Editura Evenimentul si Capital

Horoscopul lui Dom' Profesor. Veronique Sanson, Poitra, trupele de elită ale dacilor şi genocidul armenilor

12-09/horoscop_01-465x390
Autor: | | -1 Comentarii | 3071 Vizualizari

Astăzi sunt avantajate zodiile Taur, Leu, Scorpion, Săgetător, Capricorn.

Pe 24 aprilie s-au născut: Wilhelm I, Barbara Streisand, Shirley MacLaine, Karl Rotschild, Edmund Cartwright, Veronique Sanson, Eugen Jbeleanu, Mihu Dragomir.

O notă specială pentru franţuzoaica Veronique Sanson, pentru mine cea mai importantă voce şi femeie din Franţa, cea cu acel vibrato senzual al vocii, care astăzi împlineşte 65 de ani. Să-i spunem: La Mulţi Ani!

Am întâlnit-o prin anii 70’, iar prietenii mei din Franţa spun că „Bernard’s song” (https://www.youtube.com/watch?v=jk0gaAc0ZCU) mi-a fost dedicat! Într-adevăr, unul dintre „nom de guerre” pe care le-am adoptat în acea vreme a fost Bernard... dar asta este altă poveste... măcar m-a ascultat şi a înregistrat albumul în LA!

Tradiţional este „Poitra” ziua Calului Sf. Gheorghe care în unele regiuni se ţine mai abitir decât ziua Sfântului Mare Mucenic Sf. Gheorghe.

O zi „de trecere”, complexă, între sărbătorile creştine şi cele vechi, cu vedere către serbările muncitoreşti, între sacru şi profan, între spiritual şi material.

Evident, un ecou al unei vechi sărbători a dacilor. Dacii aveau, peste an, 54 de sărbători ale lupilor, doar erau Lupi şi doar o singură sărbătoare a Calului. 24 aprilie era Ziua Calului, în care caii erau lăsaţi slobozi şi împodobiţi cu coroniţe de flori.

Triada Mănicătoarea, Păpăluhara, Poitra este, aproape cu certitudine, o sărbătoare masculină dacică a vânătorilor şi a soldaţilor. Poate se strângeau feciorii ca să înveţe de la războinici iscusiţii arta armelor. Era un fel de recrutare şi concentrare.

Camuflajul iscusit, furişatul şi observarea inamicului fără ca acesta să ştie erau „specialităţile” dacilor. Dacii au constituit cele mai bune trupe de elită, trupe speciale, din lumea antică. Nu au avut niciodată mulţi ostaşi. Diurpaneus (Dekebal) nu a avut nici măcar o legiune întreagă. Dar erau foarte buni! Traian a avut nevoie de 12 legiuni, cele mai bune ca să-i învingă pe daci! Pentru că guerrilla, războiul inteligent, când o armată mult inferioară numeric poate ataca mereu prin surpriză şi demoraliza o armată mult superioară, a fost inventată de daci!

Sunt ecouri, cum că împăraţii romani, după cucerirea Daciei, au constituit trupe auxiliare de daci pe lângă unele legiuni. Erau deseori confundaţi cu puternicii sarmaţi, care erau înarmaţi cam la fel. Aveau misiuni de cercetare şi cercetare prin luptă. Aceste trupe auxiliare erau călăreţi înarmaţi cu „sica” sabia lungă şi încovoiată a dacilor. Armura era uşoară, din piele cu solzi de fier, sau cămaşe de zale şi aveau un scut oval, caracteristic. Dar arma principală a dacilor era arcul. Un arc compus, foarte tare, cum numai ei ştiau să facă şi multe săgeţi lungi şi puternice. Uneori, când ura dacilor era mare, săgeţile erau înveninate.

Tehnica dacilor de luptă era luată de la unele triburi din Est, poate costobocii, sau tyrageţii. Atacau şi din fuga cailor lansau un nor de săgeţi asupra duşmanului. Un dac iscusit putea să tragă şi trei-patru săgeţi până când prima îşi atingea ţinta. Apoi ajungând la duşmanul rănit, cu sica îşi desăvârşeau victoria, spune Vasile Pârvan citându-i pe Herodot şi Ptolemaeus.

Dar ziua de 24 aprilie mai îmi aminteşte de ceva. În multe case şi în toate bisericile armeneşti se aprind candelele ca pomenire pentru armenii ucişi în genocidul din 1915. Aproape un milion de armeni au fost ucişi de turci. Da, Turcia islamică care vrea să devină europeană! Sau, nu vrea? Oricum, pe scara preferinţelor mele turcii şi Turcia sunt undeva, la coadă... după Somalia - poate unde am petrecut ceva timp la Istanbul, Ankara şi Iskanderun, ba chiar şi la Dogu Bayazid, cu treburi, nu ca turist şi cam ştiu cine şi ce e pe acolo... Iar nici istoria nu mă lasă să-i plac pe turci!

Ştiu ceva şi de la Paris, demult, poate acum treizeci de ani, dintr-o altă zi de 24 aprilie. Am fost invitat de un alt „meteque”, un grec fabulos, pe nume Georges Moustaki, în studioul lui, unde la intrare este motocicleta lui, iar pe pereţi sunt instrumente muzicale din toată lumea. Era acolo şi un armean, Aznavourian, numele de artist, Aznavour, astăzi poate cel mai însemnat cântăreţ din vechea gardă franceză. Ne-a povestit drama poporului lui, apoi luând o cobză de pe perete a cântat ceva în limba lui cu lacrimile şiroindu-i pe obraz. L-am întrebat ce a cântat. „Un blestem”, a spus armeanul!

Ca urmare oribilului masacru mulţi armeni au fugit unde au văzut cu ochii. Am avut şi noi, în România, mulţi emigranţi armeni în primul război mondial. Câteva mii, poate zeci de mii. Oameni cumsecade, creştini buni, foarte buni negustori, excelenţi meseriaşi.

Pe unde am umblat prin Orient, mereu legam prietenie cu câte un armean. Cu turcii, nu! Armenii erau prieteni buni, loiali, te puteai baza pe ei. Erau alte vremuri înainte de 911, când lumea se pregătea de pacea de o mie de ani şi de bunăstarea promisă. Se credea că spaţiul islamic şi cel creştin vor converge către legături strânse economice, comerciale, de cultură şi artă. Nu a fost să fie...

Am primit multe întrebări de la voi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, despre ce se întâmplă acum, de fapt, în lume, mai precis ce se întâmplă cu noi. O să vă spun, că doar nu o să aflaţi de la televizor, aparatul ăla a fost proiectat, executat şi perfecţionat cu singurul scop ca să vă ameţescă de cap!

Mâine, pentru că mâine este, sunt absolut sigur, în definitiv, o altă zi!

BERBEC

Cu toate că eşti direct, astăzi trebuie să te foloseşti de strategii ca la jocul de şah. Poţi să obţii rezultate dacă mizezi pe persoane competente şi bine intenţionate, ca să te susţină. Astazi trebuie să te fereşti de incidente sau accidente cauzate de foc sau metal.

Astfel de perioade sunt favorabile unor schimbări bruşte, neaşteptate, ale unor situaţii sau evenimente, sau apariţia unor evenimente ce nu puteau fi prevăzute prin deducţie logică. Dacă ai ceva de aranjat, de comunicat, ceva ce-ţi era greu să cuantifici mai înainte în vorbe şi concepte, atunci foloseşte dimineaţa zilei de astăzi.

TAUR

Dimineaţa poţi să obţii ceva important de la o persoană din anturaj, dacă reuşeşti să aduci suficiente argumente valabile. Configuraţia astrelor te avantajează ca să fii convingător. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare. Cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, o să eviţi neplăcerile. Nativii care care posedă talente artistice sau literare au o perioadă de creaţie foarte bună. O nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi. Moderaţie în relaţiile cu Fecioarele şi Vărsătorii.

GEMENI

Dispoziţia optimistă şi entuziasmul sunt bine primite de familie, prieteni, anturaj. Profită şi clarifică, lămureşte, unele defecte de comunicare din trecut. Nu lăsa lucrurile neterminate! Este o perioadă perfectă ca să te bucuri de rezultatul eforturilor trecute. Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos.

Un telefon sau o informaţie pe net îţi pot aduce surprize plăcute. Surprizele se tin lant, si din fericire, sunt numai din cele placute. Astazi ai o veste foarte buna de departe, care şi ea te surprinde placut!

Mircea Badea, mesaj suburban la adresa lui Augustin Lazar: Javra dracului!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Banii tai

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI