalistul EVZ Dan Andronic, cel care a dezvăluit că în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost acasă la Gabriel Oprea, unde i-a întâlnit pe Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi George Maior, printre alţii, aceştia vorbind despre rezultatul alegerilor.
Tot luni va fi audiată şefa din 2009 a Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, precum şi vicepreşedinţii de atunci ai AEP.
Audierile vor continua, marţi, cu un lot al "greilor" din PSD. Candidatul PSD care a pierdut alegerile din 2009, Mircea Geoana, seful campaniei electorale, Viorel Hrebenciuc, şi juristul PSD care s-a ocupat de strângerea dovezilor privind o eventuală fraudă la urne, Dan Şova, vor fi audiaţi.
Fostul lider PDL Vasile Blaga, ministru de Interne la acea vreme, împreună cu secretarii de Stat din MAI, dar şi şeful STS, Marcel Opriş, vor fi chemaţi să dea explicaţii miercuri în comisia parlamentară de anchetă.
Întrebat dacă vor fi audiaţi şi Kovesi, Coldea şi Maior, preşedintele comisiei parlamentare de anchetă, Mihai Fifor, a declarat: "Cu siguranţă toţi cei implicaţi vor fi invitaţi".