Horosopul lui Dom'Profesor: Să fiţi sănătoşi!

Pe 28 noiembrie s-au născut Stefan Zweig, Claude Levi-Strauss, Friedrich Engels, Alberto Moravia, Mariana Nicolesco, Colea Răutu, Cornel Regman, Jean Bart, Traian T. Coşovei, Corneliu Vadim Tudor. Pe 29 noiembrie s-au născut Jacques Chirac, Berry Gordy, Gaetano Donizetti, John Fleming, N.D.Cocea, Flavia Buref, Liviu Tudan, Mihai Mereuţă, Ramona Bădescu.

Nimic important în calendarul creştin ortodox, nişte sfinţi acolo, sâmbătă Ştefan cel Nou şi Irinarh, iar duminică Paramon, Filumen şi Pitirun, dar în "Kalendar" începea o perioadă foarte importantă în viaţa dacilor!

Am mai spus-o şi o s-o repet mereu, repetiţia este mama învăţăturii. Şi învăţătura asta nu cred că v-a mai repetat-o cineva, era interzis din motive dogmatice să dezvolţi istoria geto-dacilor şi mai ales să faci legături, conexiuni cu religia creştină. Ba cred că şi astăzi este, aceiaşi conspiraţie a răului! Este o zi de sărbătoare adugată celor trei zile tradiţionale de serbare a Anului Nou dacic.  Acum mii de ani, în ziua care corespundea zilei de 28 noiembrie dacii împărţeau ziua în trei, după modelul egiptean adus de Zamolxe. Nu, nu se mai ştie cum se numeau părţile zilei, nu se mai ştie calendarul dacic şi denumirea constelaţiilor. Nu vă luaţi după cine ştie ce fabulaţii - s-a uitat şi gata! Dar poate, câţiva, ne mai aducem aminte, de unele, de altele! Vedeţi, există un aliaj puternic între credinţele dacilor şi creştinism. Se numeşte Legea Veche, Tradiţia.  Se ştie că ceva important se întâmpla în ziua de 28 noiembrie! Dar ce? Rugăciuni colective pe platoul Bucegilor? Ridicol şi comic în acelaşi timp... sau reclamă turistică! Valea Prahovei nu a avut nicio importanţă în antichitate! Ia spuneţi-mi, câte dave şi castre romane sunt pe Valea Prahovei? Această vale de bogătani şi fiţoşi a devenit importantă şi s-au făcut lucrări de drumuri şi construcţii moderne după stabilirea Castelului Regal Peleş la Sinaia. Deci, foarte recent, de vreo sută de ani, numai! Altele erau văile de legătură folosite frecvent între centrul Daciei fortificat de munţi şi restul ţării. Alţii sunt Munţii dacilor şi în alt loc este Peştera lui Zamolxe! Munţii Bucegi, Sfinxul, Babele - mă faceţi să râd, ca reclamă turistică este foarte bună, ca şi cea a peşterii Polovragi. Dar aceste eresuri, aceste reclame turistice au şi ele geniul lor, pentru că ocultează locurile care nu trebuie pângărite ci păstrate cu iubire, chiar cu gelozie şi multă discreţie. Acum două-trei mii de ani se strângea sfatul "bărbaţilor tari", tarabostes. Dimineaţa, când răsărea soarele, într-un loc ştiut astăzi doar de câţiva, mai puţini de degetele de la două mâini... Îşi aminteau de cei trecuţi anul acela în Ţara lui Zamolxe şi râdeau cât puteau, după obiceiul lor, a lipsei oricărei frici faţă de moate şi îşi aminteau de curajul şi cinstea, dar şi de snoavele şi păcălelile pe care le făceau vitejii care nu mai erau printre ei.  Apoi, în jurul unui foc puternic, începea fiecare să spune ce a făcut şi a dres tribul lui, ce a strâns, câtă carne a afumat, câte lemne au de foc, câte sfere de aur şi argint au adus, câte animale au şi de ce mai au nevoie. Se completau rezervele, se făceau schimburi, se împărţea rezerva regelui către cei mai oropsiţi de soartă. Trebuiau să facă faţă iernii celei cumplite. Cu toţii! La masa de la amiază aveau loc profeţiile. Fiecare spunea ce crede el că o să se întâmple în anul ce va să vie. Se făceau scenarii, se discuta despre expediţii de vânătoare şi de posibile năvăliri ale unor "popoare ce trăiau pe cal". Se numărau de câte arme au nevoie, de cât fier, aramă, bronz. Se plănuia călătoriile de negustorie la coloniile greceşti. Seara era dedicată zeilor. Sacerdoţii rostogoleau sfere mari de aur şi argint către peştera lui Zamolxe, la lumină făcliilor. De aceea se făceau sfere metalele preţioase, pentru că nimeni nu trebuia să ştie drumul şi intrarea în peşteră, doar câţiva sacerdoţi. Tradiţional, pe 29 noiembrie, în "Kalendar" este Ajunul Sf. Andrei. Este Noaptea Strigoilor şi a creaturilor malefice ale nopţii. Noaptea Vampirilor, a strigoilor şi a Licantropilor, a vârcolacilor. Punctată în Vest, mai ales de americani, cu o lună mai devreme, Halloween. Câte bordeie, atâtea obiceiuri! 

Dar trebuie să recunoaştem că oamenii albi, creştini, europeni sau care provin din Europa, că ce este America decât o Europă mai bine făcută, au cam aceleaşi obiceiuri vechi, chiar dacă sunt la date diferite, dar de neconceput şi opuse celor din Orient ce să mai spunem de... China!

Este un festival de obiceiuri magice de protecţie. Se foloseşte cu precădere usturoiul şi macul, plante de putere, magice, dar şi sarea şi apa sfinţită. În special usturoiul, în funie, aşezat în forma crucii!

Este sărbătoarea lupilor, Sf. Petru şi Sf. Andrei cei doi protectori ai lupilor, coboară pe pământ şi le dezleagă limba ca să poată vorbi. Românul care aude cum vorbesc lupii şi nu-şi face imediat semnul crucii sfinte, moare până în an. Lupii au darul prezicerii şi spun cum o să fie şi ce o să se întâmple. Dacă noptea este frumoasă şi lupii nu urlă, va fi un an bun. (Pamfilie, Speranţia).

Dar unde ne sunt lupii de altădată? Stârpiţi de leneşi şi pui de lele, de străini cotropitori, cam la fel cu cei care astăzi omoară căţeii!   "Să li se usuce sângele în vine, să li se frângă oasele în somn şi să li se atârne limba!"  Este o mică parte din blestemul celor patru umori, care se face numai în această noapte. "Adevărat este, cine ştie blestemul şi îl spune în noaptea de Sf. Andrei, acela nu mai are duşmani, că toţi mor!" (Speranţia)

Fetele mari fac o turtă şi aşteaptă vis prevestitor, altele pun sub pernă patruzeci şi unu de fire de grâu, ca să-şi viseze ursitul. 

Prilej de sărbătoare, de cântece şi dansuri, de spus pilde şi cimilituri, de şezătoare la „păzitul usturoiului”. 

În noaptea aceasta strigoii, vârcolacii, creaturile nopţii, din România, se fac cete şi se duc la hotare să se bată cu cei străini. Cine câştigă, aduce norocul în ţara lui!

Evident, o sărbătoare dacică, peste care s-a suprapus vopseaua creştină. 

Dacii, geto-dacii pentru că după cum arăta Alexandru Busuioceanu în al său "Zamolxis": "Geţii lui Herodot sunt totuna cu dacii, aceste două nume fiind folosite deopotrivă de autorii antici pentru a arăta poporul tracic de la Dunăre şi din Carpaţi", ei bine, noi, dacii, sărbătorim prima zi a din şirul de trei a Anului Nou. Putem să-l sărbătorim şi peste o lună, de ce nu? Două bătăi strică, nu două petreceri!

Vedeţi, dragi padawani şi hobbiţi, Dromichete, Burebista sau Deceneu nu aveau ceasuri Rollex ca să spună că a venit miezul nopţii şi să deschidă, la secundă, sticla de şampanie, neapărat Veuve Cliquot.

Mult mai pragmatici şi mai naturali, dacii petreceau trei zile. De la lăsatul nopţii în ziua de 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie, până seara. Nu sunt deosebiri între zile. Strabon spune că petreceau şi probabil că ăsta este adevărul, că mult ne place să petrecem şi astăzi! 

Dar ce mâncau, ce beau, cum se distrau?

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, nu au intrat zilele în sac şi cu răbdare se trece marea, până una-alta  eu vă spun un dacic: "Să fiţi sănătoşi!" asta era urarea la daci, nu "La mulţi ani!" 

Dacii erau nemuritori, nu contează câţi ani trăiau pe lumea aceasta, sau în Ţara lui Zamolxe, sau aiurea. Timpul nu conta... nu se grăbeau, nu se îmbulzeau, făceau lucrurile bine şi la timpul lor, aveau certitudinea eternităţii! Nu le era frică de moarte, deloc, ba chiar se bucurau, obicei bun şi demn, care îi întăreau pe cei rămaşi să-şi amintească numai lucruri bune şi vesele despre cei plecaţi la Zamolxe. 

Acum cu voia domniilor voastre, aici, pe ruinele marelui castru roman „Fulmen” şi aproape de misterioasa Rumi Dava, la un foc bun şi aspru de buturugi răşinoase de brad, o să mă uit la filmul „Dacii”, nu mai ştiu pentru a câta oară, capodopera lui Sergiu Nicolaescu. Cred că mai toţi actorii din film sunt duşi în Paradis să-l delecteze pe Bunul Dumnezeu cu geniul jocului lor. Dar sunt nemuritori atâta vreme cât cineva îşi mai aminteşte de ei.

Să ne amintim de actorii noştri, de regii noştri, (de ce le spunem voievozi?) de oamenii noştri importanţi, de la Vuia la Iorga şi de la Eminescu la Eliade, de războaiele în care am învins şi de războaiele pe care le-am pierdut. Este greu să fii român, urmaş ai lupilor – îmi spune un nepot din Canada. Da, este greu să ştii cum este şi să rămâi român, dar, sprijiniţi-vă pe Eminescu, nu puteţi greşi!

NOTA   Multumesc mult tuturor celor, foarte mulţi, care mi-au trimis mesaje de solidaritate şi îmbărbătare. Da, în aceste zile sufletul meu este ca vremea de afară. Numai cine a pierdut un copil poate să mă înţeleagă, durerea nu scade, ci creşte cu trecerea anilor. Şi de aceea m-am aplecat asupra studiului religiei, apoi a astrologiei şi a altor sisteme de ştiinţe secrete, ca să găsesc răspunsuri. Destin, soartă, predestinare, karma, samara, liberul arbitru? Vorbe, vorbe, vorbe – sunt situaţii, întrebări la care nu există răspuns, ci numai multă durere!

 

BERBEC    În weekend, trebuie să ai mai mult discernământ. Nu te mai lăsa minţit de ştirile negative, care au scopul să-ţi controleze viaţa, să te sperie. Dă curs doar la ceea ce e bine pentru tine! Sâmbătă, chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Oamenii care se distrează nu fac politică şi sunt mai uşor de păcălit. Perioada de timp a acestui weekend este numai bună pentru inceperea unui mic proces de planificare, de ordonare a vieţii şi operei tale. Dacă nu te-ai apucat deja să faci curăţenie. Asta daca ai terminat cu obsesiile tale, sau alte „praguri” pe care le ai de trecut in aceasta perioadă. 

TAUR  Ai nevoie de mai multă energie, de mai mult efort. În weekend poţi să prevalezi printr-o mai bună organizare, dar şi prin odihnă suficientă.  Vitaminele, sportul te pot ajuta, de asemenea. Totuşi, sâmbătă ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Nu lasa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi. Intai fă-ţi un plan, apoi acţionează cu chibzuinţă. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici.  Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseşte în activitate, în orice caz muncind cu dedicaţie şi spor la ceva!     GEMENI    Sâmbătă primeşti veşti, unele par a fi bune. Te bucuri, pentru că o problemă care te obseda pare că se rezolvă, dar realizezi că depinde de altcineva, nu de tine. Duminică, odihnă absolută! Weekendul acesta trezeşte o bruscă dorinţă de excursii şi călătorii. Mercur face şi unele aspecte favorabile. Foloseşte perioada ca să-ţi lămureşti problemele de „relaţii publice” sau să începi alte „relaţii personale”.  Se mai face lumină şi pe strada ta şi in acest weekend ai sentimentul că, în fine, norocul nu ţine numai de bolta cerească şi de stelele depărtate şi reci, ci îl mai face şi omul, prin hotărârile şi atitudinile sale.

RAC   Luna, patroana ta astrologică, te favorizează în weekend cu darul intuiţiei şi al inspiraţiei.  Dacă ai un prag de trecut, atunci sâmbătă s-ar putea să ai succes, foloseşte-ţi imaginaţia! Sâmbătă, cu Luna, patroana ta, în aspecte tari, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să întâlnesti o persoană deosebită sau să te distrezi, sau amândouă. Întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

LEU  Concentrează-te mai mult, mai ales pe interesele tale. Uneori eşti neglijent, uituc şi prea generos. Se pare că şi în acest weekend! Fă-ţi un plan, nu pierde timpul, bea o cafea, fii energic! Sâmbătă, trudeşti din greu la o realizare, care poate fi şi o apriţie-şoc la o petrecere – in orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. În această perioadă  este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă.  Evită, de asemenea, orice decizie luată  în stare emotivă.  Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul. 

FECIOARĂ   În weekend trebuie să te descurci singur, iar dacă ai succes, nu trebuie să împarţi laurii victoriei cu nimeni. Oricum, cei din jurul tău sunt ocupaţi şi tensionaţi, aşa că nu ai de ales. Cu ceva  planete binevoitoare şi Mercur, patronul zodiei tale, mai bine dispus, ei bine, toată această configuraţie face ca perioda în discuţie să fie benefică.  Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Fecioară este în creştere – în special sâmbătă.  Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei.  Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, relaţiilor verificate - te vei simţi foarte bine in compania lor!     BALANŢĂ  Trebuie să dai dovadă de calm şi tact ca să poţi rezolva o problemă, o situaţie, care pare dificilă. În weekend nu te repezi, gândeşte-te bine, ia toţi factorii în consideraţie, poţi reuşi! Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi petreceri. Cam asta se face în weekend şi de Sf. Andrei. Sau cumpărături pentru petreceri, pentru că ceea ce cumperi in acest weekend va face mare plăcere celor dragi. Petrecere care, cum altfel, s-a stabilit pentru sâmbăta seara. Poate fi o sărbătoare a unui dragălaş şi foarte iubit membru junior al familiei. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos, pentru că relaxarea este un bun sfetnic. Perioada este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii sociale.  

SCORPION     De obicei eşti direct şi chiar cinic. În weekend ai înclinaţia să fabulezi inutil şi să înfloreşti lucrurile. Revino la datele de bază, lasă imaginaţia pe altă dată, sunt chestiuni serioase! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără să ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Nu ai grijă, o să te descurci şi de data aceasta. Stelele fixe si vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbări, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie.      SĂGETĂTOR  Dorinţele tale par să prindă contur, aspectele astrologice sunt favorabile. Nu chiar aşa cum ţi-ai dori, nimic şi nimeni nu este perfect, dar totul pare că se sfârşeşte cu un happy-end. Nu te lăsa copleşit de rutină, căută să te distrezi cu ceva nou în acest weekend şi să legi noi prietenii. Poate distracţia are şi o parte educativă, poate noua cunoştiinţă îţi oferă informaţii noi. Ceea ce însă te enerveză enorm sunt bârfele şi intrigile. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din prostie şi mahalagism, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. Distrează-te, dansează, bea (cu măsură) fii vesel...      CAPRICORN  Vine decembrie, vine Crăciunul! E momentul să planifici concediul şi să faci rezervări din timp. E weekend, nu te lăsa atras în probleme mărunte care obosesc, dar nu produc nimic concret. Ziua de sâmbătă  face să-ţi crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Un anumit procent dintre Capricorni primeşte o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau o întâlnire neanunţată cu o personă dragă.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.  Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare sau fă ca acest lucru să se întâmple – te relaxezi şi faci provizii de bună dispoziţie.

VĂRSĂTOR  Exprimă-te clar, propriu, exact, aşa vei da impresia de competenţă şi profesionalism. Aspecte favorabile deciziilor bune în alegerea distracţiilor. Pe total, un weekend relaxant şi plăcut. Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, asta dacă nu te duci pe seară la vreun spectacol, club sau o petrecere instant de Sf. Andrei.   PEŞTI  Treci printr-o perioadă de oboseală cronică, urmare eforturilor făcute.  În wekend trebuie să-ţi oferi o pauză, „nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale”! În acest weekend nu te speti cu munca şi nu fă eforturi, mai ales fizice!  Nu ai frică, păstreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! În acest weekend eşti într-o perioadă binecuvântată, de la bine la foarte bine. Cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, o să dobândeşti mai multe avantaje.