HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 8 decembrie 2021. Au descoperit Monolitul de pe Lună !!!

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 8 decembrie 2021. Au descoperit Monolitul de pe Lună !!!

Majoritatea planurilor de viitor, mai ales în viaţa personală, suferă din cauza întârzierilor produse, probabil, de Saturn. El se ocupă cu întârzierile. Dar, poţi avansa cu ceva în rezolvarea problemelor sentimentale.

8 decembrie

Pe 8 decembrie s-au născut Horaţiu, Jean Sibelius, Sammy Davis Jr., Maximilian Schell, David Carradine, Jim Morrison, Kim Basinger,  Hortensia Papadat-Bengescu, Constantin I. Moisil, Elena Drăgulinescu-Stinghe, Ioanel Sinescu, Constantin Foamete, Ştefan Hruşcă.

Astăzi nu este nimic important în calendarul creştin-ortodox, doar Sfinţii Patapie, Sofronie din Cipru, Tihic, Cezar şi Onisifor. Nimic în "Kalendar", dacii se mai şi odihneau după petreceri, dans şi băutură de Anul Nou.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu am mai intrat de mult timp pe camera virtuală a Dimineții Astro(logilor)nomilor. Ploaia și frigul îmi amplifică tristețea. Spre surpriza mea, în ”cameră” erau și doi chinezi, mari la ei, ceva directori de departament la Academia de Științe din Pekin. Știu că acum se zice Beijing, dar ei erau din Pekin! În vârstă, la chinezi nu prea știu să le ghicesc vârsta, dar vorbeau în franțuzește, foarte corect. Vechea gardă. Sub portretul fiecăruia, pe DOA, apare numele și titlul. La mine este simplu: Radu Shtephanescu, Patriarch.

Când m-au văzut, chinezii și-au întrerupt dizertația ca să mă întrebe dacă sunt de acord cu prezența lor pe DOA, ”în cel mai prestigios forum de științe exacte și cognitive ale Cosmosului”. Spusele lor. Că l-au întrebat pe Oscar Cainer și el i-a răspuns că el este cu organizarea, aprobarea ”științifică” o dau eu. Măi, dar mare am ajuns, pe ”pluta” asta! I-am întrebat despre ce discutau, nu le-am dat nicio aprobare. O să le-o dau mai târziu, dacă sunt băieți de trebă și respectă regulile ”clubului”, nu fac activism și politică. Iată despre ce discutau:

Roverul Yutu 2 din China a zărit un obiect misterios la orizont în timp ce se străduia să traverseze craterul Von Kármán din partea invizibilă a Lunii.

Yutu 2 a observat un obiect în formă de cub la orizont, spre nord și la aproximativ 260 de picioare (80 de metri) distanță în noiembrie, în timpul celei de-a 36-a zile lunare a misiunii, potrivit unui jurnal Yutu 2 publicat de Our Space, un canal de informare a științei în limba chineză afiliat la Administrația Spațială Națională a Chinei (CNSA).

Chinezii s-au referit la obiect ca o „colibă ​​misterioasă” (神秘小屋/shenmi xiaowu), dar acesta este un denumire de complezență, mai degrabă decât o descriere exactă. Vezi fotografia din titlu.

Oamenii de știință din echipă și-au exprimat un interes puternic față de obiect și acum se așteaptă ca Yutu 2 să petreacă următoarele 2-3 zile lunare (2-3 luni pământești) traversând deșertul lunar și evitând craterele pentru a vedea mai îndeaproape, așa că pot fi așteptate actualizări. Și, poate mari surprize, natura are oroare de unghiurile drepte.

O explicație probabilă pentru forma neobișnuită ar fi un bolovan mare care a fost excavat și tăiat de un eveniment de impact. Așa au spus cei doi chinezi de la Academia din Pekin. Știu, se spune Beijing…

 

Modulul de alunizare Yutu 2 și Chang'e 4, alimentat cu energie solară, a făcut prima aterizare pe partea îndepărtată a Lunii pe 3 ianuarie 2019, iar rover-ul a trecut prin Von Kármán, un crater cu un diametru de 115 mile (186 kilometri).

 

Chang'e 4, așa cum sugerează și numele, este a patra misiune lunară a Chinei și a doua care pune un rover pe Lună. Misiunile Chang'e 1 și 2 au fost orbitale lunare, Chang'e 3 a alunizat pe partea vizibilă a Lunii cu primul rover Yutu. China a lansat, de asemenea, misiunea de testare Chang'e 5 T1 în jurul Lunii și misiunea de returnare pe Pământ a mostrei de lună Chang'e 5.

 

Când am văzut filmulețul făcut de Yutu 2 nu m-am putut stăpâni să nu strig ”este Monolitul!” Chinezii au zâmbit aprobativ și au spus că acuma înțeleg de ce eu sunt Patriarh pe DOA. Monolitul este o veche poveste. A apărut în istoria Pământului în diferite epoci istorice. A fost popularizat de celebrul film SF din anul 1968 ”Odisea spațială 2001”. Vezi  https://www.youtube.com/watch?v=XnTrAjczpv0. Tema este reluată în ”Odisea spațială 2010” un film din anul 1982, cu o amploare mai mare. Monoliți au apărut cam peste tot, vezi https://www.youtube.com/watch?v=dG9A6_ijSIM. Și în România, vezi https://www.youtube.com/watch?v=oFZQbvsKDQ. Sunt tributuri ale unor adepți ai teorie conspirației. Dar este frumos din partea lor că nu și-au făcut publicitate, au rămas anonimi, au respectat regula jocului.

 

În Odisea spațială 2010, finalul este grandios, monoliții fac din Jupiter un al doilea soare al sistemului. Dar ceea ce este important este avertizarea care apare pe monitorul navei stelare:         https://www.youtube.com/watch?v=QuFv1jAo2CE. O avertizare politică care prezicea apariția UE? Bună întrebare!

 

După părerea mea pe care nu m-am sfiit s-o pronunț tare și răspicat, Monolitul este materializarea Voinței Lui Dumnezeu. Cel adevărat. Poate că și Tabela Legilor a fost un Monolit. Probabil, până la urmă, ”monolitul” de pe Lună, văzut de Yutu 2, este doar o piatră ordinară. Însă este așa de frumos să visezi la întâmplări extraordinare! Sunt multe și mari taine, pe care cu răbdare o să le descifrăm, avem timp, doar mâine este o altă zi!

 

 

 

HOROSCOP    8 decembrie 2021

 

BERBEC  Astăzi poţi să-ţi faci auzit punctul tău de vedere, la serviciu, şcoală, unde activezi, sau acasă, în familie, cuplu. Cei din jurul tău te ascultă cu atenţie. Nu te grăbi, vorbeşte clar! Azi trebuie să fii foarte atent la propunerile care ţi se fac! Oricum, ştii că ai alergie la prostie, aşa că nu intra în discuţii inutile. Lumea este aşa cum este şi nu o s-o faci tu mai bună, sau mai inteligentă. Vorba veche spune că cel deştept cedează. Sigur, este doar o vorbă, un simbol. Care simbolism nu se aplică întotdeaună că doar nu o să laşi tu idioţii să prevaleze!

TAUR  Nu te înşela singur, nu face scenarii grandioase care vor fi contrazise mai târziu de realitate. “Small is Beautiful!” Modestia şi echilibrul nu au omorât pe nimeni, vanitatea, da! Te cuprinde o stare de comodintate generalizată, adică... de lene! Este foarte bine, activitatea trebuie să fie urmată şi de pauze. Multe şi plăcute, că doar e iarnă şi iarna nu-i ca vara! Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi, nu ajung niciodată.

GEMENI   Păstrează-ţi zâmbetul pe buze şi reprogramează toate deciziile importante şi întâlnirile decisive! Nu ai o zi grozavă în limpezimea gândirii, nici în comunicare, aşa că aşteaptă să treacă. Eşti într-o formă bună, ai energie să mai dai şi la alţii. Profită de acest vârf de energie şi încearcă să finalizezi situaţiile neterminate. Nu mai amâna, anul se sfârşeşte în curând! Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Transformări în bine, la serviciu şi acasă.  Atenţie mărită la sfârşitul zilei când sănătatea îţi este pusă la încercare, mai ales din cauza oboselii. Respectă dogma distopiei sanitare!

RAC   Conjunctura, cu Luna favorabilă, te îndreptăţeşte să speri în rezolvarea bună a problemelor tale sentimentale, familiale, de cuplu. Trebuie să comunici, să vorbeşti, să clarifici lucrurile! O zi bună, cu mintea limpede şi zâmbetul pe buze. Necazuri, griji, datorii? Nu azi! Ai idei bune, plăcute, pe care cei din jurul tău le  acceptă, şi le repetă ca un cor din teatrul antic! Pentru un procent dintre Raci: o ocazie de parvenire socială îţi iese în cale, o invitaţie la o sindrofie fiţoasă.  Nu este obligatoriu să o ratezi, aşa cum faci cu multe lucruri din superficialitate sau din prudenţă, dar nici nu te omori cu firea dacă nu-ţi iese.

LEU   Ai nevoie de o doză consistentă de răbdare, ca să treci prin ziua de astăzi. Nu eşti de acord cu ceea ce vezi şi auzi. Dar, nu e în puterea ta să îndrepţi lucrurile. Nu vorbi, taci din gură! Zi de discuţii, negocieri, rapoarte... Pe plan profesional eşti înclinat să dai curs soluţiilor radicale. Vezi dacă şeful e de acord. A, tu eşti şeful! Înseamnă că eşti un lider inspirat! Cum am spus în repetate rânduri: nu da şi nu lua bani cu împrumut, astrele nu  favorizează speculatiile financiare. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te pe undeva şeful local, leul conducător. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai mare importanţă!

FECIOARĂ  O zi obositoare, dar până la urmă chiar plăcută. Eşti echilibrat, lucrurile îţi par mai uşoare, oamenii mai buni. Seară deosebită. Dacă ieşi cu prietenii în oraş, un plus de distracţie. O serie de evenimente te vor obliga la o analiză aprofundată. Noi evenimente sau propuneri vor face perioada interesantă. Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă  face să nu obţi rezultatul dorit. Invata sa te relaxezi sa te odihnesti, să-ti „incarci bateriile”. Inconjoară-te de lucruri frumoase şi de oameni plăcuti. Confortul spiritual este cheia succesului tău!

BALANŢĂ Majoritatea planurilor de viitor, mai ales în viaţa personală, suferă din cauza întârzierilor produse, probabil, de Saturn. El se ocupă cu întârzierile. Dar, poţi avansa cu ceva în rezolvarea problemelor sentimentale. Conjunctura de astăzi îţi indică o posibilă întâlnire neaşteptată, dar care te bucură mult, mai ales prin noutaţile pe care poţi să le afli. Seară plăcută, poate la un film nou, la modă. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, ale anturajului apropiat. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi. Mercur iti aduce o oportunitate neşteptată. Nu te grăbi, dar nici nu refuza! O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţă, aşa încât decizia ta să fie justă.

SCORPION  Anumite informaţii te îngrijorează, dar cu puţin bun simţ şi analiză obiectivă o să realizezi că sunt date polarizate, cu efect în anumite cercuri de interes. Stai liniştit, nu vor banii tăi! Azi, dacă negociezi ceva, dă dovadă prudenţă şi pragmatism! Nu te lăsa păcălit, vezi exact despre ce e vorba, cere mai multe amănunte, mai ales dacă eşti în discuţii cu semne de foc şi aer. Atenţia ta se îndreaptă către o situaţie mai veche, importantă. Se apropie un termen, un prag, şi vei avea nevoie de toate resursele tale. Te simti mai tot timpul obosit şi plictisit. Nimic din ce a fost nu mai este! Dar amintirea lucrurilor bine făcute şi a trăirilor puternice nu te părăseşte. Ai un prilej să refaci miracolul.

SĂGETĂTOR  Astăzi norocul este prietenul tău, care te ajută să uiţi eşecurile şi necazurile şi să te simţi bine şi optimist. Fii atent şi nu uita ce ţi-ai propus să faci în sfera obiectivelor personale. La serviciu eşti popular, ţi se face cafea şi ţi se dau covrigi.  Ai energie şi ceilalţi nu mai au loc de tine pentru că apari peste tot şi le faci pe toate! Dar nu fă din asta un obicei! Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, fii generos cu cine merită.  Dimineaţa ai o problema cu o factură. Cel mai probabil nu ai bani să o achiţi. Nicio problemă, pune-o lângă celelalte neachitate în ordine, măcar să le ții evidența.

CAPRICORN  Stelele îţi indică o zi bună, nu trebuie să mai stai în colţul tău, îndrăzneşte şi poţi avea succes. Cine nu riscă nu câştigă, dar tu poţi minimaliza astăzi neşansa până aproape de zero! Astăzi te trezeşti târziu şi stai ceva timp la o cafea cu vorbe multe. Dar e bine să nu intri in discuţii cu Racii sau Leii, în general cu semnele de apă şi foc, care pot să-ţi facă probleme. Lasă totul în urma ta spune Pluton, maestrul regenerării şi al plutocraţilor, prezent la tine în zodie cam o generaţie. Pentru că tu nu poţi să faci ceva dacă nu-ţi place cu adevărat. Nevoia imperioasă să fii în armonie cu anturajul, cu mediul, cu lumea te conduce către concluzia că totul are o legătură şi că vrei să faci parte din ceva important şi permanent. Indrazneste si vei reuşi!

VĂRSĂTOR   Dacă ai luat o hotărâre, este bine să o respecţi. Sigur, dacă pe parcurs poţi descoperi că judecata ta a fost greşită, nu stărui în defavoarea ta! Tenacitatea este bună când ai avantaje. Reuşeşti să munceşti mult şi să rezolvi unele situaţii dificile. Agitaţia celor din jur te amuză şi te face să eviţi locurile foarte aglomerate. Foarte bine, aşa nu o să iei vreo viroză! Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Lasă orice decizie pentru săptămâna viitoare. Relaţiile de familie se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente.

PEŞTI   O zi favorabilă, în sensul că te simţi în formă, fizic şi psihic. Situaţia te îngrijorează, dar poţi lucra spre folosul tău. Nu exagera greutăţile şi obstacolele, lucrurile se pot rezolva. O zi dedicată acţiunii, reacţiei, intervenţiei. Timpul proiectelor a trecut, acum trebuie să realizezi ce ţi-ai propus cu tenacitate şi fără să ţii cont de comentariile răutăcioase. Simţi un oarecare grad de exaltare în preajma sărbătorilor religioase de iarnă. Pe total, ziua este o perioadă pentru reflecţii calme şi meditaţii liniştite şi puţină distracţie în mijlocul acestei... activităţi susţinute. Nu este o perioada foarte favorabila calatoriilor sau schimbarilor majore.