Evenimentul Zilei > Horoscop > HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  9 decembrie 2021. Un instalator a găsit o comoară
HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  9 decembrie 2021. Un instalator a găsit o comoară

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  9 decembrie 2021. Un instalator a găsit o comoară

O zi de joi ceva mai obositoare, dar până la urmă acceptabilă. Seară deosebită. Dacă eşti cu prietenii, un plus de distracţie. Lucrurile devin ceva mai dinamice, petrecerile mai dese.

Pe 9 decembrie s-au născut John Milton, Johann Joachim Winckelmann, Elisabeth Schwarzkopf, Kirk Douglas, John Cassavetes, Mircea Vaida, Vasile N. Velican, Dan Diaconescu.

Sinaxar, în calendar, pe 9 decembrie este Zămislirea Sfintei Fecioare Maria, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, de către Sf. Ana. Proorociţa Ana.

Tradiţional este Ana Zacetenie, Simicoară, Sim-Nicoară, Sf. Nicolae Mic, Sora Sfântului Nicolae.

Pe stil vechi era ziua solstiţiului de iarnă. Zi de speranţă pentru popoarele din antichitate, pentru că Soarele începea să crească, ziua să fie mai lungă. Începea un nou ciclu al naturii.

Zămislirea și apoi Naşterea Sfintei Fecioare promiteau Minunea şi Mântuirea viitoare prin Fiul ei asemenea lui Dumnezeu. Când întunericul este stăpânitor iată că din el apare Lumina. Mereu şi mereu ciclurile cosmice sunt lângă noi, ne spun ceva, dar noi nu le înţelegem.

Orientalii au arătat bine că întotdeauna lucrurile nu sunt pure, nu sunt definitiv rele sau absolut bune. „În Yang există mereu un pic de Yin şi în Yin câte puţin Yang” spunea Confucius.

Popular se crede că ultima zi a festivalului Sf. Nicolae, Sf. Nicolae cel Mic, 9 decembrie, este nefastă. Fiind ziua dracului, care se ascunde în mori ca să facă rău oamenilor. Atenţie la hidrocentrale, că alte mori de apă nu mai avem…

Şi mă întreb, ca un inginer hidroenergetician, care a participat la construcţia aici, în ţară, şi în străinătate a trei sisteme hidro mari, unul cu un baraj în dublu arc de 127 metri înălţime: de ce se promovează de statul român tehnologii cel puţin controversate, ca să nu spun periculoase de obţinere a energiei şi nu se instalează şi ce a mai rămas din potenţialul hidro?

Pentru că statul român, adică cei care îl reprezintă, nu mai servesc demult interesele naţionale… Între timp energia se duce pe apa sâmbetei, că aşa este vorba românească! Vezi https://evz.ro/horoscopul-lui-domprofesor-dracul-se-ascunde-in-morile-de-apa.html/2.

De ceva timp primesc destulă corespondență de la Clubul Căutătorilor de Comori. Corespondență fizică, pachete cu documente prin DHL și electronică. De data aceasta mi-au trimis niște linkuri și o întrebare. Iată:

Un instalator care a găsit o comoară ascunsă într-un perete la megabiserică lui Joel Osteen din Houston a primit o recompensă de 20.000 de dolari de la Crime Stoppers pentru descoperire.

Instalatorul, identificat ca Justin, a făcut descoperirea când scotea o toaletă din baia bisericii Lakewood pe 10 noiembrie, potrivit rapoartelor locale.

 

                                

Megabiserica Lakewood, proprietatea clericului evanghelist Joel Osteen

Poliția din Houston a fost anunțată și a afirmat într-o declarație că „dovezile recuperate în urma verificărilor” sugerează că prada ascunsă a fost legată de un furt din martie 2014 din biserică.

În cadrul jafului, 600.000 de dolari au fost furați din seiful bisericii, a raportat KRPC Channel 2.

În urma jafului, biserica a dat Crime Stoppers 20.000 de dolari pentru a ajuta la rezolvarea cazului, a raportat KTRK.

Doi ani mai târziu, cu cazul încă nerezolvat, biserica a decis să schimbe stimulentul de 20.000 de dolari într-o donație caritabilă către Crime Stoppers.

Ca urmare a ultimelor evoluții, „dăm aceeași sumă de bani acestui bun samaritean și îi dorim lui și familiei sale un sezon minunat de sărbători”, a declarat CEO-ul Crime Stoppers, Rania Mankarious, pentru KTRK.

Poliția a spus că instalatorul a găsit cecuri și ordine de plată împreună cu banii ascunși în pereții bisericii.

Descoperirea a devenit publică abia după ce instalatorul și-a împărtășit povestea la un post de radio local.

Iată povestea ceva mai pe larg. Un instalator a mers la Biserica lui Joel Osteen Lakewood din Houston pentru a demonta o toaletă, dar în schimb a găsit plicuri pline cu numerar și cecuri în interiorul peretelui – la șapte ani după ce 600.000 de dolari au fost furați din seiful bisericii, potrivit KRPC Channel 2.

Povestea bizară a ieșit la iveală în timpul unui emisiuni radio cu gazda George Lindsey la 100.3 „The Bull”, când un apelant a susținut că face reparații la casa de cult a lui Osteen pe 10 noiembrie 2021 și a dat peste comoara ascunsă.

„Era un pisoar în perete și am îndepărtat faianta”, i-a spus apelantul lui Lindsey. „Ne-am dus să scoatem toaleta și am îndepărtat niște izolație și aproximativ 500 de plicuri au căzut din perete și am spus: „Oh, wow!””

„Am continuat și am contactat supervizorul de întreținere care era acolo și am predat totul”, a adăugat el.

Nu este clar câți bani erau în zid, dar poliția din Houston nu a rezolvat niciodată crima din 2014, în care megabiserică a spus că 600.000 de dolari au dispărut din seif .

„Nu vrei să știi ce s-a întâmplat, adică au furat banii, dar nu i-au scos din zid. Au avut un accident, știi ce vreau să spun? Este ca, de ce nu s-au mai întors niciodată? Dacă sunt banii aceia, de ce nu s-au mai întors niciodată?” spuse Lindsey.

Un reprezentant de la Lakewood Church a dat o declarație confirmând povestea instalatorului.

Recent, în timp ce se făceau lucrări de reparații la Biserica Lakewood, au fost găsite o sumă nedezvăluită de numerar și cecuri”, a spus un purtător de cuvânt. „Lakewood a anunțat imediat Departamentul de Poliție din Houston și îi ajută cu investigația lor. Lakewood nu are alte comentarii în acest moment.”

Administrația Clubului mă întreabă dacă instalatorul Justin poate fi considerat căutător de comori onorific, că ar vrea să facă un press release. Răspunsul meu a fost clar: NU! Instalatorul nu este un căutător de comori, ci un individ norocos care a găsit, din întâmplare, bani și valori ascunse. Lipsește intenția de a căuta comoara.

Mă dem că noua administrație a Clubului Căutătorilor de Comori ar dori reclamă și publicitate, vrea să scoată Clubul în public, după două sute de ani de discreție și fereală. Știți, ca șarpele când îl doare capul: traversează autostrada, iese în public!  Am vorbit cu Saad și cu amiralul Sven să vadă ce este în capul tinerilor funcționari de la Club. Hotărârile nu le iau ei, ci adunarea generală a căutătorilor de comori, prin vot la vedere, cu agenda făcută de căpitani și aprobată de commodori și amirali. Acum m-am pus și eu în situația lor, a tinerilor funcționari. Numai rapoartele mele de marș și de descoperire se pot constitui în niște povești extrem de interesante și valoroase pentru presă. Și sunt sute de astfel de rapoarte, ce zic eu, câteva mii. De ce să nu vinzi poveștile, stai pe o comoară, dar tu te duci la dracu’ cu cărți, Doamne, iartă-mă, înfruntând pericole și punându-ți viața în joc.

Vedeți, domniile voastre, deseori în viață trebuie să alegi calea grea, periculoasă, față de cea ușoară. Per Aspera Ad Astra, după cum bine a zis Seneca.

Vă mai spun și eu un singur lucru, și am dreptate întotdeauna: mâine este o altă zi!

HOROSCOP   9 decembrie 2021

 BERBEC  Păstrează-ţi zâmbetul pe buze şi reprogramează toate deciziile importante şi întâlnirile decisive! Este o zi de joi plăcută şi liniştită, patriarhală, nu o agita cu atitudinea ta agresivă! În a doua parte a intervalului trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii. Perioada zilei de astăzi nu este foarte rea, dar nici cea mai buna din viaţa ta! Et in Arcadia ego ! Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. Dacă poţi!

TAUR   Obişnuinţele cotidiene te obosesc astăzi mai mult decât trebuie. Ai intrat într-o rutină zilnică, monotonă şi nemotivantă, aşa că trebuie să găseşti o strategie de schimbare a situaţiei! Nu da şi nu lua bani cu imprumut – timpul acesta este belea curata pentru speculaţii financiare. Nevoia ta permanentă de bani a făcut să te speteşti cu munca în ultima perioadă de timp. Oferă-ţi puţină relaxare. Sanatatea pare că este OK, atenţie la viroze, iar cu banii… se poate şi mai bine! Mai este un aspect minor negativ, dar pe care îl interpretez ca pe o obosela cronică sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni.

GEMENI  Îţi urmăreşti cu fidelitate interesele, propria linie de conduită, dar astăzi reuşeşti să dai o mână de ajutor şi colegilor, celor dragi, familiei. Rezolvare favorabila a problemelor tale! Ai prostul obicei să „abureşti” oamenii adică să vorbeşti pe lângă subiect. Dacă eşti politician este OK, dar ce te faci dacă eşti un simplu salariat. Pe seară, îţi place din nou să monopolizezi atenţia anturajului şi să intri într-un vîrtej de aventuri din cele mai interesante. Te aşteapta o perioadă grea şi obositoare de petreceri şi nopţi nedormite.

RAC   Zodiacul benefic, cu Luna favorabilă, te îndreptăţesc să speri în rezolvarea afacerilor, cu bani sau cu amor, dar din cele mai vechi, care trenează de mai mult timp. Seară plăcută, culturală! Ai un program aglomerat, cu multe de făcut, dar astazi este bine sa vorbeşti mult fără să spui mare lucru şi să nu iei decizii importante. Nu-ţi lipseşte ambiţia şi energia, dar în conjunctura actuală, astrală şi de la locul de muncă, nu-ţi foloseşte la nimic, singura cale de urmat este „politica struţului”. Conjunctura se schimbă, situaţia se schimbă, oamenii se schimbă aşa că poţi avea şi o perspectivă mai bună. Păstrează-ţi speranţa, viata este frumoasa şi poţi să o faci şi plăcută!

LEU     Prieteni vechi, pe care i-ai pierdut din vedere, revin din timp şi spaţiu. Cu istorii şi veşti bune! Obţii succesul în mai multe chestiuni care privesc serviciul şi relaţiile dintre oameni. Atât leii cât şi pisicile sunt singurele feline care torc, iar o legendă africană spune că neamul pisicesc s-a născut dintr-un strănut al leului primordial. Cu bagajul cultural îmbogăţit te poţi întoarce la lucru, că am utat să spun, ai o zi obositoare. Un coleg de la serviciu, sau unde activezi, îţi solicită astăzi ajutorul. Fă tot posibilul, pentru că stelele spun ca ajutorul dat se va intoarce înzecit. Configuraţia astrologică nu este foarte prielnică in abordarea unor persoane din sfera autoritaţii publice. Aşa că lasă pe mâine.

FECIOARA  O zi de joi ceva mai obositoare, dar până la urmă acceptabilă. Seară deosebită. Dacă eşti cu prietenii, un plus de distracţie. Lucrurile devin ceva mai dinamice, petrecerile mai dese. Pe de altă parte, domneşte o mare tensiune în legătură cu nişte  termene, probabil se apropie Crăciunul! Schimbarea care pare că are loc în sufletul tău este doar de suprafaţă, de fapt răspunzând unor comandamente sociale. Este vorba de mimetism social nu de cine ştie ce ce trăiri complexe.  Ai ocazia să-ti tratezi durerile acelea care nu te mai lasă. Nu mai amâna, sănătatea este bunul cel mai de preţ. Veşti bune de departe.

BALANŢA   Norocul este astăzi punctual la întâlnire. Nu mai încerca, nu mai ocoli, îndrăzneşte! Romanii ziceau că norocul ajută pe cel îndrăzneţ, şi ştiau despre ce vorbeau! Seară plăcută, poate în doi! Dacă te ocupi de unul din domeniile menţionate vei simţi un nou impuls, o nouă stare; idei şi concepte noi iţi sunt la îndemână. Pe de altă parte, Saturn indică, ca un ceas rămas în urmă, întârzieri şi amânări. Te-ai obişnuit, deja ca lucrurilă să nu-ţi iasă din primă, cu toate că situaţia este statistică. Unii nativi din Balanţă pot să aibă succese imediate şi aproape fără efort – evident, nu avem toţi aceiaşi soartă!

SCORPION  Nu te risipi în mai multe direcţii, nu-ţi strica orzul pe gâşte! Ai o idee bună, pisează până se fac praf. Potenţialii ostili! Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război, o vorbă de la romani! Mai pe seară te poţi lansa într-o cursă palpitantă pentru bani şi amor. Tradiţia spune că nu poţi să le ai pe amândouă, aşa că nu fugi după doi iepuri în acelaşi timp. Eu aş alege pentru tine… banii ! Că dacă ai bani, vine şi dragostea, automat! Pe seară stai bine cu norocul. Vezi, să nu ai şansa să cazi pe undeva, mai bine joacă la loto că este oricum,  aproape acelaşi lucru.

SĂGETĂTOR  Te afli în centrul atenţiei. Ai reuşit să atragi interesul, acum încearcă să oferi performanţă! Aşa se urcă pe scara socială. Poţi obţine complimente, aprecieri, sau chiar recompense… Evita nerăbdarea şi graba. Totul se rezolvă cu bine, din fericire, statistic vorbind. O veste sau o întâlnire iti face mare plăcere. Proiectele începute astăzi, chiar cu Saturn afectat, vor aduce rezultate excelente. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ţi asumi obligaţii pe termen lung. Ultima parte a zilei nu este foarte prielnică, dar cu moderaţie, mai ales la cheltuieli şi prudenţă faţă de anturajul apropiat, vei putea evita neplăcerile.

CAPRICORN    O zi de joi senină şi frumoasă, cum nu ai mai avut de mult timp. Astăzi stare de bine e prietena ta cea mai bună, care te ajută să uiţi obstacolele şi necazurile şi să te simţi optimist. Străluceşte şi adu optimism şi sarea de bine în jurul tău. Nimic nu se compară cu un zâmbet. Binele aduce bine, răul aduce mai mult rău. Nu te enerva, nu riposta, nu fi agresiv, lumea este aşa cum este şi nu poţi să o schimbi. Dar poţi să încerci! După o dimineaţă densă şi evident obositoare, stelele îţi recomandă să te relaxezi, să faci puţin sport, poate sală, poate sauna.

VĂRSĂTOR   Dimineaţa favorabilă, în sensul că dacă te limitezi la activităţile obişnuite, se poate să nu ai niciun necaz. O situaţie de serviciu te îngrijorează, dar astăzi poţi lucra la rezolvarea ei. Rezolvă cu mult calm discuţiile cu sexul opus – diplomaţia şi intriga au rezolvat infinit mai multe probleme decât violenţa şi războaiele. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Nu risca nimic în această zi, pentru că Jupiter este un pic supărat pe tine. Ei, nimic personal, treburi cosmice…

PEŞTI  Eşti în formă şi ai atâta încredere în forţele tale, că îi impresionezi pe cei din jur, care vor să accepte ideilor tale, să te urmeze. Spaţiul, timpul şi gândul nu sunt atât de diferite!  Nu trebuie sa faci din problemele altora cruciade proprii, dar nici să ignori pe aproapele tau care are cu adevărat nevoie de ajutor. În activitatea proprie întâlneşti oarecare opoziţie, ca o pernă moale umflată cu aer, care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţional ci încercă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Horoscop
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: