Horoscopul lui Dom' Profesor. Marele cutremur de pe 28 mai

Pe 19 mai s-au născut Ho Şi Min, Grace Jones, Florin Marin, Ion Ţuculescu, Ion Jalea, iar pe 20 mai Socrate, Cher, Moshe Dayan, J.J. Astor, Al Bano, Corneliu Coposu, Mircea Drăgan, Milodrag Belodedici.

În calendarul popular creştin ortodox sunt Sfinţii: Patrichie, Chiriachi şi Memnon.

Nimic în „kalendar”

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi sper că am luat-o înaintea tabloidelor şi a ziarelor de scandal. Mare cutremur mare! Nu poate să scape un subiect de senzaţie ca acesta, vorba papei senzaţionalului cu miros de şlapi, „nici nu ştiţi ce pierdeţi”! Aşa că o să fiţi ameninţaţi, din nou cu un cutremur!

Hai să vedem despre ce este vorba. „YourNewsWire.com” mă anunţă că Ditrianum Media a informat că pe 28 mai 2015, urmare unei alinieri a planetelor, Venus şi Mercur, care se „vor descărca” asupra emisferei nordice, mai precis în falia Californiană. Se estimează cel mai mare cutremur din istoria emisferei nordice, de 8,9 grade Richter!

 

Ca să fie totul bine documentat se mai aduce, ca dovadă, unul din catrenele lui Nostradamus, bine aranjat în limba engleză, pentru a susţine cauza.

Catrenul original este al LXVII-lea din „Centurii”, din cele o sută şi sună astfel în franceza secolului XVI:

„Le tremblement si fort au mois de May,

Saturn, Caper, Iupiter, Mercure au boeuf:

Venus, aussi Cancer, Mars en Nonnay,

Tombera gresle lors plus grosse qu’un oeuf.”

Adică, într-o traducere, mai mult, sau mai puţin adaptată:

„Cutremur foarte puternic în luna lui mai,

Saturn în Capricorn, Jupiter şi Mercur în Taur:

Venus, de asemenea, în Rac, Marte în Fecioară,

Va cădea grindină mai mare ca un ou.”

Acum ce să zic, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, mai cade şi Înălţarea de Sfinţii Împăraţi „lucru mare de taină şi mirare, ce vesteşte, la fel ca şi Paştele de Buna Vestire, lucruri şi fapte foarte importante”.

Pe de altă parte, l-am studiat zeci de ani pe Nostradamus, şi la şcoală, aşa că pot să spun că îl pot înţelege. El îşi cifra profeţiile, ca de la un astrolog la astrolog. Numai un bun astrolog poste să înţeleagă şi să descifreze „Centuriile”!

„Alinierea planetelor” este doar o amărâtă de conjuncţie largă între Soare, Mercur, retrograd şi Marte în Gemeni, pe aliniamentul stelei Aldebaran, stea benefică.

Dispunerea luminariilor şi a planetelor în ziua de 28 mai 2015 nu corespunde cu cea din catrenul lui Nostradamus. Astfel, Venus este în Rac la 23 de grade, nu se „aliniază” cu Mercur care este în Gemeni la 10 grade! Saturn, retrograd este la două grade în Săgetător, nu în Capricorn. Marte este în Gemeni, nu în Fecioară, Jupiter şi Mercur nu sunt în Taur.

Dar... întotdeauna există un dar! Programul meu cel deştept, „Expert Astrologer” mi-a găsit şi ziua în care se împlinesc poziţiile astrologice prezise de Nostradamus, cu influenţă directă asupra centrului Europei. Adică suntem direct şi foarte interesaţi, cutremurul cel mare! Odată şi odată tot trebuia să se întâmple, nu? Dar cred că nu pe 28 mai 2015... cu toate că niciodată nu poţi să fii sigur!

Acum vă las, dragi lupi, padwani şi hobbiţi, am sufletul greu, poate am exagerat cu Nostradamus, poate nu. Acum exact un an de zile iubita mea pisicuţă, Gina, pleca spre Paradisul pisicilor. Ce să fac, cum să mă comport? Am hotărât să „dau de pomană”, în amintirea Ginei, câte un pliculeţ de mâncărică tuturor pisicilor pe care o să le întâlnesc astăzi, voi ce ziceţi? 

BERBEC   Se profilează o zi obişnuită în care rutina te cam enervează. Totuşi, o veste sau o întâlnire care îţi face plăcere, trebuie doar să laşi comoditatea şi să ieşi, poate pe seară, în oraş.

Dă dovadă de realism şi stai cu picioarele pe pământ. Nu eşti nici invincibil, nici imortal! Astăzi nu promite nimic, nu te alătura cauzelor care duc către partea întunecată a Forţei!  In aceasta perioadă orice angajament, orice regulă devine brusc o povară. Totuşi disciplina inerentă zodiei – în Berbec sunt cei mai mulţi militari şi sportivi – te ajuta să-ti ordonezi simţămintele şi planurile.

TAUR  Atenţie la ce îţi doreşti, să nu se îndeplinească! Încep să se lamureasca unele probleme legate de domeniul sentimental. Reflectezi că nimic nou sub soare, că ai mai avut astfel de probleme!

Începând de astăzi se deschid nişte căi noi, care îţi atrag atenţia! Este momentul favorabil să explorezi noi direcţii de dezvoltare. Noile proiecte începute azi au sorţi mari de reuşită. Sună-ţi prietenii, aşa, să vezi ce mai fac! O zi obişnuită în care rutina te cam enervează. O veste care se vrea senzatională, dar nimic interesant, până la urmă. Intalniri care iti fac placere. Curiozitatea ta înăscută te împinge înainte, către noi orizonturi.

GEMENI  Ziua de astăzi este un prilej bun să rezolvi unele probleme legate de casă, cămin, familie, sau proprietaţi. Conjunctura favorizează domeniul domestic, aşa că poţi pune lucrurile la punct!

Dacă nu te pricepi, amână, nimeni nu este perfect! Dar, ţi-au revenit şarmul adolescentin specific zodiei, spiritul fin ironic şi strălucirea discursului. Poate convingi că ai dreptate! Există o conştiinţă ascunsă a zodiei care te împinge înainte şi te păzeşte de necazuri - care functioneaza bine in perioada menţionată, adică astăzi. Ai nevoie permenta de bani ca sa-ti satisfaci micile si mai marile capricii, dar acest lucru este un motor si o motivatie.

RAC  Dimineaţă obositoare şi enervantă. Nu este o zi în care să faci schimbări esenţiale, pe niciun plan. În orice caz, ajungi seara târziu acasă. Dacă este aşa, poate vezi şi un film la modă.

O zi bună. În plan profesional, sau unde activezi, înveţi, totul se derulează cum ai prevăzut. Sentimental, sunt unele probleme pe care le ştii foarte bine, dar nu o să le rezolvi azi!  Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi vor aduce dividente plăcute în viitor. Astepti un calator, sau călătoresti. Nu este o zi în care sa faci schimbari esentiale. Din trecutul tau apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului.

LEU   Veşti bune, conjunctura te favorizează. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a domina situaţia, abilitatea de lider şi generozitatea ta dau rezultate.

Nu trage tigrul de mustăți, poţi evita o posibilă neplăcere, mai ales dacă eşti în discuţii. E momentul unei discuţii dificile, pe care ai amânat-o mereu. Sorţii sunt favorabili, ziua e bună! Capacitatea ta de a domina pe alţii se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile. O zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite.

FECIOARĂ  Eşti foarte tensionat. Evită enervarea şi în fii mai detaşat. Fii atent la ce mănânci şi nu discuta problemele în timpul mesei.  Relaxează-te înainte să adormi şi relaxează-te. Fii zen!

Nu lăsa timpul să treacă păgubos, fără să faci nimic. Insistă ca să reuşeşti! Ca să ai energie şi motivaţie stelele te sfătuiesc să-ţi organizezi o seară plăcută, liniştită şi relaxantă. O perioada buna, pe care o meriti. Fecioara este metodica si cu geniul detaliului, deci ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp le pune in valoare. Daca cauti ceva de lucru, sau ceva mai bun, atunci ai toate sansele sa gasesti incepând de astăzi.

BALANŢĂ   Pe plan sentimental curiozitatea ta înăscută te împinge înainte, către noi relaţii umane. Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor  apropiaţi. Te poţi simţi foarte bine!

Ai unele rezultate bune în muncă, meserie, profesie, unde lucrezi sau înveţi. Încet şi sigur revii la o formă bună, după o perioadă poate mai dificilă, dar în mod sigur foarte obositoare. Pe seară o veste. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce.

SCORPION  Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi pot aduce relaţii normale şi înţelegere. Îţi poate fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău.

Prevezi posibilitatea unui posibil eșec, poate sentimental. Nu intra în bătălie! Retrăge-te acum şi luptă mâine! Nu-ţi epuiza resursele, replierea înțeleaptă pregătește viitorul succes! Mai seducător decât oricând, astăzi poţi obţine multe. Evită persoanele pretenţioase, cu fiţe, gen vampiri energetici. Te sleiesc de energie şi te şi enervează. Astăzi pe lângă seducţie şi încăpăţânarea ta este la cote maxime.

SĂGETĂTOR  Stelele te avantajează pe plan profesional. Ideile tale sunt astăzi clare şi chiar de o oarecare eleganţă. Nici planul relaţiilor umane nu este prost aspectat. O zi plăcută, în plină formă!

Ai un mod de abordare direct şi îţi place să rezolvi lucrurile clar şi net, dar azi trebuie să foloseşti multă diplomaţie şi poate puţină ipocrizie. Aşa sunt timpurile, aşa sunt oamenii! O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. O veste bună de la prieteni sau din presă. Activităţile legate de speculaţii financiare sau comerţ sunt avantajate.

CAPRICORNUL Dimineaţa evită graba, intervenţiile bruşte şi deciziile pripite. Investiţiile făcute astăzi, în relaţiile umane, se pot dovedi foarte inspirate. Continuă cu aceleaşi mijloace de până acum.

Azi ai o dispoziţie teatrală şi îţi trebuie un public, spectatori care să te aplaude la scenă deschisă şi să-ţi aprobe acţiunile. Atenţie, să nu exagerezi, să nu fii fals, histrion, adică! Comunicarea este bine aspectată, aşa că vei avea un debit verbal de invidiat şi o carismă pe măsură. În a doua parte a zilei poţi să faci ordine. Adică să încerci să pui o ierarhie firească în camera ta, la serviciu sau la şcoală, unde activezi, sau chiar în anturaj.

VĂRSĂTOR  Conjunctura indică că-ţi trebuie detaşare, mai multă obiectivitate. Trebuie să stai în defensivă până realizezi noul orizont de vedere. Oricum, problemle tale rămân cele pe care le ştii!

Fiecare încearcă să facă ceea ce îi place, de ce tu ai face altfel? O zi favorabilă contactelor sociale profitabile, întâlnirilor fructoase. Ai suficientă energie, pentru că eşti motivat. Spiritul tau cutezator dar utopic tânjeste după o cruciada. Gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Până la urma o sa adopţi o pisicuta rătăcita, dar la scara cosmica este o victorie mai mare decat cucerirea Ierusalimului, pentru că ai salvat nouă vieţi dintr-o lovitură.

PEŞTI  Astăzi evită nepăsarea, nerăbdarea şi mai ales, graba. Fii prudent şi precaut, dacă conduci maşina şi mai ales în convorbirile la telefon! Nu lăsa lucrurile neclare sau „în coadă de peşte”!

Azi eşti rigid, înţepenit în discurs şi maestru al limbii de lemn... Tu nu ai greşit niciodată purtat de visuri şi cu capul în nori? Haide-haide, zâmbeşte şi vezi cum să ajuţi pe "păcătoşi"! Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile reguli, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva ascuns, neexplicabil, tainic, chiar un partener imaginar.