Atac terorist asupra unui hotel de 5 stele! Ce grupare revendică atacul și care este numărul morților

Atac terorist asupra unui hotel de 5 stele! Ce grupare revendică atacul și care este numărul morților

Câteva persoane au lansat, sâmbătă, un atac asupra unui hotel de cinci stele din Pakistan. Clienții au fost evacuați, dar un paznic al hotelului a murit în schimbul de focuri.

Trei indivizi înarmaţi au atacat un hotel din oraşul-port Gwadar, în provincia Baluchistan din sud-vestul Pakistanului, sâmbătă. Aceștia au luptat împotriva forțelor de securitate.

Ministrul de Interne provincial a declarat că cel puţin trei militanţi au atacat cu focuri de armă un hotel de cinci stele. Un agent de securitate a fost ucis, potrivit Dailystar.co.uk.

Un oficial, care a vorbit cu condiţia anonimatului pentru că nu a fost autorizat să facă declaraţii presei, a declarat că majoritatea clienţilor hotelului fuseseră evacuaţi, dar atacatorii păreau să fi ajuns la primul etaj al imobilului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Schimburile de focuri se desfăşoară în interiorul hotelului Pearl Continental de aproape două ore şi nu este clar câte victime există, a declarat şeful poliţiei locale, Aslam Bangulzai. Poliţia şi forţele paramilitare au încercuit hotelul.

Un paznic al hotelului a fost ucis. Atacul a fost revendicat de Armata de Eliberare a Balochistanului, care a indicat că vizaţi sunt investitorii străini care erau cazaţi la hotel.

Portul Gwadar face parte dintr-un proiect chinez de 62 de miliarde de dolari menit să construiască rute comerciale spre Orientul Mijlociu, Africa şi Europa.

Violenţele provocate de militanţi islamişti au înregistrat o intensificare în ultimele săptămâni.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE