Pe 18 mai s-au născut: Sfântul Ioan Paul al II-lea, Frank Capra, Margot Fontayn, Charles Trenet, Rick Wakeman, Alla Baianova, Ezio Pinza, Aurelio Roncaglia, Bertrand Russell, Nicu Stănescu, Michael Crețu, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Sion.
În calendarul creştin ortodox, cel popular, sunt Sfinţii: Petru, Dionisie, Teodat, Hristina şi cele şapte Sf.Mc. fecioare. Nimic în „kalendar”!
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi e bine să cunoşti un Sfânt, nu? Astăzi, îl pomenim, este ziua lui de naştere. Dacă bunul Dumnezeu nu ar fi avut atâta nevoie, de l-a chemat la El, ar fi împlinit 95 de ani. Am avut marea onoare să mă înclin de două ori în faţa Sfântului Ioan-Paul al II-lea. La Vatican și la București, în anul eclipsei. La Roma, m-a primit pentru trei minute, dar m-a ţinut două ore. Veneam din Orient, din Iran şi Sfântul Părinte era foarte curios să ştie ce se întâmplă pe acolo. Pentru mine a fost, este, un exemplu excepţional de viaţă, de urmărire neabătută a unui ideal. Dacă aveţi timp şi bani, puțini, vă recomand „O viaţă cu Karol” de Stanislao Dziwisz, de la „Rao”, o carte apărută în anul 2008. Ei, cum trece timpul, probabil că tirajul este epuizat!
Am primit mai multe epistole de la domniile voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți. Vă înțeleg foarte bine! O poveste frumoasă la ceașca de cafea și un sfat bun astrologic deschid drumul unei zile bune. Așa că, vorba duhului din sticlă, ascult și mă supun!
Astăzi o să vă spun, pe scurt, povestea adevărată a unui om de prisos. Din Dosarele Maigret primite de la Washington. Am verificat, doar francezul Pierre Bellemare mai are o copie, prescurtată, a dosarelor comisarului parizian. O parte le-a publicat în ”Info Soir” care este ”open source”, imediat după încetarea din viață a lui Maigret, în anul 2011.
Am ales o poveste care se petrece în România, în anii celui de al Doilea război mondial. Bucureștii anilor 1940 erau fascinanți. Războiul începuse, Polonia fusese ocupată și în Nord se purta ciudatul război finic între un colos, un Goliath, Armata Roșie și un David fără praștie, mica, dar mortala armată finlandeză. Bucureștii erau plini de refugiați. Albi, creștini, europeni, primiți cu brațele deschise de români. Polonezi, să ne amintim că Polonia și-a trimis și tezaurul la noi, austrieci, cehi etc.
Printre acești refugiați se afla și un trio amoros. Austrieci de origine rusă, familiile lor fugiseră de bolșevici și se naturalizaseră în Austria, deveniseră cetățeni. Femeia, Colette Holtrof, avea cam 25 de ani și era de o frumusețe perfectă, brunetă cu ochii verzi, soțul ei, Paul Holtrof și amantul, Grigori Labalski, amândoi cam de aceiași vârstă, în jur de 30 de ani. La anexarea Austriei de către Germania cei trei au fugit în România, o țară bogată pe atunci, ce părea puternică și suverană, cu o aviație regală de 2.500 de avioane și o armată numeroasă. Holtrof era evreu, ceea ce nu era prea bine, pe atunci, în fața partidului nazist. În București a fost bine primit de comunitate și i s-a găsit imediat un post de chelner la marele restaurant Capșa, de pe Calea Victoriei. Acolo era locul unde se făcea și se desfăcea marea politică a Balcanilor și chiar a continentului. Diplomați, politicieni, militari, spioni, agenți secreți, jurnaliști. Nu a fost greu să facă cunoștiință cu Grigori, trimis special al marelui cotidian ”Daily Herald”. Grigori Labalski era ceea ce se numește un bărbat bine, înalt, blond, atletic, cu ochii albaștri, pe care costumele la două rânduri din lână pură ședeau ca turnate. Colette și Grigori se îndrăgostesc, dar după un timp, cam șase luni, sunt surprinși, în flagrant de către soț. Paul nu înjură, nu ridică glasul. Părea că se aștepta. Toată viața avusese o părere foarte proastă despre el însuși. Se autonumea ”lișnîi celovek” un om de prisos, concept de al lui Turgheniev, Lermontov și Pușkin. În definitiv, prietenii lui erau un vânzător de jurnale, un ajutor de băcan și un valet.
Ei, cu valetul acela este o poveste lungă. Era valetul Nunțiului Apostolic la București. Foarte bine. Da, dar acest Nunțiu făcea, aproape lunar, o călătorie cu replica Orient Express, Viena-Istanbul, la ambasadorul Germaniei în Turcia, Franz von Papen, catolic practicant, cavaler de Malta și șambelan al Sfântului Scaun. Era confesorul lui. Stătea o zi la sediul ambasadei și vorbea câte în stele și în Lună cu nobilul geman. Acest von Papen, la început mâna dreaptă a lui Hitler, se pare că, în timp, a devenit antinazist, a văzut pericolul pe care extrema nazismului o aducea asupra Germaniei. Așa că lăsa să-i ”scape” câte ceva către diplomatul cleric de la Vatican de genul ”ach, dacă britanicii ar știi că ”Luftwaffe” aproape nu mai are piloți, Hitler ar muri de furie!”. Și multe asemenea ”scăpări”. Scăpări pe care Nunțiul papal, după ce făcea raportul scris către Sfântul Scaun, le scăpa la rândul lui, față de valetul său, pe care îl bănuia agent al Siguranței. Valetul, era, nu era agent, asta nu mai știm acum, dar comunica tot ce știa prietenului lui Paul Holtrof, evreul antinazist.
Așa că în fața coarnelor care îi împodobeau fruntea, Paul face un lucru curajos, probabil ca să-i demonstreze lui Grigori, pe care în secret îl admira, că nu este chiar un om de nimic, de prisos. Îi povestește, la o cafea, cam tot ce știa de la valet. Lui Grigori Labalski îi cade maxilarul, la propriu, rămâne cu gura căscată.
Ce a fost așa de important ca să surprindă un tip de talia lui Grigori, ah, uitasem să vă spun, jurnalist, dar și agent special MI6, asta o să aflăm mâine, pentru că o poveste bună niciodată nu se sfârșește într-o singură zi, mărturie stă Sheherezada.
Ce este pilduitor în această poveste este că România a primit mereu, cu brațele deschise, pe refugiați. Cine nu știe istorie să tacă! România i-a primit pe polonezi, pe evrei, pe albanezi, pe macedoneni, pe armeni, pe greci, pe ruși, pe ucrainieni, pe austrieci, pe sârbi. Pe albi, europeni, creștini, sau iudeo-creștini. Pe musulmani, niciodată. Mărturie stau țepele lui Vlad Dracul! Să nu amestecăm lucrurile, pământul nostru mănos cu nisipul pustiului lor. Am trăit o viață de om în Orient, știu ceea ce știu, ca să vă spun că fiecare trebuie să stea la el acasă. Islamul nu are ce căuta în Europa, după cum nici creștinii nu au ce căuta la Kaaba! Numai așa este politic corect! Să mai așteptăm ca lumea să se mai civilizeze, să devină mai tolerantă și atunci alți tineri o să preia lucrul nostru, al iubitorilor păcii, al Prietenilor Muzicii, de unde l-am lăsat la 911 și poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se instaureze cei o mie de ani de pace pe Pământ.
Poate că este o iluzie, o utopie, poate nimeni nu vrea pacea, dar în infinitul zilelor până și moartea moare, așa că să sperăm la ziua de mâine, mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Este o zi dinamică, așa cum îți place ție. Munca îți ridică unele probleme, dar astăzi ai spor și noroc. E indicat să stabilești unele date, finalizări de proiecte, sau, de ce nu, concediul! Astăzi nu este indicat să începi noi afaceri sau noi relaţii. De asemenea nu este bine să pleci în călătorie. Dacă totuşi eşti hotărât pentru o plecare, este bine să pleci mâine dimineaţă. Excepţie fac cei care au rezervat biletul de călătorie din timp. Nu aveau cum să ştie!
TAUR Azi te preocupă problema importantă a căii tale în viață. Eşti gata să abordezi un nivel superior. Dar, mai sunt lucruri de îndeplinit, pe care tu le consideri doar formalităţi, nu neglija! În ceea ce priveşte relaţiile sentimentale astăzi ai nevoie mai mult decât oricând, sigur, în săptămâna aceasta, de sprijinul partenerului(ei). Eşti într-o perioadă vulnerabilă şi de aceea trebuie să te bazezi pe oamenii pe care îi iubeşti.
GEMENI Treci printr-o perioadă “filosofică” în care munca, efortul, ți se pare că sunt pentru mașini și roboți! La serviciu, sau unde activezi, trebuie să te achiţi de sarcinile tale, onorabil! Oamenii au din ce in ce mai multă nevoie de lucruri şi idei concrete, stabile, de repere fixe pe care să se sprijine în haosul acesta care ne înconjoară. O după-amiază activă, după o dimineaţă incertă şi obositoare. Astăzi, nu lua şi nu da bani cu împrumut. Evită băncile. Nu uita de promisiunile facute. Aspecte profitabile, mai ales în domeniul financiar, al economiei pe care poți să o faci. Foloseşte în mod creator o veste sau o informaţie de la prieteni sau din presă, care, pe termen lung, îţi poate aduce oarece profit.
RAC Se pare că te poţi relaxa, ceea a fost mai greu, a trecut. E bine să-ţi îndrepţi atenţia către familie, cei dragi, cu un zâmbet și un mic cadou. O zi bună, după o perioadă mai dificilă. Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile. Zi favorabilă călătoriilor, mai ales cele scurte. Ai şansa, modalitate şi oportunitatea să faci noi cunoştiinţe profitabile în domeniul tău de activitate. Rigoarea logică şi tenacitatea de care rareori dai dovadă, totuşi, astăzi, te ajută să convingi. Dinamica procesului pe care îl desfăşori te poate scoate uşor din domeniile în care eşti stăpân. Evită să derapezi, ca să nu fi ridicol. Seara, dă curs comodităţii şi dorintei de confort, relaxeaza-te putin, pentru ca ai o perioada viitoare putin comoda.
LEU Eşti mulţumit, după ce ai avut o discuţie de clarificare cu cineva din jurul tău. Dar, nu lăsa lucrurile la voia întâmplării. Interesul tău e să stabileşti o anumită ordine de priorități. Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă. O zi socială până la capăt. Vizite şi întâlniri, dar până la sfârşitul zilei vei realiza că nu ai pierdut-o degeaba. Mănâncă sănătos, mănâncă natural – nu uita de miere, iaurt şi seminţe – cele trei coloane ale vieţii lungi, după cum se spune în Tibet. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci.
FECIOARĂ Astăzi sunt avantajate cumpărăturile inspirate și utile făcute cu bani puţini. Mercur, patronul tău, chiar retrograd, din Taur, face un aspect foarte bun cu Jupiter, aflat în zodia ta. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Astăzi ai convorbiri „între patru ochi” cu un număr mare de persoane. Lucrurile devin mai serioase decât în mod obişnuit. Realizezi şi înţelegi sensul ascuns al celor ce discuţi şi ce doresc de fapt persoanele respective să-ţi comunice.
BALANŢĂ Zâmbeşte, trebuie să fii mai optimist! Sunt favorizate activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Pentru un procent mare dintre nativi e o zi bună, favorabilă. Stelele spun că variaţiile bruşte de presiune, temperatură şi umiditate sunt duşmanii tăi cei mai mari. După tine însuţi, bineânţeles, care fumezi cam mult şi nu te odihneşti suficient – ba, în ultimul timp te şi enervezi aiurea. Gata cu imprudenţele! Fii conservator în idei şi reţinut în exprimare. Atenţie la regimul alimentar şi redu numărul de ţigarete. Oricum se scumpesc şi ele şi medicamentele, aşa că nu este nicio afacere să cheltuieşti dublu!
SCORPION Dimineața eşti rapid şi eficace şi termini repede treburile cotidiene. Ai timp să-ţi faci planuri de viitor, de ce nu, de vacanţă de vară, care, iată, se apropie. Dar, nu promite nimic! Nu mai îţi încărca imaginaţia cu scenarii de coşmar, pentru că nu or să aibă loc, în nici un caz. Horoscopul tău, pe termen lung, este bun şi foarte bun. Nimic foarte neplăcut sau nimic foarte rău. Toţi ai tăi sunt bine şi după horoscopul tău vei avea numai motive de bucurie şi mândrie. Dar imaginaţia ta nu poate fi strunită aşa de uşor pentru că este ca un incendiu în savană. Trebuie să fii liniştit şi calm cu toate că stelele şi mai ales Luna te împung ca să-ţi mărească stresul cotidian. Energia negativă trebuie arsă. Sala, sauna, poate o fugă în parc, dar şi ceaiuri liniştitoare (tei şi sunătoare, neapărat plante din România)!
SĂGETĂTOR Astăzi, simple convenienţe şi joc social. O situaţie, la muncă, te face să consimţi la unele compromisuri neprevăzute. Nu este nimic negativ, dar nici nu trebuie să-ţi calci pe inimă. Afacerile obişnuite, de rutină, sunt avantajate. Ascultă şi ia aminte. Fii precis, concis şi eficient. Evită discuţiile cu anturajul apropiat despre viitor. Carpe Diem! Nu uita că viitorul şi trecutul sunt categorii filosofice – trăim tot timpul în prezent. Atenţie la o posibilă dispută în familie, sau în anturaj cu partenerii sau colegii. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele, sau o întâlnire extrem de importantă - nu lăsa ca situaţia să se deterioreze – amână tot ce nu poţi stăpâni! Ai de luat mai multe decizii, care de fapt sunt într-un lanţ logic de hotărâri. Prima impresie, prima părere este cea bună! Da curs intuiţiei astăzi, lasă logica pe mâine !
CAPRICORN Ai intrat într-o rutină. Perseverezi în direcţia bună, perfecţionismul şi soliditatea cunoştiinţelor tale vor fi răsplătite de viață. Însă fără iluzii, nu aștepta nimic de la cei din jur! Astăzi continuă, pe alt registru, disponibilitatea ta pentru comunicare si usurinţa transpunerii în vorbe a unor trairi. Emoţional, simţi instinctiv dorinţa să fi cât mai mult în prezenţa celor la care ţii cu adevărat şi care îţi simt căldura sufletească şi îţi răspund pe măsură la gesturile tale tandre şi semnele tale de consideraţie. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, pe seară, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului să-ţi vindece rănile sufleteşti. Cele două tendinţe sunt în echilibru dinamic şi de aceea probabil că vei trece succesiv prin stări similare cu cele descrise. Trece, ține numai astăzi!
VĂRSĂTOR Ziua este favorabilă nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică, sau tehnologie. Însă, nu-ţi mai da cu părerea în probleme care nu te privesc, sau te depăşesc. Planetele sunt dispuse complex, patru planete sunt retrograde, planetele personale sunt înşirate după Soare, sugerând că ai de ales între două sau mai multe posibilităţi. Luna parcurge încă un arc de cerc, din Balanță spre Scorpion declanşând mici crize şi schimbări de situaţie. Jupiter din Fecioară arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Din nou ţi se cere ajutorul. Toată perioada, toată ziua, stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică. Nu te lua imediat după semnalele de pe piaţă: “proştii crede, bolşevicii verifică”!
PEŞTI Nu intra în discuţii tăioase, ai altceva mai bun de făcut azi. Peștele este o viețuitoare tăcută, tăcerea e de aur! Trebuie, însă, să stabileşti un bun echilibru între activitate şi odihnă. Fie că vrei, fie că nu, fie că ştii, fie că nu eşti - ești în centrul unor probleme şi situaţii importante şi interesante, fie până la urmă totul este lăsat în coadă de peşte şi amânat, cum se face de obicei prin Balcani. Teoretic, rezolvarea acestor probleme se face prin logică carteziană şi judecată rece şi profesională şi mai puţin prin jocul întâmplării, spune Luna în aspecte disarmonice. Pe de altă parte, indiferent de jocurile destinului, trebuie să ai în vedere propriile interese şi strategiile pe termen lung. Ai un permanent „dor de ducă”, o mică escapadă la cumpărături sau o delegaţie nu ar fi rele de loc. Dar parcă poţi?!