George Ploscaru - hoţul român care a reuşit să fure bijuterii şi diamante în valoare de 5,2 milioane de euro dintr-un showroom din Paris, în decembrie 2016, a fost condamnat defi nitiv la Curtea de Apel Bucureşti la o pedeapsă de 8 ani de închisoare. Magistraţii i-au scăzut pedeapsa lui George Ploscaru, acesta primind la fond 12 ani de închisoare.
Lui George Ploscaru -căruia fapta i-a adus porecla de „hoţul cu mâini de aur” - i-a fost scăzută pedeapsa pentru constituire de grup infracţional organizat de la 5 la 3 ani de închisoare, iar pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave acestuia i-a fost redusă pedepsa de la 9 ani, la 6 ani. Ploscaru a mai fost condamnat la 1 an de închisoare pentru divulgare de informaţii secret de serviciu şi la 2 ani de închisoare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic.
„Contopește pedepsele principale aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 8 ani închisoare”, se arată în minuta deciziei definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, complicii lui George Ploscaru au rămas cu pedepsele date de Tribunalul Bucureşti. Astfel, Dănuţ Gigi Negruţ a fost condamnat la la 1 an de închisoare cu suspendare pentru tăinuire, iar Andrei Munteanu a primit 3 ani cu suspendare pentru acces ilegal la un sistem informatic şi divulgare a informaţiilor secrete de serviciu şi interzicerea exercitării meseriei de poliţist pe o durată de 1 an de la pronunţarea deciziei definitive.
Îmbrăcat „la patru ace”
„În 30 decembrie 2016, inculpatul Ploscaru George (n.r. - ajutat de doi sârbi) a intrat, după o prealabilă programare, în showroom-ul privat al mărcii elveţiene de bijuterii situat în Paris, recomandându-se drept gemolog (n.r. - expert în pietre preţioase), sub numele de “Mizrahi” şi părând interesat de examinarea a două diamante în stare brută şi două inele placate cu diamante în vederea achiziţionării”, arătau procurorii DIICOT. În momentul comiterii faptei, George Ploscaru purta un costum scump şi un ceas de lux, astfel că a câştigat încrederea vânzătorilor.
Conform anchetatorilor, vânzătorul, reprezentant al mărcii elveţiene, i-a dat spre examinare lui Ploscaru bijuteriile, aflate într-o cutie.
Ulterior, românul, după o presupusă examinare, i-a dat reprezentantului legal al mărcii elveţiene o altă cutie, asemănătoare, furând cutia originală.
„Inculpatul nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor şi a părăsit locul comiterii faptei, având asupra sa bunurile menţionate anterior, în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro, inculpatului Ploscaru George revenindu-i un inel şi unul dintre cele două diamante brute, iar restul bijuteriilor revenind, conform înţelegerii, cetăţenilor sârbi”, preciza DIICOT.
George Ploscaru a vândut diamantul unor cetăţeni din Israel, iar inelul l-a adus în România.
Dat pe mâna poliţiştilor de iubită
Pentru comercializarea inelului cu diamant, bărbatul a intrat în contact cu doi belgieni şi un israelian, fără ca tranzacţia să se realizeze, mai arăta DIICOT.
În urma percheziţiilor făcute în 13 ianuarie 2017, anchetatorii au găsit inelul cu diamante.
Polițiștii din România l-au prins pe Ploscaru după ce acesta a fost denunțat chiar de către iubita lui, spun surse din cadrul anchetatorilor. Nu se știe încă ce discuții au fost între cei doi, cert este că femeia ar fi trimis o scrisoare polițiștilor, după ce George Ploscaru a anunțat-o că se întoarce în țară fără ea, ei locuind în străinătate.