Pe 7 ianuarie s-au născut Sf. Bernadette de Lourdes, Nicolas Cage, Zora Neale Hurston, Elena Ceauşescu, Ioana Bulcă, Ion Minulescu, Octav Băncilă, Mircea Sântimbreanu. La Mulţi Ani! Tuturor celor care îşi sărbătoresc astăzi onomastica, sau ziua de naştere. O zi bună, un nume puternic. Ziua Sfântului Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus, reprezintă punctul final în sărbătorile de iarnă.
Sărbătoarea creştină a Sf Ioan Botezătorul, apărătorul pruncilor, a moaşelor şi a femeilor, în general, a fost calchiată peste o foarte veche sărbătoare feminină de iniţiere şi înfrăţire care datează, probabil, din perioada matriarhatului.
Femeile se „iordănesc”. Adică petrec toată noaptea şi neglijează bărbaţii, nici de mâncare nu le fac. Niciun bărbat nu poate să zică sau să facă nimic şi trebuie să se supună obiceiului, pentru că altfel va fi mâncat de lupi în anul ce urmează. Lupii apar din ce în ce mai evident ca justiţiari şi executori ai tradiţiei şi a voinţei Domnului.
Femeile tinere, măritate în anul ce a trecut, sunt primite în comunitatea „surorilor” prin stropire cu apă sfinţită. După regiune, sunt multe ritualuri elaborate, unele chiar ciudat de interesante. Cea mai în vârstă dintre femei le şopteşte la ureche tinerelor iniţiate multe lucruri de ale femeilor şi le spune cuvintele de recunoaştere cu alte „surori”.
În timp, probabil din cauza misoginismului, a apărut şi o „iordăneală” a flăcăilor care, însă, se lasă cu beţii şi cu capete sparte.
Peste toată „iordăneala” apare şi Lupul Şchiop, care şi-a terminat vânătoarea de demoni şi este obosit. Cele câteva zile frumoase din jurul Bobotezei - tradiţia spune că le datorăm Lupului Şchiop, care a cerut protectoarei lui, Sfânta Maică a Domnului, puţină căldură ca să se odihnească şi să mai prindă putere.
În această zi se fac unele remarci oraculare asupra mersului vremii, dar de când cu „încălzirea globală” produs al nebuniei şi prostiei omeneşti, nebunie care a detonat mii de dispozitive atomice în atmosferă, la sol, subsol şi chiar în spaţiu, experienţe inspirate de diavol – ei bine, natura a fost mutilată şi este greu să mai prevezi ceva.
Ştiţi deja, dragi lupi, padawani şi hobbiţi că am, nu am treabă, sunt în Bucureşti, în Prahova submontană, în pădurile Virginei, sau pe Amazon (am un proiect) curierul mă găseşte în fiecare miercuri, oriunde aş fi şi îmi înmânează coletul cu cartea de telefon de la Uniunea Europeană. Cred că mă monitorizează după mobil. Ei bine, câteva rapoarte mi-au atras atenţia. Istoria cu negocierile TTIP, dintre europeni şi americani, de fapt trădarea UE faţă de crescătorii de animale şi agricultorii europeni o las pentru alţii mai bine plasaţi. Cu toate că nu cred că ştirea completa va ajunge până la public. Eu am în faţă un raport de două sute de pagini, foarte critic la adresa modului în care este condusă negocierea, din partea reprezentanţilor europenilor.
O notă scurtă, pe la sfârşitul informării, m-a emoţionat. Iat-o:
La un an dupa atacul terorist asupra “Charlie Hebdo” din Paris, jurnaliştii din redactia revistei satirice au scos o carte în care sunt adunate desenele copiilor şi adolescentilor care si-au manifestat sustinerea fata de munca lor. Simbolistica desenelor este tulburatoare, pentru ca tinerii povestesc din creion si din culoare istoria unei ţări si a unei generaţii care nu işi gaseste drumul si locul in societate. Miile de desene sosite la redactie s-au dorit a fi un omagiu pentru victime, jurnalisti si desenatori cu prestigiu, dar si o maniera de exprimare a durerii sau a furiei fata incapacitatea de reactie a societatii franceze. Cartea cu cele 150 de desene selectionate apare astăzi, pe 7 ianuarie si se numeste “#Jedessine: tinerii deseneaza pentru Charlie Hebdo dupa 7 ianuarie”, are 136 de pagini si costa 19,90 euro. Desenele au fost grupate in sapte capitole tematice: Sustinere, Libertate de expresie, Simboluri si valori ale Republicii, Libertate de constiinta, Impreuna suntem egali, Nu, terorismului si Creatie. Comentariile lui Boris Cyrulnik îl ajuta pe cititor sa decripteze mesajele desenelor care, potrivit jurnalistilor din redactie, au constituit un sprijin moral puternic pentru familiile celor dispăruţi şi pentru prietenii lor.
După cum probabil că ştiţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, „Charlie Hebdo” se găseşte de vânzare şi în Bucureşti. Când sunt acolo, în Bucureşti, îl cumpăr pe Charlie de la Universitate, sau de la Gara de Nord. Să fii desenator, să fii caricaturist, ce lucru deosebit, o înobilare de facto, o gândire volumică şi... comică. Am avut onoarea şi privilegiul să-l cunosc pe ANDO, care a fost, poate, cel mai bun caricaturist din România, cu tot respectul, să nu se supere ceilalţi. Pe undeva am o caricatură a mea, făcută de el. Am pus-o bine, cu grijă, la pastrare, ca pe ceva foarte preţios, de aceea nu o mai găsesc! În câteva linii m-a descris, m-a înălţat, dar şi m-a desfinţat. În caricatura lui sunt eu, cu cultura şi cunoştiinţele mele, cu discuţia interesantă şi curiozitatea mea, dar şi cu prostia mea funciară, cu obtuzitatea mea nepractică şi cu lipsa de interes faţă de realitate, până la urmă, faţă de interesele mele.
Ştiu cum gândeşte un caricaturist. Mătuşa mea, Cornelia, desenatoare tehnică de mare clasă, mai făcea un ban în plus cu unele caricaturi, la „Urzica”. Ea m-a învăţat să desenez şi aşa am înţeles cum gândeşte un desenator, un caricaturist. Ei bine, urmărind, un an de zile revista, ştiu cum gândesc cei de la „Charlie Hebdo”, i-am descifrat. Este o mare furie în desenele lor. Nu atât contra nenorociţilor de musulmani, cât contra statului francez. Raportul de la UE nu cuprinde o altă carte. „Chérie, je vais à Charlie” sunt ultimile cuvinte auzite de Maryse, de la soţul ei, celebrul caricaturist Georges Wolinski, asasinat în redacţia martiră. Văduva a scris o carte, plină de durere şi de mânie. Nu am primit cartea, o aştept cu nerăbdare şi atunci o să vă fac părtaşi şi pe domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi. “Patruzeci şi şapte de ani de viaţă comună, distrusă. Mă zbat între coşmar şi insomnie, între uimire siderată şi negaţie totală, între reţinere cultivată şi durere absolută, obsedată numai de această întrebare: cum s-a putut produce un asasinat, o scenă de război, în Franţa, în redacţia unui săptămânal satiric?” Cartea apare tot astăzi, pe 7 ianuarie, la prestigioasa editură “Seuil”. Vinovaţi suntem cu toţii. Cine mai ştie istorie, cine mai îşi aminteşte de papa Pius al V-lea, Sfânt al Bisericii Universale, care, după victoria navală de la Lepanto a spus: “Un singur musulman în Europa şi acesta este prea mult!” Acum sunt 50 de milioane! Avem nevoie de un “El Cid”, de stăpânul care să ne redea Europa înapoi! Nu cred că boierul Neagu Djuvara are dreptate. Nu este niciodată prea târziu. Au fost momente şi mai disperate în istoria Europei, dar mereu a apărut omul providenţial, care a scufundat flota turcilor, a depresurat Viena, sau i-a alungat pe mauri din Spania şi pe turci din Grecia. Am făcut un pact cu Arhanghelul Gabriel, să mai mă lase să văd cum va fi redată Europa, europenilor! Apoi… eu mă duc să ascult “Gloomy Sunday” pentru că mâine este o altă zi, mereu este o altă zi!
BERBEC Ai multe proiecte personale amânate, rămase în suspensie de anul trecut, dar astăzi ai multă energie, poţi accelera activitatea în interesel tău, ai spor în ceea ce faci şi inspiraţie! Eşti pregătit moral şi material pentru schimbările care se profilează şi, în sinea ta, eşti mândru şi mulţumit pentru că vremurile nu te iau pe nepregătite. În activitate, la munca de zi de zi, eşti creativ şi inspirat în a găsi metode care să-ţi simplifice şi să-ţi uşureze viaţa profesională. Trebuie să fii mai reţinut şi să nu trâmbiţezi adevăruri care dor – acest lucru în domeniul sentimental. Nu exagera problemele de sănătate şi nu lua aiurea medicamente neprescrise de medic.
TAUR Eşti influenţat pozitiv de conjunctură, dar şi de onomasticile Ionilor şi Ioanelor. Ritmul zilnic e posibil să se accelereze, dar tu trebuie să ţii bine hăţurile! Nu exagera cu efortul. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente. În a doua parte a intervalului trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii. Perioada zilei de astăzi nu este rea deloc, dar nici cea mai buna din viaţa ta, exceptând domeniul amorului! Mai este un aspect minor negativ, dar pe care îl interpretez ca pe o obosela cronică, după sărbători sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni.
GEMENI Combină farmecul personal cu tact şi calm şi poţi obţine acordul, aprobarea de care ai atâta nevoie. Fie că este din domeniul sentimental, sau profesional, aspectele îţi dau şanse de succes! Mai multă ordine în alimentaţie! Astăzi dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Aproape nimic nu te poate întrista sau perturba. Mergi înainte pe drumul tău însorit, chiar dacă afară poate ploua, sau ninge, fără să-ţi pese foarte mult de ceea ce se întâmplă în jur. Atitudinea ta este pragmatică şi utopică în acelaşi timp, performanţă rară şi notabilă, însă poţi să ratezi cu uşurinţă câteva ocazii. Pagubă-n ciuperci!
RAC Este una dintre rarele zile în care nu te deranjează nimeni. Urmezi un program obişnuit care te protejează de neplăceri. Trebuie să fii odihnit şi cu forţe proaspete la serbarea de Sf.Ioan. Tine-ţi prietenii aproape şi inamicii şi mai aproape, dar nu îi lua in braţe. Fii convenţional, cordial dar prudent, în noile relaţii cu cei care doresc neapărat să-ţi devina prieteni. Noi prietenii şi/sau alianţe. O parte din nativii din Rac au parte de o problemă care îi pune pe gânduri. De fapt nu problema, ci rezolvarea ei! Se aproprie nişte termene, nervozitatea creşte. Nu-ti pune nădejdia în ajutorul familiei sau al anturajului – trebuie să te descurci singur.
LEU Poţi să repeţi o greşeală, din prea mult politic corect şi generozitate. Nu e obligatoriu, dar naivii lei sunt victime sigure. Fii atent la cine se bagă peste tine la petrecerea de Sf.Ioan! Fii discret! Modul în care abordezi astăzi relaţiile de serviciu denotă că ai învăţat din greşelile trecutului. Totuşi, trebuie să fii mai calm şi mai destins ca să poţi aborda problemele care îţi frânează activitatea profesională şi îţi influenţează negativ cariera. În hotărârea ta de astăzi în domeniul financiar se poate vedea experienţă şi maturitate. Ceea ce te bucură şi îţi face cinste! Pe seară trebuie să respecţi nişte reguli, nişte convenţii sociale, nu fă figură lungă, este spre binele tău şi imaginea ta bună!
FECIOARĂ Utilizează orele de lumină pentru lucrurile importante. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu uita de Ioni şi Ioane! Configuraţiile şi aspectele planetare oferă posibilitatea rezolvării, sau înaintarea pe calea rezolvării, a unor vechi probleme. Călătoriile sunt sub un semn fast. Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Nativele din zodia Fecioarei, mai ales, sunt astăzi avantajate în relaţiile amoroase.
BALANŢĂ Azi te ilustrezi printr-o grijă, protecţie, arătată familiei, copiilor, părinţilor, fraţilor şi/sau surorilor, rudelor în general. Mai sunt şi petreceri de Ion şi Ioane, aşa că ai o zi bună! Mare oboseală în acestă perioadă, cu toate că ai acelaşi program supraîncărcat - sau tocmai de aceea – poate că este vorba şi de petrecerile organizate de Ioni şi Ioane, chiar şi distracţia oboseşte. O realizare notabilă în a doua jumătate a zilei, mai pe seară. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căuta să te distrezi şi să ai noi cunostiinte sau chiar prieteni. Atenţie la regimul alimentar şi la băuturile, străine sau tradiţionale!
SCORPION Dimineaţa eşti deja obosit şi ai o zi densă şi aglomerată. Cafea, multă cafea de calitate, dar mai ales vitaminele, mâncarea naturală şi relaxarea te pot ajuta să depăşeşti punctul mort! O zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină, pentru că eşti prea obosit pentru performanţe. Toată ziua este plină de aspecte planetare bune, fiind o zi explicită, transparentă aşa că fii foarte atent la semnalele care apar pe piaţă. Stelele au un moment de bunăvoinţă. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi programe de distracţie, petreceri de Sf. Ioan. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiunile mincinoase.
SĂGETĂTOR O zi bună, din punct de vedere personal. Tot ceea ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese azi cu mare uşurinţă. Poţi face un bilanţ şi să vezi ce îţi mai trebuie pentru începutul de an. Controleză anumite tendinţe extravagante, mai ales în domeniul cheltuielilor şi al promisiunilor gen „trec eu pe la tine” . Aminteşte-ţi că nu ai timp. Schimbările bruşte de direcţie trebuie evitate, în viaţă, în afaceri, în dragoste ca şi pe şosea. Afacerile personale sunt foarte bine aspectate, mai ales pe seară. Cu toate că cineva aşteaptă un răspuns de la tine, nu trebuie să te grăbeşti.
CAPRICORN Dacă este ziua ta de naştere şi/sau te cheamă Ion, Ioana etc eşti de două ori norocos. Dacă nu, oricum, conjunctura te avantajează astăzi, pe total ai o zi bună. Însă, nu pleca la drum! Ziua de astăzi face să-ti crească energia, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp, adică, de acum un an! Nu este o zi in care să faci schimbari importante, esenţiale. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la rude, la familie, sau la prietenii buni, la anturajul apropiat, în general. O perioadă plină de inspiraţie şi idei noi. Şi – o petrecere-surpriză dacă te cheamă Ion, Ioana şi/sau este ziua ta de naştere!
VĂRSĂTOR Eşti oarecum neatent, probabil din cauza grijilor permanente. Probabil că te gândeşti că începi un an nou în haine vechi, că nimic nu s-a schimbat. Felicită pe Ioni şi Ioane, nu uita! Mijlocul zilei este o perioadă activă, cu toţi, sau aproape toţi Vărsătorii(ele) puşi pe cheltuieli şi tratamente de întreţinere, cu orice preţ. S-ar pute să fie catarsisul de care ai nevoie în lumea asta oarecum anapoda. Am uitat să spun că dimineaţa poate că o să ai nevoie de puţin ajutor ca să găseşti ceva în propria casă. Sănătatea este bună. Banii sunt bine aspectati, totuşi atenţie la cheltuielile un pic exagerate. Să ştii că lumea continuă şi după mâine, şi mâine după mâine ai nevoie din nou de bani, cu, sau fără cadoul de Sf.Ioan!
PEŞTI Ai avut timp să analizezi viaţa ta de anul trecut. Nu eşti mulţumit de ceea s-a întâmplat, azi eşti încruntat ca marea majoritate a românilor, doar petrecerea de Sf.Ioan te mai amuză puţin. La serviciu este o perioadă calmă, fară prea mult de lucru. Aspectele benefice sunt in cumpană astăzi cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi obositoare, dar placută! Astăzi, la serviciu, fii pragmatic şi nu contrazice şefii şi colegii seniori. Amintirile nu-ţi dau pace si nu este o idee rea sa le aşterni pe hartie, sau să deschizi un nou fişier, „Memories”! Pe seară o veste despre o excursie şi ceva petreceri. Nevoia ta permanentă de a fi în centrul atenţiei a făcut să oboseşti socializând şi participând la tot felul de distracţii pe perioada sărbătorilor şi chiar astăzi, de ziua Ionilor şi a Ioanelor. Oferă-ţi puţină relaxare!