Evenimentul Zilei > Horoscop > HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR   Denise are o cățelușe, o dorgi pe nume Urechina
HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR   Denise are o cățelușe, o dorgi pe nume Urechina

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR   Denise are o cățelușe, o dorgi pe nume Urechina

Probleme, probleme, probleme! Nu prea ai dormit bine şi gândurile nu îţi dau pace. Situaţia pare complicată. Dacă nu ai soluţie, amână pe altă dată, stelele nu îţi sunt astăzi favorabile.

Pe 4 octombrie s-au născut Buster Keaton, Pancho Villa, Charlton Heston, Alvin Toffler, Susan Sarandon, Dimitrie Pompeiu, Florian Pittiş, George Constantinescu, Maria Filotti, Mircea Albulescu, George Astaloş, Nicolae Gâju.

 În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii Ierotei din Atena, Domnina, Audact şi Calistena. Nimic în „Kalendar”.

 Evenimentul Zilei” de pe 4 octombrie din anul 1957 a fost lansarea, de către URSS, a primului satelit artificial al Pământului, ”Sputnik 1”. Sursă: ”Book of Days” pagina 494, ”Cronologia Universală Larousse”, pagina 428.

Așa a început una dintre cele mai costisitoare și inutile întreceri, în loc să se coopereze într-un domeniu dificil și plin de pericole. SUA și URSS au fost cei doi competitori și au aruncat pe fereastră, gurile rele spun, peste un milion de miliarde de dolari, la cursul din 2015! Nu au aruncat chiar pe fereastră, multe din tehnologiile spațiale au fost folosite în industria militară sau civilă. Pe de altă parte, după incidentul bombei atomice, în care toți savanții care au participat la Proiectul Manhattan își reproșau, cu capul între mâini, ce au făcut, ei bine, mulți savanți au refuzat să mai lucreze la cercetarea și dezvoltarea unor arme. Dar, ”cucerirea Cosmosului” era un scop nobil și pacific! Nu conta că un motor rachetă poate fi folosit la o navă cosmică care să ajungă pe Lună, sau, la o rachetă balistică care să ducă mai multe focoase nucleare la capătul lumii.

La început, sovieticii erau la mare distanță în tehnologia spațială. Primul satelit artificial, primul om în cosmos, prima cursă multiplă, prima ieșire în cosmos în costum spațial, prima femeie în spațiu!

Prima femeie în spațiu? Frank Edwards este de altă părere. American, ce vreți! Frank a fost un mare jurnalist, om de radio, ziarist de investigație, credincios mereu convingerilor lui despre adevăr, cinstite și democratice. De aceea a și fost dat afară de la un mare studio de radio. S-au primit un milion de scrisori de protest! Dar…

În ultima parte a vieții Frank Edwards s-a interesat de spectaculosul științific, UFO, adică OZN, spațiu, tehnologie. A scris mai multe cărți. Am în fața mea una dintre ele. ”Strange World”, publicată în anul 1964. Eu am ediția din august 1973 de la Bantam Books. Cartea cuprinde cele mai bune articole ale lui Frank, de la diverse ziare și de la radio. Sunt 118 articole, scurte, o pagină, două, cât să te țină ”în priză”. Articolul cu numărul 114 poartă titlul ”First Woman Into Space?”. Apoi, lucru rar, apare o notă a editorului care explică cum, că, pe 5 iunie 1962 Frank Edwards a avut momentul său de glorie mondială, apărând în prima pagină a ziarelor care contau, pe atunci. Frank susținea că sovieticii pierduseră, până atunci, cel puțin cinci, dacă nu șapte cosmonauți, printre care și o tânără femeie. Articolul se baza pe traducerile benzilor de la stațiile de ascultare de la Uppsala, Bochum, Turin și Meudon cât și pe surse din Pentagon și NASA.

Secretomania sovieticilor era patologică. Anunțau mereu retroactiv, după ce faptul se consumase. Varianta lor! Iar americanii îi ascultau… ca să descopere adevărul! Varianta lor!

Nu m-aș mira să fi ajuns sovieticii primii pe Lună. Și acolo, un ”little green man” să le fi spus: ”Nu voi, mă! Pașol nazat, ciortii!” Erau mult înaintea americanilor și, deodată, americanii ajung ei primii pe Lună! Dar, oare, chiar au ajuns? Nu mă luați cu filmele și rocile aduse pe Pământ. Dacă vreți ”roci lunare” le găsiți, bine merci, același aspect și aceiași compoziție într-o zonă din deșertul Nevada. Sunt mii, ce zic, milioane, de tone acolo! Iar înregistrările… hai că nu suntem chiar proști! Cine vrea să creadă că omul a ajuns pe Lună în anul 1969 este liber să  o facă, unii cred în lucruri mult mai absurde! Eu cred că americanii au ajuns pe Lună, ajutați, mult mai târziu de 1969, sau efectele speciale au devenit așa de bune, că jurai că sunt de pe Lună! A și fost făcut un film bun, pe temă, ”Capricorn One”. La cât ne mint și ne răsmint politicienii, cei care ne conduc, credeți că mai contează când și dacă au ajuns americanii pe Lună? Bună întrebare!

Este ceva puterd în Danemarca, bine, nu în Danemarca, în toată povestea asta cu ”cursa spațială”! Mă tem că nu o să aflăm niciodată adevărul adevărat, cred că trebuie să interpolăm și să întregim din informații disparate.

Dar, despre altceva doream să vă povestesc.

Se cunoaște dragostea Reginei Elisabeta a II-a pentru căței, animale, în general. Încă de când era foarte tânără, părinții ei, regele George al VI-lea și regina Elisabeta, i-au oferit lui Susan, un cățel corgi (Welsh Corgi Pembroke), pentru aniversarea de optsprezece ani. Așa a început o lungă poveste de dragoste. Suverana britanică a deținut multe generații de căței, dar înaintând în vârstă, renunțase la adoptarea de noi pui … până când fiul ei iubit, prințul Andrew, ducele de York, i-a oferit două ghemotoace mici de păr galez la începutul anului când a fost izolată la castelul Windsor de criza pandemiei și apoi cu spitalizare și moartea soțului ei, prințul Philip, ducele de Edinburgh. Până atunci, Regina fusese fermă că nu va mai lua câini, temându-se că o vor supraviețui și vor ajunge fără proprietar. O teamă generală a prietenilor drăguțelor patrupede, că le vor lăsa singure pe lume, Alain Delon a fost chiar mai dur în controversata decizie de a se îngropa alături de cățeii lui.

A fost o surpriză minunată pentru Majestatea Sa când ducele de York a vrut să-și înveselească mama în timpul spitalizării ducelui, dându-i un bebeluș corgi, Muick și un cățeluș dorgi, Fergus”, spune un membru al personalului, de serviciu la castelul Windsor. Din nefericire Fergus a decedat în luna mai, la numai cinci luni, din cauza unei malformații la inimioară, dar a fost înlocuit imediat de un alt cățeluș, un corgi.

Doamnea o liniște ciudată și prevestitoare de nenorociri„ a spus un membru al personalului. ”Unde erau lătrăturile vesele și răsfățate, unde era haita care vestea cum numai ea știa când întâmpina un vizitator? Castelul Windsor părea mort fără căței!”

Povestea de dragoste a reginei cu animalele este inseparabilă de funcția ei solitară – cui altcineva s-ar putea încrede? – și reprezintă ancorarea sa profundă în regat, în viața naturală și normală. „Cei doi cățeluși au ajutat-o ​​să depășească durerea crudă cauzată de încetarea din această viață a prințului Philip”, adaugă acest membru al Casei Regale, „este atașată de acest ritual neschimbat de a scoate câinii la plimbare, de a-i hrăni singură” în ciuda vârstei sale înaintate, de 95 de ani . De asemenea, a fost îngrijorată imediat de soarta cailor și a echipajelor soțului său răposat. Câinii, caii, peisajul rural, (country) cele trei „C” care explică natura profundă a reginei Elisabeta. Într-o carte, „O viață de câine” (următorul volum va fi lansat la sfârșitul anului de Albin Michel), se povestește ce reprezintă cu adevărat acești căței corgi și dorgi pentru suverană.

Oricine are un părinte vârstnic știe ce rol important joacă tovarășii lor canini, și felini, în viața lor, iar regina nu este diferită”.

Cățelușa soției mele Denise, este o dorgi, ca a reginei. O corcitură de corgi cu șoricar, foarte nobilă în obiceiuri, de parcă acum ar fi sărit din poala reginei. Are aceiași problemă cu inimioara ca și Fergus, dar este foarte bătrână, cred că are peste 20 de ani. Denise s-a interesat de diagnostic pentru cățelușe, a fost la specialiști mari, are un tratament. Dacă facea mai mult și pentru ea…

 

Cățelușa, pe nume Urechitz, sau Urechina, în fotografia de mai sus, a fost acolo când Îngerul Morții i-a luat sufletul Denisei. Se spune, și eu cred că așa este, că Îngerul Morții nu poate fi văzut de oameni, dar de animăluțe, da. De atunci, de aproape două luni de zile numai latră de loc. Are un obicei fix, se duce la portiță și își așteaptă stăpână, care numai vine. Apoi vine la mine și se gudură, în liniște ”tu mi-ai mai rămas, să nu pleci”! Ceea ce mă apasă din ce în ce mai mult este liniștea…

 

Poate o să mai continui mâine, poate nu, numai Domnul știe, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!