Pe 9 ianurie s-au născut Richard Nixon, Simone de Beauvoir, Joan Baez, Lee Van Cleef, Domenico Modugno, Cristian Minculescu, Henriette Yvonne Stahl, Ioana Ieronim, Lucia Dem. Bălăcescu. Pe 10 ianuarie s-au născut Andreas Vesalius, Rod Stewart, George Foreman, Grigore Moisil, Zoe Alecu, Dan Damaschin, Petrache Poenaru, Valeriu Branişte.
Tradiţional, pe 9 ianuarie, este a treia zi după Bobotează - nu se aruncă cenuşa din sobe şi nu se împrumută foc. Legenda spune că lupoicele umblă să fure foc şi să înghită tăciuni ca să dea naştere la Lupii de Foc, garda personală a Filipului cel Şchiop, Lupul Şchiop, avatarul Sfântului Andrei, sfetnicul lui Zamolxe şi paznic al României.
Gromovnice vechi spun că până acum vreo patru sute de ani au apărut şase lupi de foc. Apoi cărţi ascunse, manuscrise, care nu sunt în librării, spun că în ultimii patru sute de ani au mai apărut încă trei, până în zilele noastre. Când numărul lor o să fie cât cel al Apostolilor, adică douăsprezece, atunci o să înceapă marea bătălie dintre lupi (lupul văzut ca arhetip al puterilor Nordului, reprezentant al omului european, alb, creştin) şi demoni. Armaghedonul. Sau cel puţin o parte din el. Sfârşitul Lumii, în variantă folclorică europeană, nordică.
Pe 10 ianuarie, tradiţional, Sf. Grigore, Episcopul Nisei, frate cu Vasile cel Mare. Numai Sf. Treime mai ştie cum se numea sărbătoarea veche peste care s-a aşternut ziua de astăzi din calendarul creştin ortodox. Mai ştiu şi Maica Domnului şi Filipul Şchiop, dar asta este altă poveste.
Nu este o sărbătoare importantă, cu roşu, în calendarul creştin, dar a fost un reper important, foarte important în alt calendar, poate cel al dacilor, tracilor, roxolanilor, al grecilor, sau al nordicilor, al europenilor, în general. Pentru că spre deosebire de alte popoare, noi nu nu am venit de nicăieri, suntem europeni vechi şi mărturie ne sunt obiceiurile şi tradiţiile cu conexiuni şi asemănări în toată Europa.
Poate de aceea nu se mai studiază astăzi folclorul, etnografia, antropologia, mitologia în general, pentru că s-ar dezvălui adevăruri incomode.
Ei bine, se spune că aşa cum este ziua de astăzi, aşa va fi tot anul. Ce vei face, pe cine vei întâlni, ce vei spune - vor influenţa tot anul tău!
Bănuiala mea, dar rămâne între noi, este că ziua aceasta era începutul, sau un reper foarte important al Misterelor Eleusis, a Marilor Taine din vechea credinţă europeană.
Da, vă răspund la întrebare, dragi lupi, padawani şi hobbiţi - am fost căutător de comori! Foarte reglementar, cu brevet şi cotizaţie la „Clubul căutătorilor de comori” pe vremea aceea era la Paris şi făcând parte din echipajul prinţului saudit Saad. Eram secund-navigator. Aproape doi ani de zile am căutat comori, în deşert. Nu aur, argint şi pietre preţioase, ci ceva mult mai preţios. Tectite! Aceste „lacrimi ale deşertului”, denumite şi moldavit, erau pasiunea unui unchi al lui Saad, imposibil de bogat, plătea oricât pentru ele. Aşa că Saad, care urma să fie bogat, prin moştenire, îi făcea hatârul unchiului căutând fabuloasele picături de sticlă, probabil produse de fenomene misterioase, sau de căderea vreunui meteorit. Să vitrifici nisipul, trebuie energie şi temperatură, nu glumă! Apoi, la bordul superbului iacht de 33 de metri „Red Barracuda 2” am căutat, timp de câteva luni de zile, pentru recompensa unei societăţi britanice de asigurări, un vas scufundat în Golf. Aia, da, meserie, nu glumă!
Dar ştiu, din corespondenţă, că vă interesează aurul dacilor, comorile ascunse, poate, sub picioarele noastre. O să vă spun, cum v-am promis, o istorie. Adevărată. Am auzit-o şi eu de la marii istorici ai nemului nostru.
În vara anului 1543 nişte pescari mureşeni şi-au îndreptat luntrea după peşte pe firul Streiului. La un cot al apei, iată, un stejar secular prăvălit în apă; iar printre rădăcini, lucea ceva. Acel ceva erau 40.000 de monezi de aur şi vreo douăzeci de sloiuri întregi de aur curat (pepită mare, sau o vînă de minereu foarte pur). S-au bucurat pescarii de asemene noroc, şi-au umplut desagii de aur şi au plecat la Alba Iulia să-l schimbe la negustori pe crăiţari de bronz. Deh, ţărani proşti ! Numai că oamenii stăpînirii au aflat şi i-au pus în fiare pe români, iar aurul l-a confiscat eminenţa sa, cardinalul Manuzzi . De doi dintre pescari nu s-a mai auzit niciodată, nimic, în cel mai bun caz au fost exilaţi în cealaltă parte a Imperiului, probabil în Italia. Al treilea a reuşit să fugă, dar l-a trăsnit sfîrşeala în poarta bisericii şi n-a mai trăit mult, decît să spună sătenilor toată povestea.
Să fi fost vorba de comoara regelui Decebal? Istoricul roman Dion Cassius spune că Decebal, anticipînd căderea Sarmisegetusei în faţa lui Traian, a luat o bună parte a tezaurului şi l-a îngropat în albia rîului Sargeţia, după care a lăsat din nouă să curgă apa pe vechiul curs. Romanii au aflat de la Bicilis, care a dezvălui locul ca să-i fie cruţată viaţa. Cassius mai spune că o altă parte a comorii lui Decebal, partea cea mai mare, a fost ascunsă departe, în munţi, în grote ştiute numai de preoţi şi care nu au fost descoperite de romani. Marele tezaur al sacerdoţilor, constituit din sfere de aur şi argint. Este cert că romanii au luat o cantitate enormă de aur şi argint din Dacia. Pe de altă parte estimări de ultima oră, făcute pe baza evaluării aurului scos de daci din minele din Apuseni cifrează comoara regelui Decebal la o cantitatea uriaşă de mai multe sute de tone de aur. Romanii nu au prădat tot! Paradoxal este că, probabil, comoara rămasă, ascunsă, a regelui Decebal este constituită din monezi numite kosoni, şi care nu poartă efigia mîndrului rege dac. Kosonii sunt monezi de aur nezimţate, avînd pe o parte un vultur cu o coroană în gheare, iar pe cealaltă parte un senator între doi lictori şi inscripţia, în gracă, KOSON – aceasta dacă luăm în consideraţie varianta istorică oficială care spune că monezile dacice au fost copiate după un denar roman emis de Quintus Caius Brutus între 42-43 î.Hr.
Dacă, însă, ţinem cont de teoria conspiraţiei, de tradiţia iniţiatică secretă a Ordinului Cavalerului Danubian, denumit în istorie Cavalerul Tracic, kosonii au fost emişi în mai multe perioade, prima fiind a lui Cotiso, iar ultima a lui Decebal. Vulturul este Pasărea Phoenix şi semnifică veşnica regenerare a poporului ales pe acest pămînt dintre Carpaţi, mare şi Dunăre, iar cei trei romani sunt de fapt stilizări ale slutelor şi chioarelor Parce sau Moire, Klotho, Lahesis şi Atropos, stăpînele Destinului. Inscripţia KOSON nu este numele vreunui rege dac pierdut din istorie, sau vreo poreclă a lui Cotiso, înseamnă în limba dacă, pur şi simplu, „veşnicie” referindu-se la durata destinului poporului ales pe acest pămînt. Oricum, tradiţia dacică nu permitea scrierea vreunui nume de persoană, chiar pe monezi, deoarece se credea că aduce mari nenorociri – totul plecînd, probabil, de la faimoasele pietre funerare etrusce care i-au impresionat mult pe călătorii daci, spunea marele Daicoviciu.
Cu siguranţă că aurul regelui Decebal, estimat de Club la peste un miliarde de euroi, aşteaptă să fie descoperit de fii poporului ales. Iar tezaurul sacerdoţilor nu cred că va mai fi descoperit vreodată. Aflat într-o peşteră bine ascunsă, a fost pecetluit pentru vecie de cutremure şi alunecări de teren. Chirie pentru speranţă, ofrandă pentru viaţa veşnică a neamului. Oare suntem noi aceia?
Poate că există speranţa – renaşterea din propria cenuşă, ca Pasărea Phoenix, după cum au ursit, acum peste două mii de ani “tarabostes”, cavalerii traci şi sacerdoţii lui Zamolxe. Au plătit pentru asta!
Aurul, argintul, pietrele preţioase, bogăţia, comorile sunt înşelătoare, te ridică şi apoi, într-o secundă, îţi iau capul. Ca să te bucuri de o comoară descoperită trebuie să ai “baraka”, adică noroc, credinţă, smerenie şi dărnicie, milă - aurul nu apare binevoitor decât în faţa celui care este pregătit spiritual şi care îşi ia marea responsbilitate de a descoperi o comoară. Altfel, păţiţi ca ţăranii noştri din secolul XVI, sau ca alţi nefericiţi de-a lungul istoriei!
Aş mai pleca după comori, aş mai face un echipaj, dar aceasta mereu mâine, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC În weekend eşti avantajat de conjunctura astrologică. Dar, trebuie să renunţi la proiectele belicoase de sporturi periculoase de iarnă, nu pleca la drum. De la ruşi, vine viscol, atenţie! Conjunctura arată că perioada acestui weekend din 2016 (primul, sau al doilea?) este aspectată favorabil – aşa încât poţi da dovadă de dinamism, aşa cum îţi place ţie. „Repede şi bine” este crezul tău în această zi şi interesele tale personale avansează în direcţia dorită „repede şi bine”. Atenţie cum te îmbraci. Să nu transpiri, sau să nu-ţi fie frig - la alergii şi la durerile de cap. Nu este nimic foarte serios, dar, Berbecii trebuie să-şi suplinească nevoia de ronţăială cu „ceva verde” – sau cu ceva vitamine!
TAUR O perioadă interesantă, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu crede că ai succes oricum, fii organizat în discuţii, în acest weekend adună argumente şi dovezi. În acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt „doar o copie”. Aşa că o mică migrenă, ca o mică furtună în borcanul cu melancolie, este tot ce ţi se poate întâmpla, mai rău. Mai bine poţi să fii plăcut şi prevenitor cu cei din familie care ţi se pare că cheltuiesc prea mult!
GEMENI O parte din zodie se pregăteşte pentru iarnă grea, ger, viscol. Cealaltă parte, visează. Programul tău de weekend se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. Cu Mercur afectat, retrograd, nativii din Gemeni au unele probleme. Unii dintre Gemeni au mai puţini bani decât au nevoie, alţii au probleme cu imaginea, iar o a treia categorie se luptă cu morile de vânt. Aşa că nu prea este pace sub măslini, sau sub ce vrei tu! Totuşi, norocul îţi zâmbeşte fad în zilele acestui weekend din ianuarie, totuşi, pe o Lună în descreştere. Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile sau gafe anecdotice.
RAC În weekend, conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. Pe total, o perioadă plină, densă, dar nu neplăcută. Poţi ameliora confortul vieţii tale, pentru că eşti într-o stare senină. În acest weekend din anul 2016 eşti mult mai influenţat, decât de obicei, de celesta ta patroană, Luna. Starea ta psihică este în rezonanţă cu fazele Lunii. Adică este în descreştere! Duminică, însă, ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Nu te mai dereanjează atât nepăsarea renegaţilor, pentru că a fost înlocuită cu un alt motiv de disconfort!
LEU Sâmbătă poţi convinge cu uşurinţă, aşa că nu ezita. Duminică, evită semnele de apă şi de pământ, pentru că nu vei cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, aceasta numai sâmbătă, că duminică este sărbătoare şi nu este bine să munceşti, când gândurile tale ar trebui îndreptate în altă parte. Duminică poţi să te şi distrezi puţin. Veşti de departe, vezi pe reţele sau e-mail-ul, sau mai prozaica cutie de scrisori. Poţi, de asemenea să dai telefoane sau SMS-uri, sau să socializezi pe net – este o ocupaţie teribilă! Este cazul să devii mai practic(ă) şi ceva mai diplomat(ă), totodată; numai aşa poţi evita să fii vânat prin casă pentru diferite corvoade. Aspecte bune la sănătate. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes!
FECIOARĂ În weekend, analizează mai bine şi convoacă familia, prietenii, colegii. De fapt, tu nu ai înţeles ce vor ei, iar ei, de fapt, îţi vor numai binele. Propune o „pace indiană” cu vin fiert! O zi de sâmbătă bună, care trece repede, ca orice lucru bun. Trebuie sa te relaxezi, mai ales pe seara şi să laşi treburile aşa zis urgente. Nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sănătatea ta. Poate te duci la sală, poate alergi prin parc, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea şi oboseala acumulate de sărbători. O posibilă veste bună de la unul dintre membrii familiei.
BALANŢĂ Nu mai fi risipitor, nu mai arunca banii pe o mulţime de lucruri mărunte, dar seducătoare. Fii chibzuit şi cumpăra un singur obiect important şi de bună calitate, care chiar îţi este necesar! Nu este foarte bine să pleci la munte sau în călătorii de plăcere. Gandirea pozitivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Spiritul de dreptate, doar balanţa este simbolul justiţiei, care te carcacterizează, te face să iei o atitudine care este destul de discutată – aceasta duminică. Până la urmă, ori se uită, ori obţii „consensul”.
SCORPION Dedică sâmbăta rezolvării problemelor importante, la tine în casă, însă nu forţa, nu exagera cu efortul, mai ales fizic. Duminică, lasă timpul să acţioneze, timpul lucrează pentru tine! Nu exagera cu munca şi efortul, in general şi în special în treburile gospodăreşti, gen curăţenie după sărbători şi spălatul geamurilor, pentru ca stelele indică o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Să-ţi spun un secret: sunt firme specializate care fac treaba de zece ori mai bine ca tine şi nici nu te costă mult. Învigătorii sunt nişte persoane abile şi tenace odihnite, nu nişte nefericiţi crăcănaţi de muncă gospodărească. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme violente. Duminică ai un prilej pe care nu trebuie să-l ratezi!
SĂGETĂTOR Weekendul poate fi plin de veşti. Dar, fii atent cum le interpretezi. Nu toată lumea îţi vrea numai binele. Cu gândul la rezolvarea unei probleme, poţi să uiţi ceva. Nu pleca la drum lung. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă. În a doua parte a weekendului, duminică, stelele iţi sunt favorabile, mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale, al relaţiilor umane şi mai puţin in cel material, mai ales dacă este vorba de bani.
CAPRICORN Efortul considerabil în sfera personală pe care l-ai depus cu o grijă deosebită, în anul trecut, cu perfecţionismul specific zodiei îşi găseşte răsplata începând chiar cu acest weekend. Sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă. Te simti excelent ceea ce este un motiv suficient sa ţii nasul pe sus. Înfumurarea şi aerele de primadonă îţi vor trece imediat când o să faci socoteala cât ai cheltuit şi ce datorii ai de achitat pentru perioada sărbătorilor şi a tot anului trecut, sau ce taxe, impozite şi asigurări imense ai de plătit în 2016.
VĂRSĂTOR Un weekend liniştit în care te gândeşti la iarna aceasta. Adică la cheltuielile cu impozitele, taxe, la cizme, la cojocele, la combustibil! Şi totuşi, parcă viscolul nu mai este cum a fost! Este indicat să-ţi supraveghezi debitul verbal şi tonul vocii. Chiar ar fi bine să cenzurezi şi ceea ce spui. Ai de suferit din cauza vremii capricioase, dar şi din cauza încăpăţânării tale, că te îmbraci aiurea fără să ţii cont dacă afară este cald, sau ger. Duminică este bine să te abţii de la orice proiect nou, de la orice nouă asociere. Eşti vulnerabilă, sau vulnerabil din cauza unei iubiri mai vechi sau a unor amintiri care te obsedează.
PEŞTI Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie. De multe ori lucrurile sunt dezarmant de simple şi weekendul acesta nu face excepţie. Acţionează, lasă analizele şi filosofia pe altă dată! Sâmbătă îţi stăpâneşti bine pornirile şi emoţiile. O veste sau o întâlnire îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut. Amintirile dor, uneori, dar constaţi că nu aşa de tare şi reflectezi că şi emoţiile se cicatrizează. Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine. Duminică seara poţi să te distrezi la un spectacol, concert, film, sau la cumpărături, pentru ca urmează o nouă săptămână densă de lucru şi trebuie să ai rezervă de bună dispoziţie.