Pe 9 mai s-au născut: Pancho Gonzales, Albert Finney, Glenda Jackson, Lucian Blaga, Ion Ţiriac, Marius Ţeicu.
În calendarul creştin fix este Sf. Niculae de Vară. Dintr-o pricină sau alta moaştele arhiereului din Mira Lichiei au fost mutate în Var (Bari), în Italia. Se pare că au fost furate de veneţieni... Protector al marinarilor şi al drumeţilor, Sf.Nicolae a mai făcut un drum!
Dar, interesant este Sf. Hristofor pe care îl pomenim astăzi. Cronica spune că a trăit pe la anii 250 pe timpul împăratului roman Deciu. „Se spune despre el lucruri minunate şi preamărite, cum că a fost căpcăun, cu cap de câine şi avea puteri mari de nici două sute de oameni nu au putut să-i stea împotrivă” Vieţile Sfinţilor.
În „kalendar” nimic, dar nimic, poate doar Paștele Blajinilor.
Prinşi în cotidian probabil că o să sărbătoriţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ziua UE, cel de Al Patrulea Reich, după cum spun britanicii cei naţionalişti gata să iasă la orice neatenţie, s-o şteargă englezeşte din gaşca care se cheamă UE. Spicuiri din presa de peste Marea Mânecii...
Sau o să sărbătoriţi ziua victoriei asupra celui de al Treilea Reich, inutil şi duios, pentru că suntem în cel de al patrulea. Sau ziua PCR. Sau pur şi simplu o să sărbătoriţi, pe ascuns, sau pe față... ceva! Cum făceau evreii convertiţi la creştinism în Spania medievală, care, după ce se închinau în catedralele creștine mergeau în peşteri şi se ploconeau la Tora - aţi văzut filmul cu Christopher Lambert, îmi scapă acum numele?!
În calendarul creştin/folcloric mobil începe Săptămâna Negrilor, din o perioadă dedicată Primilor Strămoşi, morţilor şi spiritelor aerului.
Dar mai mult decât orice, astăzi este Paştele Blajinilor, Paştele Rohmanilor.
Legenda Paştelui Blajinilor porneşte de la vechea credinţă că Pământul ar fi gol pe dinăuntru şi că ar ascunde acolo o adevărată civilizaţie.
Blajinii se trag din seminţia lui Sift, feciorul lui Adam. Şi ei sunt creştini, dar nu au învăţătură creştinească de la Hristos, ca noi, ci de la Fiul Oii. Sunt nişte oameni foarte buni, evlavioşi şi blajini. Cu toate că sunt foarte mari de stat, nu au arme şi nici nu sar la bătaie. Aşa că nişte lifte spurcate şi păgâne i-au gonit pe săracii creştini de au fugit unde au văzut cu ochii, ei blajini fiind şi nevoind să se războiască, cu toate că ar fi putut.
Goniţi de colo-colo, Rohmanii au ajuns la Munţii cei Mari (probabil Caucaz, sau Carpaţi, Balcani?). Acolo o fecioară tânără şi frumoasă s-a rugat la Fiul Oii, la Miel, să scape neamul ei chiar de a plăti ea cu viaţa. Apoi nu a terminat de zis, că pe un nor rozaliu a apărut Oaia sub forma Fecioarei. Care nu a zis nimic, doar a zâmbit şi a arătat o peşteră, ceva mai departe. Tot neamul Rohmanilor au ales-o pe fecioară regină şi au intrat în peştera care îi ducea în interiorul Pământului, pe altă lume, plină de vieţuitoare de mirare şi de plante cum nimeni nu mai văzuse.
Rohmanii, blajinii, sunt feriţi de orice păcat şi după moarte merg direct în Rai. Numai o singură dată pe an se întâlnesc cu femeile lor şi stau împreună nu mai mult de o săptămână şi acest lucru cade de Paştele lor.
Apoi ei nu ştiu timpul, nu au zi şi noapte că de acolo nu se vede nici Soarele şi nici Luna. Acolo, în lumea lor subterană, este o lumină caldă şi permanentă, domnind mereu primăvara.
Aşa că noi aruncăm cojile de ouă roşii pe râuri şi ape şi cam după o săptămână ajung cojile în lumea din centrul Pământului. Rohmanii iau de veste şi încep şi ei a sărbători Paştele. Cojile de ouă se transformă în lumea subterană în ouă mari cât să ţină un bărbat cu ambele mâini.
Ei, Rohmanii, ştiu de Crăciun după cojile de nuci, de la cozonaci, pe care le duc râurile subterane în lumea lor.
Nimeni nu mai ştie cum să se ajungă în lumea lor, unde este intrarea!
Ba nu, mint şi vă rog să mă iertaţi! Doar Lupul Şchiop ştie unde este intrarea în lumea Rohmanilor, a blajinilor. Când vrea să se odihnească, îşi lasă colţii cei fioroşi de aur şi blana de lup la intrare şi se transformă într-un căţel alb cu pete, negru şi maron, vesel şi jucăuş. Nici de labă nu mai şchioapătă. Lupul Şchiop se simte bine la blajini, pentru că nu are pe cine să pedepsească, ei, Rohmanii, fiind fără cusur şi păcat!
Dacă ascultaţi cu atenţie pământul, o să auziţi cum Rohmanii lucrează pământul lor, cocoşii lor cântă şi Lupul Şchiop latră voios ca un căţelandru!
De Paştele Rohmanilor tinerii şi fetele făceau frăţii şi surori de cruce, jurăminte pecetluite cu argint consacrat sau chiar cu două cununii.
Se fac bucate alese şi se dau de pomană pentru Primii Strămoşi şi toată linia lor până astăzi!
Dar nu despre folclor doream să vă povestesc, dragi lupi, padawani și hobbiți, ci despre ceva actual, din Marea Britanie. După cum probabil că știți, noul primar ales al Londrei este Sadiq Khan, un musulman laburist de origine pakistaneză. A primit 1.310.143 voturi. Gurile rele, de dreapta, conservatorii, spun că atâția musulmani au votat. S-ar putea să aibă multă dreptate. Alegerile pentru Primăria Londrei arată, odată mai mult, strânsa legătură dintre partidele de stânga și musulmani. Totuși, este ilogic ca un oraș care are peste zece milioane de locuitori să aibă un primar ales de 10%. Nu mă luați în seamă pe mine, eu sunt un pustnic, sunt original și excentric și am voie să nu mă duc la vot. Dar domniile voastre? Se apropie votul, vedeți că depind multe de el. În țările civilizate autoritățile locale au o mare importanță, fac și desfac. Terenuri, locuințe ieftine, drumuri, spații industriale, parcări, taxe și impozite, etc.
Avocatul pakistanez are pe mână, în mandatul lui, peste 100 de miliarde de £, bugetul Londrei. De exemplu, anul acesta, are 16,5 miliarde de £. Ce o să facă cu atâția bani, cui o să-i dea, asta este temerea prietenilor mei din Londra, cu care am vorbit pe Skype. Boris Johnson, fostul primar, care pentru prima dată, nu a mai participat la alegeri, a făcut un lucru politic corect. A declarat, în glumă, sau în serios, că nu se poate ca albii să se plimbe și colorații să lucreze. Adică a dat contracte cu primăria și ”instalatorului polonez” termen sub care sunt subînțeleși și românii, cei din Est, micile sau mai marile lor firme de construcții, sau servicii, care lucrează pentru autoritățile locale. Românii, cu care am vorbit, se tem că regula jocului se va schimba și contractele cu primăria Londrei, licitațiile, vor fi canalizate doar către... ceilalți!
Nu știu cum se face, dar românii noștri, cum ajung afară din țară, devin harnici, disciplinați și competenți. Sau numai cei harnici, disciplinați și competenți pleacă din țară?
Vă las să vă răspundeți la această întrebare, pentru mine este una retorică, așa că haide să mergem cu încredere către ziua de mâine, pentru că, este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute încep să-şi arate rezultatele. Astăzi eşti avantajat de conjunctură, așa că nu te abate de la drumul tău! Nu-i lăsa pe cei din jur să-ți invadeze gândurile cu ideile și interesele lor. Poate fi o zi bună ca să-ți planifici un pic cheltuielile, mai ales că astăzi simți o atracție irezistibilă către obiecte frumoase și cam scumpe. Te gândești ce poți să faci tu cu banii, dacă ai câștiga la loterie. Mai bine lasă gândurile și fă bani, vezi-ți de meseria sau profesia ta, de treburile tale. Puțini, banii, dar siguri!
TAUR Programul se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. Ceva neaşteptat, din fericire pozitiv, face să-ţi schimbi planurile. O zi aglomerată, cu o seară plăcută. Venus în domiciliu, adică în zodia ta, ca și conjuncția dintre Soare și Mercur, retrograd, la hotarul celui de al doilea decan, te vantajează în dulcele joc al dragostei. Esti prea visator azi şi, crede-mă, este forte bine! Te asteapta o perioada grea, cu multa munca, mai bine fă un plan de bataie. Esti plin de imaginatie azi si te simti usor si vesel fara prea multe motive. Profita de acesta zi si iesi la plimbare cu cineva drag!
GEMENI Refuză cu hotărâre se te lași antrenat în discuții. Cineva din anturaj e un activist politic și a pus ochii pe votul tău. Ai prea mult de lucru ca să te lași atras în jocul propagandistului. Clima mai ciudată iti trezeste durerile acelea de cap. Probabil că este vorba doar de variaţia presiunii atmosferice, dar nu lăsa ca nimic să-ţi afecteze sănătatea. Sinceritatea te salvează astăzi în cursul dimineţii. Nu încerca să oferi motive şi explicaţii „politic corecte” ci relateză exact şi adevărat cum stau lucrurile. Sfârşitul zilei, adică seara, te gaseşte construind ceva, in orice caz muncind din greu la un proiect, ceva, poate, cu multă distracţie!
RAC Viziunea ta despre viaţă, modul armonios cum vezi relaţiile sociale, te face să te înţelegi azi mai bine cu cei dragi, cu familia. Profită de situaţie şi discută unele probleme de rezolvat! Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare! Sunt şi nişte praguri de trecut dar o să te descurci. Astăzi ai o mare putere de convingere. De asemenea, trebuie să dai jos kilogramele care nu stau deloc bine pe tine. Nu cu cine ştie ce cură ciudată şi cu medicamente periculoase, ci cu sala de gimnastică, alergări în aer liber şi multă... foame!
LEU Forţa morală, generozitatea şi curajul care te caracterizează te fac să escaladezi, relativ uşor, obstacolele de azi. Atenţie, eşti în carenţă de somn şi oboseala cronică îţi bate la uşă! Experienţa este suma greselilor care dor cel mai mult. In dragoste este bine sa-ti recunosti greselile, mai ales pe cele neimportante! De astazi, cu o configuratie favorabila, incepi sa gandesti mult mai pragmatic si sa te framanti mai putin. Fii mai atent la forma fizica! Se mai face lumină şi pe strada ta şi in acestă zi de mai ai sentimentul că, în fine, zările îţi sunt deschise şi că până la urmă viaţa este plină de farmec!
FECIOARĂ Nu tot ce este adevărat este necesar să fie făcut public, ţine minte şi vei evita multe neplăceri şi discuţii inutile. Astăzi, discreţie în domeniul sentimental şi chiar puţină viclenie! In urma unei analize cinstite si atente trebuie sa lasi deoparte problemele care nu sunt ale tale si sa te concentrezi pe propriile interese imediate. În această perioadă este bine să te abţii de la o atitudine prea dinamică, sau chiar agresivă. Evită orice decizie luată în stare emotivă. Este momentul să faci puţină ordine şi disciplină printre hârtiile tale administrative, legale, contractuale şi să vezi dacă nu ai uitat ceva important.
BALANŢĂ Poţi convinge astăzi cu uşurinţă, aşa că nu ezita. Totuşi, evită semnele de foc, pentru că nu vei cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Nu promite nimic! Încrederea pe care o ai în forţele proprii este în creştere aşa că poţi tranşa o problemă în cuplu, în familie. Nu este o idee rea să incerci să lamureşti lucrurile, măcar parţial. Vorbe spuse aiurea, la suparare, chiar fără rautate, pot face chiar mai rau unei relatii de dragoste decat o soacra rau intentionata! Posibile tensiuni neasteptate ca urmare a unor vesti nu tocmai bune. Nu te descuraja. Tine numai azi. Maine o sa uiti!
SCORPION De astăzi intri într-o periodă aglomerată care nu este deloc pe placul tău şi te face să oftezi. Învaţă să delegi competenţele, adică sa-i mai pui şi pe alţii la treabă. Păstrează-ţi umorul! Vigilenta si prudenta trebuie sa fie cuvintele si comportamentul cotidian, asta pentru ca sa eviti pierderile prezise de stele. Pentru cei care, majoritatea probabil, dintr-un motiv sau altul au un program lung de lucru, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos începând din seara zilei. În general circumstanţele zilei de astăzi, fie că este vorba de muncă sau de dragoste, îţi sunt favorabile, chiar dacă eşti nemulţumit!
SĂGETĂTOR Ziua de azi poate fi plină de veşti. Dar fii atent cum le interpretezi. Nu toată lumea e competentă și inteligentă. Cu gândul la rezolvarea unei probleme, poţi să uiţi ceva, concentrează-te! Nu mai spera sa primesti ceea ce meriti. Nimeni dintre sefii tai nu este cu adevarat atent la ceea ce faci. Parca ai fi invizibil! Totuşi, nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele profesionale, tenacitatea aduce succes. Daca ai câine, ieşi cu el la o plimbare lunga. Dacă ai pisică, puteţi miorlăi împreună. Cu semenii tai sa pare ca nu te poti intelege azi, mai bine evită orice discutie. Eşti tensionat şi nervos, ca mai toată lumea şi îţi sare ţandăra imediat. Trebuie să-ţi acorzi un răgaz. Chiar merită să te enervezi?
CAPRICORN Eşti deprimat pentru că te-ai sprijinit prea mult pe oameni care nu îşi ţin cuvantul. Ia agenda, mobilul şi caută, vei găsi şi oameni de bună-credinţă la care nu te-ai gândit până acum. Stelele fixe si vremea capricioasa, dar puternica in schimbari, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie. Pe de altă parte este bine să foloseşti cât mai multe ocazii şi să te relaxezi. Foarte bune rezultate în domeniul artei, culturii şi al relaţiilor sociale. Ai ocazia să-ţi schimbi părerea despre o persoană din anturaj. Sfatul meu este să cauţi societatea prietenilor buni şi veseli aşa te vei simţi bine şi aşa poţi gestiona energia ta în sensul bun. Poate că vei fi pus în situaţia de a face anumite concesii, mai pe seară, dar care îţi pot deschide, în viitor, unele uşi care astăzi sunt închise.
VĂRSĂTOR Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. Conjunctura arată că, astăzi, timpul lucrează în favoarea ta! Nu e o zi tocmai uşoara pentru tine. Ca de obicei. Astazi poate scapi mai usor, te ajuta mai mult cei din jur si le esti chiar recunoscator. Perioada îţi este favorabilă. În general, statistic vorbind. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. O veste sau o întâlnire îţi face mare plăcere. Este timpul potrivit să finalizezi în condiţii bune proiectele care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Lăsă și pe alții să-și spargă nasul, nu te mai băga în față!
PEŞTI Ai o dispoziţie schimbătoare. Şi o posibilă migrenă. Astăzi nu te lăsa antrenat în treburi inutile și discuții fără rost, gestionează cu iscusință efortul tău cotidian și energia ta vitală. O perioadă indicată pentru studiu şi activitate laborioasă - asta daca te lasa vremea capricioasa şi lenea ta cea mare. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul zilei. Nu încerca să te baţi cu toată lumea în acelaşi timp. Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai. Configuratia complexa a Cosmosului face sa ai impresii ca dintr-un caleidoscop. Când un entuziasm contagios, când în borcanul cu melancolie, dar, cel puțin, nu te plictisești!