Cel mai prost hoț! A „pozat” pentru camerele de supraveghere

Cel mai prost hoț! A „pozat” pentru camerele de supraveghere

Polițiștii de pe litoral sunt pe urmele unui individ care a furat 10.000 de lei din biroul unui hotel din Satul de Vacanță, Mamaia. Suspectul nu a văzut că fața sa și modul de acțiune sunt surprinse pe toate camerele de supraveghere din zonă.

Incidentul a avut loc, seara trecută, în jurul orei 20:40, când o persoană necunoscută a pătruns în interiorul biroului administrativ al unui hotel din Satul de Vacanță de unde a sustras suma de 10.000 de lei, potrivit proprietarului care a sesizat cazul la polițiștii Secției 1 Constanța.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu, spune că polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt. La fața locului au fost identificate o mulțime de camere de supraveghere. Imaginile au fost ridicate și sunt analizate de polițiști. Acum se fac demersuri pentru identificarea autorului, iar cei care îl recunosc pe individ sunt rugați să sune la Poliție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prinderea hoțului e o chestiune de ore, având în vedere că autorul a acționat nestingherit, fără a-și lua vreo măsură de precauție, neconștientizând că zona este împânzită de camere de supraveghere. Dar a și fost “ajutat” de faptul că patronul a lăsat ușile din spate deschise. Hoțul a intrat, a găsit banii într-un sertar, i-a luat și a fugit, punându-i la buzunarul din spatele pantalonilor scurți.