Editura Evenimentul si Capital

Hrană artificială de umplut stomacul. Roșiile de cauciuc și fructele împăiate pricopsesc producătorii și omoară consumatorii

Autor: | | 18 Comentarii | 17742 Vizualizari

Cumpărăm și punem pe masă mere din Polonia, fade, roșii-hibrid din Olanda, cauciucate, căpșuni uriașe, dar mai ales insipide, din Turcia sau Grecia, în timp ce semințele, sevele, culturile noastre vechi - înalt calitative, deci perisabile - au devenit o raritate, un soi de excentricitate uzurpată de legile dure ale consumerismului. Am început să mâncăm mult și prost produse cu față, dar fără gust, fructe și legume care, uitate cu zilele în frigider sau aiurea, păstrează încă aceeași textură și culoare din momentul recoltării. Unde sunt „inimile de bou” ale copilăriei, mai există ori s-au pierdut acele roșii delicioase? Unde sunt parfumatele ionatane, unde sunt perele și gutuile bunicilor noștri? În încercarea de a răspunde acestor chestiuni esențiale, am contat pe sprijinul lui Dorel Hoza, prof. universitar. dr. și decan al Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, păstrător al tainelor și minunilor livezilor și grădinilor noastre de altădată.

Dialogul cu profesorul Dorel Hoza, consumat într-un mijloc umed de februarie și stârnit, poate, și de presimțirea primăverii, când, în loc să coborâm în beci pentru a readuce la lumină semințele păstrate peste iarnă, dăm iama prin supermarketuri după castraveți și roșii de eprubetă, este, îmi pare, extraordinar de instructiv. Citindu-l atent, ai putea învăța să trăiești sănătos. Ia, să vedem!

„Mai există semințe neviciate, sâmburi românești, soiuri precum cel numit, popular, inimă de bou, se mai găsesc pe undeva astfel de roșii?” Întrebarea nu-l miră pe profesorul Dorel Hoza, iar răspunsul, cald, se așează ca un pansament pe o rană adâncă: „Se mai găsesc, greu, dar se găsesc. Știți de ce nu sunt pe piață aceste tomate de calitate, cu gust, cu aromă?” Simplitatea explicației mă derutează, chiar mă revoltă: „Pentru că sunt perisabile. Nu se păstrează mult timp, comparativ cu hibrizii noi, mult mai tari, care durează două săptămâni. S-a mers pe latura comercială, de rezistență. Cei care produc roșii pentru vânzare, păstrează pentru ei, în grădina familială, tomatele cu gust despre care vorbeați. Noi am avut anul trecut, aici, la Facultate, un concurs cu degustare. Au venit vreo 20-30 de producători cu soiuri diferite, toate locale, tradiționale, mai mari, mai mici, dar absolut toate cu gust, cu aromă. Roșii adevărate!”

Viitorul României: pepiniera de ingineri a dl. Vânătoru

Dezvăluirea profesorului mă bucură. Ba chiar mă tulbură puțin, cu gândul la ratarea acestei întâlniri savuroase. Așadar, „inimile de bou” ale copilăriei n-au dispărut. „Nu, dar n-o să le găsim în culturi comerciale, ci doar în cele de familie. Sunt perisabile. Dacă te duci cu ele la piață și nu le dai în două-trei zile, le pierzi. Or, producătorul lucrează pentru bani, nu-i convine. Țăranii, producători mici, cumpără, pentru vânzare, semințe profesionale, soiuri străine - cele mai multe olandeze -, care au avantajul acesta: rezistența. Sare tomata ca mingea și nu se turtește!” Pufnesc în râs, aiurea, pentru că treaba e serioasă: „Totul e legat de genetică. Au dezvoltat inclusiv hibrizi rezistenți la mană. Păi, plantezi în grădină, încep ploile, te trezești că ți s-au opărit roșiile, totul e distrus. Or, hibridul rezistent la mană, trăiește, îl poți duce la piață, îl transformi în bani”. Hrănite și cu saci de chimicale, aceste soiuri din import, modificate genetic, reprezintă un atentat la sănătatea noastră.

Dar gustul, ce facem cu gustul? Nu toată lumea poate mânca mingi de cauciuc în loc de roșii. Profesorul Hoza răspunde zâmbind: „Nu-i prea bun, dar ai ce pune în farfurie. Le mai poți mânca pe cele luate de mană?”. Îndurându-se, apoi, revine: „Există la Buzău un nucleu de oameni foarte devotați - au colecții de soiuri vechi, bune -, condus de dl. Vânătoru. El crește acum o pepinieră de tineri ingineri. Fac ameliorare și selecții foarte bune, e pasiune acolo, au sute de astfel de soiuri”. Există, deci, astfel de nuclee, ceea ce-i minunat. Doar că nu știe aproape nimeni despre ele. Câți dintre cei care citesc, acum, aceste rânduri au fost în vizită la dl. Vânătoru din Buzău pentru a cumpăra soiuri vechi de roșii?

Coșul săptămânal de legume cu gust

Profesorul Hoza mă dezmeticește calm: „Mai sunt grupuri de oameni care plantează și recoltează legume de calitate. Sunt foști studenți care chiar se ocupă cu această activitate în microferme de familie. Îți livrează acasă, săptămânal, un coș cu produse minunate. Au clienții lor, dar vă dați seama că nu pot întreprinde astfel de acțiuni la scară mare, nu plantează zeci sau sute de hectare, ci suprafețe mici. Vor să reînvie, de fapt, preocupările tradiționale, această lume mai bună care a fost. Vând cât să trăiască”.

Ce înseamnă Banca Națională de Resurse Genetice Vegetale? Mai există în România bănci de semințe, rezerve strategice care să ne salveze în cazul unor catastrofe? Profesorul Dorel Hoza e la post: „Există o astfel de bancă de gene, la Suceava: Banca Națională de Resurse Genetice Vegetale. Păstrează toate soiurile - la cele vechi și bune mă refer -, pentru cazuri excepționale, războaie etc. Acolo este Banca Națională, dar să știți că există astfel de bănci de gene la aproape toate stațiunile de profil. Vorbim de Buzău, de Bacău, de Iernut, în Transilvania etc.”

Se lucrează la rezistență

Ce activități desfășoară aceste bănci? „Au material genetic pe care-l cercetează și, sigur, anumite soiuri și linii vechi pe care le păstrează, le mai împrospătează. Avem, nu trebuie să ne facem griji. Cercetătorii le folosesc în ameliorare, care înseamnă crearea de soiuri noi, dar cu aceleași gusturi, culori și mărimi ca cele vechi. Se lucrează însă pe linie de rezistență”.

De ce cumpără românii legume făcute la strung?

Ar cumpăra și ar planta micii producători români aceste soiuri vechi și bune, dacă ar ști că există, că avem astfel de bănci de gene? Dorel Hoza e sceptic: „Nu cred că ar face-o pentru comercializare. Vă spun drept că ei preferă acei hibrizi olandezi. De ce? Pentru că sunt foarte productivi, legumele sunt uniforme - zici că-s făcute la strung -, au față comercială, au rezistență. În plus, au cerere. Dacă oamenii nu ar cumpăra, n-ar mai comercializa nici ei acești hibrizi. Și-atunci am reveni la roșiile gustoase. E greu însă, pentru că, pentru a comercializa legumele acelea gustoase, cheltuiești mai mulți bani, așadar prețul lor e mai ridicat, în condițiile în care aspectul comercial nu-i tocmai arătos. Avem nevoie de informație, de educație în acest sens”.

UE a transformat România într-o banală piață de desfacere

- Evenimentul zilei: Ce diferențe există, când vine vorba de plantații, vii și livezi, între anii ’80-’90 și prezent, stimate domn? Mai are România posibilitatea să se hrănească singură?

- Dorel Hoza: Ca suprafețe cultivate suntem departe în jos. Vorbind despre pomicultură, de exemplu, unde înainte de 1990 am avut 350.000- 360.000 de hectare de livadă, după ce am intrat în Uniunea Europeană, prin contractele pe care leam negociat, avem dreptul doar la 180.000 de hectare de livezi, așadar am ajuns aproape la jumătate față de cât aveam înainte de Revoluție. Nu putem depăși această suprafață, chiar dacă avem această posibilitate.

- Adică în momentul de față România n-are voie să planteze mai mult de 180.000 de hectare de pomi fructiferi chiar dacă ar putea să planteze de trei ori mai mult. Extraordinar!

Ce pensie are Florin Piersic! Nimeni nu astepta la o asa SUMA! Cati BANI ia in fiecare luna marele actor

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI