Pe 9 iunie s-au născut Cole Porter, Robert McNamara, Johnny Depp, Michael Fox, George Stephenson, Jon Lord, Ileana Cotrubaş, Cornel Ţălnar.
În calendarul creştin ortodox fix sunt Sfinţii: Chiril al Alexandriei, Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata. În calendarul mobil este Înălțarea Domnului. Ziua Eroilor. Nimic în ”Kalendar”.
Astăzi se împlinesc fix o sută de ani de la naşterea excepţionalului om care a fost Robert Strange McNamara. L-am întâlnit pe la începutul anilor 90’, la Washington, la sfârşitul unor cursuri de pregătire coordonate de un fost elev și asistent al lui McNamara, la Preston şi Quantico. Fostul asistent ne-a făcut o surpriză şi la festivitatea de absolvire a cursului l-a invitat pe Robert McNamara să spună câteva cuvine. Vârsta îşi spunea cuvântul, dar în ochii lui strălucea o lumină, o stea, parcă era un spiriduş irlandez, care cu viclenie, îşi spunea în gând: „puteţi voi să gândiţi orice, eu tot ştiu, ceea ce ştiu!”
Complexă personalitate, fantastic conducător! Ştiaţi că el este cel care a introdus centura de siguranţă la automobile, pe când era preşedinte la „Ford”? Tot el a fost cel care a hotărât să producă „Ford Falcon” un best-seller, care model, împreună cu Citröen DS şi Chevy Camaro Z28 au fost maşinile de vis ale tinereţii mele. Un Chevy de șase litri și jumătate am condus într-o cursă (i)legală la Teheran. Dar, asta este altă poveste, poate v-am spus-o.
McNamara rămâne, în amintirea celor care contează, pentru prestaţia lui politică. A fost un republican şi un presbiterian. Un model de moralitate şi integritate, un patriot mai presus de orice. Un absolvent de Berkeley şi Harvard, studii politice şi filozofie. A fost Secretar al Apărării în cea mai dificilă perioadă a istoriei Statelor Unite din a doua jumătate a secolului XX, sub preşedenţia lui John Kennedy şi a lui Lyndon Johnson. La fel ca și Colin Powell, a servit țara sub președinți care nu aveau capacitatea lor intelectuală, pregătirea și experiența lui. Dar, uneori, dacă nu deseori, împotriva propriilor vederi și convingeri, McNamara a respectat întotdeauna ordinele Președintelui. ”El a fost ales de zeci, poate de o sută de milioane de alegători. Eu am fost numit de el. Poate în asta constă regula jocului, modul de viață, în politica americană. Președintele trebuie să-și aleagă o echipă foarte competentă, uneori mai specializată și mai inteligentă decât el, dar care întotdeauna trebuie să-i respecte ordinele!” spune, în ”The Essence of Security”. A scris câteva cărţi, puţine, dar importante. „Thirteen Days”, „Strenght to Awaken” şi „Out of the Cold”, sunt cele pe care le preţuiesc cel mai mult şi încă le mai citesc și le studiez.
I-am ascultat cu religiozitate scurta lui cuvântare de acum aprope un sfert de secol. La sfârşit, am zâmbit.
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, conducerea oamenilor este la fel, de la trib, la societate postmodernistă. Sunt câteva reguli, simple. Propagandiștii comuniști, pe timpuri, au făcut o glumă: „Actele vorbeşte, cadrele hotărăşte”, dar era o glumă adevărată!
Amintindu-mi de Robert McNamara nu pot să nu afirm, încă odată, că ceea ce lipsește României nu sunt banii, forța de muncă, sau ideile, ci cadrele de conducere. Nu avem conducători! Iar criza managementului, politic în primul rând, dar și economic, industrial, social, s-a agravat, acut, exponențial, în ultimii 25 de ani.
Ceea ce s-a stabilizat binișor în România este impostura. Și nu este vorba, din nefericire, numai de femelele ”astroloage” care apar la televizor, ci de cei care ne conduc.
Dar nu despre asta voiam să vă spun dragi lupi, padawani și hobbiți! Ci, despre Înălțare. Fabulos proces! Îl studiez de peste trei decenii, sub incidența religioasă, istorică, energetică, spirituală, șamanică etc. Încă mai strâng informații, date. Dar ceea ce știu sigur, până în prezent, este că „ascensiunea”, trecerea la un alt nivel al existenței, este un proces rezervat unei elite. Nu toată lumea se ”înalță”, ci numai cei care respectă niște reguli, ”trec prin inele” cum spune un vechi gromovnic.
Spre surpriza domniilor voastre nu se înalță cei buni, caritabili, care postesc, fac penitențe, uși de biserică. Clerici sau ”sfinți”. Nu, nici pe departe. Altele sunt condițiile, regulile. Ca să treci la ”next level” trebuie să descoperi regulile jocului, ale ascensiunii. Este o căutare personală, care, de fapt, te pregătește pentru înălțare.
Cel mai cunoscut proces de înălțare a fost cel al lui Iisus. Dar și înaintea lui și după, sunt pomenite diferite persoane care au accesat următorul nivel al existenței.
Trecerea la nivelul următor însemnă un consum de energie. Uneori, dar nu este o regulă, energia este furnizată de corpul material, care dispare, se transformă în cuante de energie. De exemplu, corpul material al lui Iisus a dispărut. Acolo, la Mormântul Mesiei, în noptea Învierii, care este primul pas către Înălțare, a avut loc o descătușare de energie fantastică. A fost o furtună cu fulgere și un cutremur. Piatra de la mormânt, care nu putea să fie mișcată din loc decât de mai mulți oameni, a fost dată la o parte. Dar și în filmele Star Wars este vorba despre Înălțare, despre ființe de lumină. Obi-Wan Kenobi, în seria a IV-a, ”A New Hope” se înalță în timpul duelului cu Darth Vader, duel pe care nu-l putea câștiga. Trupul lui material dispare. Filme de SF, o să spuneți cu dispreț. Nu aș fi așa de sigur. Cea mai bună și mai apropiată relatare a procesului înălțării se găsește în serialul ”Stargate SG-1”. Sunt surprinse câteva aspecte esențiale, de exemplu ființele înălțate, ființele de lumină, au puteri nelimitate, dar nu pot să dispună de ele, sunt niște regului.
Flacără, lumină. Personal, sunt aproape convins, că, la Cincizecime, flacăra Sfântului Duh, coborâtă pe pământ, în foișorul unde se refugiuaseră Apostolii, a fost o Ființă de Lumină. Doar o ființă de lumină, sau Sfântul Duh, este același lucru, putea să dea Apostolilor, deodată, atâtea daruri, vorbirea în limbi străine fiind unul dintre ele. Mai cred și nu sunt singurul, că Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt ipostaze ale aceleiași ființe de lumină, Creatorul Universului local. Toți într-Unul singur. Acum poate vă dați seama de ce procesul înălțării este foarte rar și supus la multe canoane.
Fiind ziua de naștere a lui Johnny Depp, împlinește 53 de ani, o vârstă frumosă pentru un actor de talia lui, să-i spunem ”La Mulți Ani!”, ei bine, fiind ziua lui de naștere, o să mă uit la un film în care joacă. Nu ”Edward Scissorhands”, nici seria Piratului, sau Alice, nici măcar filmul cu ciocolata, ci un film ciudat, din anul 1995, un film de artă, alb-negru, ”Dead Man”.
Apoi o să mă mai coindănesc puțin cu călugărul Cristian asupra subiectului înălțării. El spune, conform surselor biblice, că numai Iisus S-a Înălțat. Cele 66 de cărți cuprinse în Biblie nu mai pomenesc de alt episod. Protosinghelul Cristian știe pe dinafară tot Noul Testament și bucăți mari din cel vechi. Se încurcă la Regi!
Învitându-vă și pe domniile voastre la un film bun și la o discuție elevată, dacă aveți cu cine, să avem încredere că mâine este, în definitiv, o altă zi.
BERBEC Conjunctura îți indică să nu te repezi, trebuie să mai ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lămuri, singure. Veştile pe care le primeşti prin mobil, presa, sau reţele par importante. Te găseşti într-o colectivitate favorabilă care îţi aprobă ideile. Mici îmbunătăţiri şi transformări favorabile ale unei situaţii, pentru un procent dintre nativi: veşti bune de departe. Seară relaxantă şi plăcută. Dacă nu vrei să stai acasă, la o vorbă cu ai tăi, poţi să ieşi în oraş.
TAUR Aspectele benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi densă, dar fără evenimente notabile negative. O zi care trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi! Trebuie să ţii seama de sfatul dezinteresat al stelelor care favorizează propria ta zodie şi ocupă-te mai mult de propriile interese. Dar, îţi cunoşti propriile interese? Steaua Vega iţi indică astăzi o zi în care trebuie să-ţi struneşti emoţiile şi să dai dovada de inspiraţie, atât în relaţiile familie cât şi în afaceri. Astăzi nu trebuie să faci nicio plată!
GEMENI Soarele din zodie este în conjuncție cu Venus și în opoziție cu Saturn, retrograd. Eşti distrat şi un pic confuz și nu te poţi concentra cât trebuie. Evită deciziile importante, amână! O zi care te oboseşte, cu o seară plăcută. Poate pentru că eşti martor la unele evenimente mai puţin plăcute pe care nu poţi să le controlezi. Încercă să nu-ţi amărăşti sufletul. Dragostea este mediocru aspectată, cu un "vârf" mai puţin favorabil peste vreo două zile, la sfârșitul săptămânii.
RAC În relațiile sociale, sentimentale, este bine să-ți recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici! Și să le îndrepți. E cazul zilei de azi, când poţi întoarce în favoarea ta un impas emoțional! Fii generos doar cu cine merită într-adevăr. Cruţă-te de eforturi mari. După excesul de comunicare speculativă, din zilele trecute, te retragi treptat, astăzi, în cochilia confortabilă a lipsei verbului. O veste bună de departe şi o dezamăgire minoră. Toată ziua, dar mai ales la prânz şi pe seară - atenţie sporită la cheltuieli şi la promisiunile făcute!
LEU De Înălțare, înalță-ți standardele și calitatea vieții tale. Cine nu se respectă, nu este respectat. Îmbracă-te bine, elegant, comod, nu la modă. Moda e pentru papagali și alte păsărici. Configuraţia astrologică îţi conferă un dar amplificat la maximum, dacă se poate spune, al comunicării şi o disponibilitate, o subtilă incitare a altora către destăinuiri şi confesiuni. Sigur, ca să se petreacă aceste lucruri, trebuie să ai un program aglomerat de întâlniri; care, după cum arată poziţiile Lunii, ale lui Mercur şi Marte, retrograd, sunt mai dese în a doua parte zilei. Ascultă, ascultă, ascultă...
FECIOARĂ Nu este uşor să iei o decizie, să te implici, să-ţi iei o rsponsabilitate. Dar, o atitudine pasivă poate înrăutăţi lucrurile, care pot scăpa de sub control. Acţionează, aşa indică stelele! Poţi ameliora confortul vieţii zilnice, pentru că pari a fi într-o stare senină şi echilibrată. Astăzi, gama informaţiilor vehiculate este foarte mare: de la simpla bârfă de alcov, până la importante şi confidenţiale date economice şi politice. Depinde de tine, (liberul arbitru funcţionează întotdeauna) ca să sortezi datele şi să le foloseşti la momentul oportun.
BALANŢĂ Eşti pe drumul cel bun! Începi să înlături din calea ta obstacole, în special propriile limite. Muncești, te distrezi, te odihneşti, eşti mai entuziast şi te gândeşti cu încredere la viitor. Astăzi ai o zi bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii! Norocul îţi surâde astăzi. Ai, însă, o singură şansă, ca pistolul de duel un singur glonţ! Noi situaţii şi proiecte apar astăzi şi sunt de genul care solicită atenţia ta imediată. Ziua este dinamică şi densă, de aceea nici nu ştii cînd va trece!
SCORPION Acţionezi cu multă energie şi pasiune. Păcat că cei din jur nu au ritmul tău şi nu te urmează. Partenerul, familia, dau semne de oboseală şi că au probleme! Încearcă să-i ajuţi, dacă poţi! Eşti supraglomerat şi practic, nu mai poţi! Oare sunt, toate, problemele tale? Nu cumva te-ai încărcat, în acestă zi de Înălțare, cu sarcini, cu datorii care nu sunt ale tale? Un fenomen meteo, o veste din presă, sau o întârziere a unei persoane sau obiect îţi strică buna dispoziţie, în a doua parte a zilei, dar nu pentru mult timp!
SĂGETĂTOR O zi favorabilă pentru centaurul sentimental, pentru tine. Iţi prieşte o discuţie la o cafea cu ingheţată şi faci planuri. Prietenii te ajuta astazi chiar fară sa-i bati la cap. Veşti bune. Ca aspect emoţional, simţi nevoie unei perspective din care să analizezi realizările şi insuccesele din ultimul timp, cât mai ales, raporturile cu partenerii tăi, cu colegii, raporturi care nu te încântă prea mult. Mercur în toane proaste nu te favorizează în comunicare: vorbeşti cu o mulţime de oameni, faci liste şi strângi date – dar nu finalizezi nimic!
CAPRICORN Ceva neprevăzut. Astăzi, evită pe cât poţi, la muncă, intervenţiile în forţă şi deciziile pripite, dar şi mişcările bruşte care pot provoca incidente, pierderea echilibrului, chiar căzături. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Zi bună pentru discuţii, planuri, planificări, analize, şedinţe, bilanţuri – tot ceea ce ţine de un management performant, fie că este vorba de o multinaţională, sau, mai curând, de propria bucătărie, grădină sau balcon. Este, totuşi, o zi bună, statistic vorbind!
VĂRSĂTOR "Rufele murdare se spală în familie", e un proverb vechi, respectat de cei care vor să aibă linişte şi succes. Astăzi vorbeşte gura fără tine, uneori așa faci, să fim drepţi! Stăpâneşte-te! Suporţi greu schimbarea anotimpului, de la vreme capricioasă la vreme foarte capricioasă, nişte vitamine, crom şi zinc plus “rădăcină de viaţă lungă” - nu ar fi o idee rea în acestă zi! Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Evită discuţiile în contradictoriu, învinuirile sau explicaţiile şi deciziile privind sfera socială, relaţiile cu prietenii.
PEŞTI Încă de dimineaţă, cu un moral bun şi bună dispoziţie, poţi întâlni oportunităţi favorabile. Ai păreri precise despre orice domeniu şi despre orice subiect şi nu faci un secret din ele! Continuă pe drumul ales! Cu Luna favorabilă, ai mai multă intuiţie decât de obicei. Sau pur şi simplu eşti obligat de activitatea zilnică. Astăzi programul prestabilit poate suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Însă, trebuie să respecţi direcţia strategică, să nu te abaţi de la drumul tău. O zi densă și obositoare, pe total, chiar dacă pentru unii este zi productivă, dar până la urmă, relativ plăcută.