Pe 18 mai s-au născut: Sfântul Ioan Paul al II-lea, Frank Capra, Margot Fontayn, Charles Trenet, Rick Wakeman, Alla Baianova, Nicu Stănescu.
În calendarul creştin ortodox, cel popular, sunt Sfinţii: Petru, Dionisie, Teodat, Hristina şi cele şapte Sf.Mc. fecioare.
Nimic în „kalendar”!
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi e bine să cunoşti un Sfânt, nu? Astăzi, îl pomenim, este ziua lui de naştere. Am avut marea onoare să mă înclin de două ori în faţa Sfântului Ioan-Paul al II-lea. La Roma, m-a primit pentru trei minute, dar m-a ţinut două ore. Veneam din Orient, din Iran şi Sfântul Părinte era foarte curios să ştie ce se întâmplă pe acolo. Pentru mine a fost, este, un exemplu excepţional de viaţă, de urmărire neabătută a unui ideal. Dacă aveţi timp şi bani vă recomand „O viaţă cu Karol” de Stanislao Dziwisz, de la „Rao”, o carte apărută în anul 2008. Ei, cum trece timpul, probabil că tirajul este epuizat!
În weekend m-am dus şi eu să semnez condica pe la cafenelele din Dorobanţi, acolo unde au „birourile” stâlpii de cafenea, cei care le ştiu pe toate. De când nu am mai fost pe acolo, de luni de zile, poate un an, s-au închis vreo două. Duduie economia, adică face numai zgomot! E albastră rău situaţia în economie, dar guvernul ne scoate ochii cu „creştere economică” şi reducerea TVA, dar preţurile cresc, cresc. Înţelegerea guvernului cu marii negustori este transparentă: noi ne facem că micşorăm TVA, dar voi măriţi preţurile. Astfel şi profiturile negustorilor cresc, dar nu prea scade nici colectarea TVA în valoare absolută. Toată lumea este mulţumită, numai noi, oamenii de rând, poporul, nu!
Nu vă luaţi după perdelele de fum pe care le aruncă diverşii politicieni, guvernul şi consiliul concurenţei. Statul este interesat în creşterea preţurilor pentru că îi cresc şi lui încasările, care sunt procente din preţ. Numai de ochii lumii, de dragul „democraţiei” politicienii zic ceva, numai în public, condamnând creşterea preţurilor. Statul vameş nu mai slujeşte de mult interesul public, are propriul lui interes, propria agendă.
Ia ascultaţi aici, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, de ce fiscul nu acceptă plata cu cardul? Simplu, pentru că orice hacker poate să facă un progrămel care să arate cât s-a colectat de la populaţie, într-o perioadă dată, prin transfer electronic. Statul nu vrea să se ştie cât se colectează de la populaţie.
De exemplu, eu, personal, muncesc pentru stat două luni! Anual, atâta îmi ia statul cu taxe, impozite şi ce mai vrea el, venitul meu net pe două luni. Este inacceptabil!
Tot stâlpii de cafenea spun că există mari diferenţe între sumele colectate şi cele care apar în buget. Pe lângă sumele imense, de zeci de miliarde de euroi, „sifonate” de politicieni din buget.
Din ce în ce mai des, cărvunarii din noapte aduc vorba despre greva fiscală care să fie începutul debarcării guvernului roşu.
Nu vă luaţi după propaganda comunistă, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, o grevă fiscală ar fi doar un gest politic, simbolic, nu afectează, pe termen mediu, nici pensiile, nici salariile medicilor sau ale profesorilor. Vă amintesc că taxele şi impozitele sunt plătite în avans, aşa că statul nu ar avea niciun motiv să se teamă de o grevă fiscală, decât dacă ar fi furat deja banii pentru exerciţiul bugetar anual.
Iar stâlpii de cafenea spun că acesta este adevărul, banii au fost furaţi, de aceea se teme guvernul aşa de tare de o grevă fiscală şi satanizeză imediat orice încercare.
Bun, nu trebuie să ne bazăm prea mult pe zvonurile din cafenele. De exemplu, despre mine, stâlpii de cafenea ştiau că americanii mă puseseră să le transmit iranienilor să atace Califatului, din „proprie iniţiativă” şi fără vreo legătură cu Washingtonul.
Bună treabă ai făcut, mi-au spus când m-au văzut. Am tăcut din gură, nu este bine să-i contrazici pe cei care le ştiu pe toate. Dar, în privinţa fiscului, grevei fiscale şi a guvernului, mă tem că au dreptate!
Fiscul îşi face reclamă la radio şi tv, ca pentru nişte tampoane pentru femei, sau, mai exact, ca pentru FNI. „Aici sunt banii dumneavoastră, dormiţi liniştiţi”, am mai auzit asta. Doar fiscul strânge banii pentru politicieni. Policienii anunţă poporul că a crescut nivelul de viaţă, că sunt mai mulţi bani! Ne bucurăm pentru voi, răspunde poporul! Este un banc, dar în România este realitate.
De la „oamenii de bine” din cafenelele de pe Dorobanţi şi Radu Beller am aflat o mulţime de lucruri sigure, adică zvonuri. Unele interesante, plauzibile, altele gogonate.
Dintre cele interesante este zvonul cu numirea domnului Andrei Pleşu la Ambasada din Paris. Cei informaţi spun că săptămâna asta va fi audiat de comisia Parlamentului. Şi va fi o numire şi la ICR, tot din Paris, dar nu vă spun despre cine este vorba, ca să nu vă stric surpriza! Stâlpii de cafenea comentau că este o mişcare bună a neamţului, dacă îl mai numeşte pe maestrul Ion Cristoiu în China sau într-o sinecură, Australia sau Argentina, nu mai are cine să se ia de el, să-l critice, pe faţă!
BERBEC Accepţi situaţia aşa cum este, iei lucrurile aşa cum vin! Dai dovadă de un realism şi un simţ practic exemplare. Astăzi trebuie să te menajezi un pic mai mult, mai ales evită efortul fizic.
Rezervă ziua, în zona sau domeniul în care ai decizie, numai activităţilor de rutină. Astăzi nu este indicat să începi noi afaceri sau noi relaţii. De asemenea nu este bine să pleci în călătorie. Dacă totuşi eşti hotărât pentru o plecare, este bine să pleci mâine dimineaţă. Excepţie fac cei care au rezervat biletul de călătorie din timp. Nu aveau cum să ştie!
TAUR Astăzi, pe planul relaţiilor umane, e timpul unor clarificări. Pune lucrurile la punct, înainte să-ţi scape de sub control!
Păstrează ziua în limite normale. Nu te lăsa sedus de promisiuni!
Viziunea, filozofia ta de viaţă, conservatoare adesea, doar eşti un semn de pământ, este astăzi apreciată atât la birou, la serviciu, sau unde îţi desfăşori activitatea, fie acasă. Oamenii au din ce in ce mai multă nevoie de lucruri şi idei concrete, stabile, de repere fixe pe care să se sprijine în haosul acesta care ne înconjoară. O după-amiază activă, după o dimineaţă incertă şi obositoare. Astăzi, nu lua şi nu da bani cu împrumut. Evită băncile!
GEMENI După serviciu, trebuie să rezolvi unele probleme urgente, treburi de luni, cum ar fi cumpărăturile pe care ai uitat să le faci, sau de completare, după consumul din weekend. Nu uita de cafea!
Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile. Zi favorabilă călătoriilor, mai ales cele scurte. Ai şansa, modalitate şi oportunitatea să faci noi cunoştiinţe profitabile în domeniul tău de activitate. Rigoarea logică şi tenacitatea de care rareori dai dovadă, totuşi, astăzi, te ajută să convingi. Dinamica procesului pe care îl desfăşori te poate scoate uşor din domeniile în care eşti stăpân. Evită să derapezi, ca să nu fi ridicol.
RAC Eşti invidiat de colegi geloşi pe succesele tale. Nu le da prilejul să comploteze împotriva ta. Ia-le ceva bun de mâncare. Rahat turcesc, ca o aluzie la ce nu trebuie să mănânce, la figurat!
Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă. O zi socială până la capăt. Vizite şi întâlniri, dar până la sfârşitul zilei vei realiza că nu ai pierdut-o degeaba. Mănâncă sănătos, mănâncă natural – nu uita de miere, iaurt şi seminţe – cele trei coloane ale vieţii lungi, după cum se spune în Tibet. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure!
LEU O zi care pare plăcută. Ritmul se accelerează şi tu nu te mai simţi foarte confortabil. Te gândeşti la lucrurile importante pentru tine şi cauţi soluţii. Atenţie, nu lua riscuri inutile!
O dimineaţă foarte dinamică, cu multe evenimente, întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Stelele spun că variaţiile bruşte de presiune, temperatură şi umiditate sunt duşmanii tăi cei mai mari. După tine însuţi, bineânţeles, care fumezi cam mult şi nu te odihneşti suficient – ba, în ultimul timp te şi enervezi aiurea. Gata cu imprudenţele!
FECIOARĂ Concentrează-te pe fluxul principal, pe obiectivul tău strategic. Trebuie să decizi dacă este vorba de carieră, sau de dragoste. Nu poţi să amesteci lucrurile, trebuie să existe o ierarhie!
Nimic foarte neplăcut sau nimic foarte rău. Toţi ai tăi sunt bine şi după horoscopul tău vei avea numai motive de bucurie şi mândrie. Dar imaginaţia ta nu poate fi strunită aşa de uşor pentru că este ca un incendiu în savană. Trebuie să fii liniştit şi calm cu toate că stelele şi mai ales Luna te împung ca să-ţi mărească stresul cotidian. Energia negativă trebuie arsă. Sala, sauna, poate o fugă în parc, dar şi ceaiuri liniştitoare (neapărat plante din România). Poartă numai bumbac şi in şi lasă o perioadă, poate definitiv, materialele sintetice.
BALANŢĂ Ai o zi în care devii mai obiectiv, vezi lucrurile, situaţiile în perspectivă. Pentru că nu te mai implici emoţional, nici nu mai suferi, nu te enervezi. Asta se numeşte profesionalism!
Trebuie să fi mai vigilent şi mai pe fază decât de obicei ca să eviţi o pierdere. Aspectele negative sunt în casa banilor şi a proprietăţilor şi în cea a prietenilor şi a relaţiilor sociale – aşa că trebuie să-ţi îndrepţi atenţia şi să-ţi pui abilităţile la maximum pe aceste domenii. Pe de altă parte ai posibilitatea să te relaxezi şi să te odihneşti, să te simţi bine. Dar şi mai dificil şi încăpăţânat! Este un timp excelent să dai dovadă că banul nu conteză când este vorba să te simţi bine – să te duci la sauna, să faci masaj cu ulei de cocos, să dansezi la lumina lumânărilor şi să mănânci bine, dar nu mult!
SCORPION Trăirile tale, gândurile, nu te lăsă să te relaxezi. Fă puţin sport în parc, du-te la masaj, ca să “arzi” principiile negative. Poate ai timp şi pentru cumpărăturile de completare, de luni!
Afacerile obişnuite, de rutină, sunt avantajate. Ascultă şi ia aminte. Fii precis, concis şi eficient. Evită discuţiile cu anturajul apropiat despre viitor. Carpe Diem! Nu uita că viitorul şi trecutul sunt categorii filozofice – trăim tot timpul în prezent. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau în anturaj cu partenerii sau colegii. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele sau o întâlnire extrem de importantă - nu lăsa ca situaţia să se deterioreze – amână tot ce nu poţi stăpâni!
SĂGETĂTOR Reuşeşti, bravo ţie, să gestionezi eficient perioadele de stres, să nu te enervezi. Stabileşti o listă de priorităţi şi încerci să urmezi foaia de parcurs. Aşa fac oamenii de succes!
Astăzi continuă, pe alt registru, disponibilitatea ta pentru comunicare si usurinţa transpunerii în vorbe a unor trairi. Emoţional, simţi instinctiv dorinţa să fi cât mai mult în prezenţa celor la care ţii cu adevărat şi care îţi simt căldura sufletească şi îţi răspund pe măsură la gesturile tale tandre şi semnele tale de consideraţie. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, pe seară, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului să-ţi vindece rănile sufleteşti. Cele două tendinţe sunt în echilibru dinamic şi de aceea probabil că vei trece succesiv prin stări similare cu cele descrise. Trece!
CAPRICORN Se poate spune că e o zi fără griji. Te simţi în relativă siguranţă, calm şi motivat şi acest lucru este productiv. Dar, pot exista unele tensiuni în sfera relaţiilor sentimentale, atenţie!
Rememorează visurile din adolescenţă! Îţi mai aduci aminte? Concesiile trebuie să le faci faţă de tine, chiar faţă de tine! Uită un pic de convenţiile sociale, de obligaţii şi de vorbe. Confiscat de toate aceste acte reflexe ai uitat tocmai de tine. Ai impresia că ceea ce faci tu hotărăşti? Oare? Nu eşti cumva marioneta momentului? Nu faci cumva ceea ce trebuie să faci? Ai uitat de tine, dragă prietene şi stelele sancţioneză acest lucru. Acum că ţi-am adus aminte că exişti, poţi începe cu adevărat să trăieşti din plin. Succes!
VĂRSĂTOR Eşti ocupat până peste cap! Astăzi, parcă mai mult decât de obicei, poate unde este luni şi începi săptămâna mai greu. Concentrează-te pe problemele urgente, cauzatoare de pierderi de bani!
Ai o mare capacitate de concentrare a atenţiei, dar pe termen scurt. Deci, poţi să speri astăzi în rezolvarea favorabilă a problemelor tale tactice, fie profesionale, fie sentimentale. Cruţă-ţi forţele, nu intra la uzură nici fizică şi nici mentală. Eforturile pe care le faci, din ambiţie şi mândrie te sleiesc de putere şi te fac vulnerabil(ă). Totuşi, planeta Venus, la unusprezece grade în Rac, poate să iţi aducă o oportunitate neşteptată. Care prilej trebuie analizat pe îndelete - nu te repezi, ca de obicei. Nu te grăbi, dar nici nu refuza!
PEŞTI Lucrurile se precipită la serviciu. Trebuie să dai un răspuns. Sfătuieşte-te cu cei care contează pentru tine. Stabiliţi o strategie de comun acord. Oricum, nu depind multe de tine!
Fie că vrei, fie că nu, fie că ştii, fie că nu, eşti - fie în centrul unor probleme şi situaţii importante şi „interesante”, fie până la urmă totul este lăsat în coadă de peşte şi amânat, cum se face de obicei prin Balcani. Teoretic, rezolvarea acestor probleme se face prin logică carteziană şi judecată rece şi profesională şi mai puţin prin jocul întâmplării, spune Luna în aspecte disarmonice. Pe de altă parte, indiferent de jocurile Destinului, trebuie să ai în vedere propriile interese şi strategiile pe termen lung.