Pe 3 iulie s-au născut Franz Kafka, Tom Cruise, Stavros Niarchos, Corneille, Aca de Barbu, Coca Andronescu, Nicu Apostolescu, Andreea Isărescu.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Iachint şi Anatolie.
Nimic în „kalendar”.
Se pare că profeţiile Marilor Iniţiaţi încep să prindă viaţă. Primăvara şi toamna au dispărut, avem doar două anotimpuri, unul umed şi altul mai secetos.
Aşa stând lucrurile putem considera că am ieşit din muson şi că lumea începe să plece în concedii şi călătorii. Anumite firme mari chiar închid câte o lună activitatea, altele pâlpâie discret.
Acum este perioada marilor lovituri. Orientalii şi îi număr numai pe evrei, iranieni şi armeni şi-au programat întotdeauna loviturile în afaceri, şi nu numai, în timpul verii. Obicei preluat de australieni, oricum la ei este totul invers, şi de anumiţi tycooni din Asia şi Indochina. La fel şi în politica americană şi britanică, când multe „inginerii” au fost puse la punct în cursul verii din emisfera boreală. Motivele sunt evidente, sau nu...
Omul este, în general, o fiinţă care depinde mult de influenţa mediului în care anotimpurile şi fenomenele meteorologice joacă un rol important. Vara este mai prietenoasă şi oferă o protecţie sporită. Spiritul alert de conservare al omului este asigurat că mediul nu este foarte ostil, cum de exemplu ar fi în timpul gerului sau al averselor de ploaie. Aceste sentiment de siguranţă se extinde şi asupra afacerilor.
Majoritatea oamenilor crede că în timpul verii nu se poate întâmpla nimic serios în afaceri şi politică. Nimic mai periculos, sau fals! La un moment dat, în Cipru, un individ pe nume Ray, un fel de Casanova local, îmi povestea cum o firmă mărişoară din Anglia şi-a înghiţit principalul concurent, printr-o activitate febrilă, la propriu şi figurat, tocmai în timpul verii.
Şi exemplele pot continua. În timpul verii creşte presiunea socială asupra guvernelor, presiune care de obicei se dezlănţuie începând cu septembrie. Vara este cea mai bună perioadă să se înceapă sau să se deruleze afaceri sau activităţi care pot scăpa total sau parţial de monitorizarea presei scrise sau electronice.
Şi la noi, mass-media a fost intoxicată cu prejudecata că vara sunt căutate numai subiecte ...estivale şi că subiectele serioase cu scandaluri grele trebuie lăsate pentru la toamnă, „când se întorc oameni din concediu”.
Vara mai pleacă seniorii, proprietarii de firme mari, preşedinţii sau directorii de pe la ministere şi regii. În balamucul care îl lasă în urmă este prilejul cel mai bun pentru un puiuţ de afacere sau de racolare a unor oameni cu dosare şi fişiere cu tot.
Tot într-o vară, am asistat, în Iran, la o lovitură de imagine, bine pusă la punct. Două bănci „Melli” şi „Melat” se înfruntau cu energie pentru un loc 6-7 între băncile mari din Teheran. Publicitate, panouri, concursuri, - tot tacâmul! Până cînd, într-o vară, patronul şi preşedintele băncii „Melli” a interzis plecarea vreunui funcţionar în concediu spunându-le că le ajunge cele peste cincizeci de sărbători religioase anuale.
Apoi a făcut o publicitate bazată pe două idei: prima că nu oferă nimic mai mult decât concurentul, dar clienţii pot observa singuri diferenţa, la ghişee şi a doua, că banca „Melli” respectă sărbătorile religioase.
Sigur că la banca „Melli” cozile, în acea vară, la ghişee, erau aproape inexistente pentru că lucra întreg personalul, ceea ce nu se putea spune de banca „Melat”. Normal că o parte din clienţi au migrat la „Melli”. În toamnă când cei de la „Melat” au vrut să recupereze, nu au mai avut ce. Regulile de piaţă fuseseră schimbate şi „Melat” nu mai era în prima duzină a băncilor importante!
Probabil, dragi lupi, padawani şi hobbiţi vă gândiţi la ce lovituri pot apărea vara aceasta. Va începe războiul? Va reuşi Herr Johannis să-l debarce pe baschetbalist? Va fi Gabi Oprea următorul premier? O va lua România pe urmele Greciei? Se vor face scumpiri importante?
Acum, pentru prostul de rând, care se uită cinci ore zilnic la televiziuni, la manele, telenovele şi fotbal, după sex, chiar aterizarea extratereştrilor nu ar fi ceva care să-l scoată din tabietul lui rudimentar!
„România este o ţară încântătoare, cu un popor ales şi cu o mulţime de particularităţi istorice, politice şi economice” a spus un înalt funcţionar de la State Department. Zilele acestea, a avut loc, în România, un submitt, o consultare mondială la nivel de directori de organisme de mass media. Un eveniment extrem de important, dar discret şi elitist. Poate s-au făcut aranjamentele dinaintea războiului?
În cursul conferinţei s-a oferit de către Casa Regală, un dineu regal, normal. Iacobinii din Franţa şi republicanii din Virginia au rămas gură-cască, dar plăcut impresionaţi. „Iată că monarhia ereditară şi republica socială, pot coexista, mai mult, pot coopera pentru o imagine bună a poporului şi a ţării. Acest lucru mi-a făcut o impresie foarte plăcută” a spus un înalt demnitar din Orientul Îndepărtat.
Ceea ce nu au spus înalţii oaspeţi dar au lăsat să se înţeleagă: „... păcat că România este aşa de prost condusă!”
Datoria unui astrolog este foarte bine arătată de Michael de Notre Dame cunoscut de noi sub latinescul Nostradamus : “… un astrolog care profesează nobila ştiinţă este un slujbaş al adevărului şi un supus al lui Dumnezeu. El trebuie să spună în gura mare, în agora, dacă cutare conte, sau cutare rege este nepotrivit, pentru că un astrolog află uşor caracterul şi insuşirile oamenilor şi ştie mai multe despre persoana respectivă, decât ea însăşi.”
De aceea a avut bunul doctor în medicină probleme cu Închiziţia, Securitatea de pe atunci…
Dar despre Nostradamus şi despre alte povestiri adevărate, mâine, că până la urmă vrem, nu vrem, mâine este o altă zi!
Eu nu mă supăr şi mă duc să văd o poveste, un film cu Tom Cruise, din 1985, “Legend”. Atunci avea 23 de ani, astăzi împlineşte 53!
Să-I urăm la mulţi ani şi acum vă arăt trailerul “Legend”, poate vreţi şi domniile voastre să intraţi în realitatea mea, constituită din astfel de poveşti, care se termină bine:
BERBEC Ai unele probleme personale şi de familie - simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei. Mai aşteaptă puţin şi poţi găsi ce cauţi!
Ai început o perioadă de încercări, examene, sau eşti solidar cu cineva în această situaţie. Nu te grăbi, nu te repezi, sorţii sunt de partea ta. Astăzi încercă să te relaxezi, un pic!
TAUR Te pregăteşti de concediu, dar unii colegi sunt deja la munte sau la mare şi te tot sună pe mobil în legătură cu sarcini de serviciu. Fii politicos, dar nu naiv, nu poţi ţine locul tuturor!
Azi nu prea ai soluţii, îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă a problemelor. Ai de luat decizii personale, importante, dar şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva.
GEMENI Astăzi poţi îmbina simţul practic cu creativitatea, imaginaţia. Îndreaptă-te către activităţi care nu cer spirit de competiţie gen „provocari” şi „clasamente”. Alea sunt pentru proşti!
O zi favorabilă mai ales pentru nativele zodiei. O parte dintre nativii din zodia protejată de Venus poate pleca, însă, într-o călătorie, poate pentru începutul de concediu, stelele sunt binevoitoare.
RAC Fii iscusit şi recicleză, reactivează, unele proiecte, idei din trecut. Dacă s-au dovedit valabile atunci, sunt bune oricând! Poate doar câteva modificări, tehnologia evoluează, omenirea, nu!
Ai ceva de spus şi insişti mereu, pentru că ai dreptate! Expresivitatea, comunicarea ta, câştigă în originalitate şi astăzi atrage atenţia anturajului, familiei. E o zi fastă, foloseşte-o!
LEU Evită enervare şi stresul, chiar dacă auzi o bârfă răutăcioasă despre tine. Căldura amplifică intrigile, este un fenomen ciudat, dar nu ţările de la tropice au cele mai multe telenovele?
Eşti gata să-ţi asumi unele riscuri ca să obţii o stabilitate profesională mai mare. Dar, vorba proverbului, „nu da vrabia din mână”! Încearcă să iei informaţii mai multe, cu discreţie! Astăzi ai relativ noroc şi în dragoste şi in afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general!
FECIOARĂ Dacă este să cumperi îmbrăcăminte de sezon sunt indicate numai inul şi bumbacul. Dacă este să faci noii prietenii, ia informaţiile necesare, dar nu de pe reţele. Calitatea contează!
Ai o îndoială asupra drumului pe care l-ai ales. Risipeşte grijile, stelele indică că ceea ce ai hotărât este benefic pentru tine. Calea este grea, desigur, dar şi răsplata, pe măsură! Este o perioadă favorabilă celor din zodia de pământ, care caută un loc de unde să-şi facă cumpărăturile de la producător
BALANŢĂ Evită disputele, discuţiile în contradictoriu. Te obosesc degeabă, nu rezolvi nimic. Treci printr-o perioadă în care eşti nervos, dar nu convingător. Taci şi zâmbeşte, cu gura închisă!
O discuţie cu cineva din jurul tău, familie, te tulbură profund. Reflectezi că lângă tine, neştiute, se întâmplă multe şi că fiecare are secretul lui. Încearcă să dai ajutor şi fii discret! Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele iţi surâd din nou.
SCORPION Poate fi un concediu programat cu grijă, sau doar o scumpă călătorie de vacanţă - ai veşti despre acest eveniment. Eşti informat că totalul cheltuielilor întrece cu mult bugetul iniţial!
Astăzi te stăpâneşti cu greu în faţa vitrinelor, ai dori să cumperi tot! Puterile verii, spiritele focului, îţi deschid o cale către succes. Domeniul sentimental este favorizat de stele! Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi şi indrazneţe, dacă nu chiar comice, mai ales dacă lucrezi in domenii legate de copii.
SĂGETĂTOR În ultimul timp întâmplările şi evenimentele s-au bulucit în viaţa ta şi tu ai ripostat automat, fără multă gândire. Azi a venit timpul să-ţi faci un plan, să analizezi şi să sintetizezi!
Eşti în plină formă şi cu un tonus bun. Ai nevoie de toate forţele tale, pentru că eşti în situaţia de a trece un prag important, interviu, angajare, examen. Conjunctura îţi este favorabilă! Chiar dacă ai programat pe seară să ieşi la o terasă, sa la un un film, stelele te sfătuiesc să stai mai bine acasă!
CAPRICORN Astăzi stelele îţi sortesc o întreagă telenovelă, cu bârfe suculente şi intrigi meseriaşe. Dacă îţi place genul nu poţi decât să savurezi momentul, dacă nu, ziua, oricum, trece repede!
Îţi plac paradoxurile şi te joci cu situaţii extreme. Atâta timp cât este vorba despre alţii, eşti dispus să rişti! Astăzi ai de dat un răspuns, dar nu te grăbi, analizează cu atenţie. Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine.
VĂRSĂTOR Un prieten are mare nevoie de ajutor. Vorbeşte cu el, stai în preajma lui, are nevoie de solidaritate umană şi de sprijin prietenesc. Sigur că banii rezolvă, dar de obicei, nu totul!
Vitalitatea şi calmul tău atrag! Ai o zi bună şi se vede de departe. Ai dori să faci o mulţime de schimbari, dar toate au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii tale şi nu ai banii necesari! Până la urmă iei o hotărâre, dar ţi se pare că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că nu ţi-ai făcut „stereotipuri de comportament”, că întotdeauna stai în defensivă.
PEŞTI O laudă, sau o situaţie favorabilă te fac să speri într-o îmbunătăţire a drumului carierei tale. Profită şi cere şefului o favoare, dar să nu fie plecarea în vacanţă, ci ceva legat de muncă!
În duo, ai o zi excelentă, te înţelegi ca Adam şi Eva înainte de şarpe. Solo fiind, încă îţi cauţi “jumătatea”, dar căutarea aceasta permanentă, ca a Sfântului Graal, a început să te enerveze! Ai de luat şi o altă decizie. Mai grea!