Perioada weekend-ului este haotică atît sub aspectul climei cât şi al reacţiei şi al comportamentului uman. Toată luna mai este caracterizată de schimbări mari şi relativ bruşte de temperatură, presiune şi umiditate.
6, 7 mai
Pe 6 mai s-au născut: Sigmund Freud, Orson Welles, Rudolph Valentino, Stewart Granger, Sir Max Edgar Lucien Mallowan,Tony Blair, George Clooney, Dorel Dorian, Ion Vlasiu. Pe 7 mai s-au născut Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Gary Cooper, Eva Peron, Elly Roman, Silvia Popovici, Matty Aslan.
În calendarul creștin-ortodox, pe 6 mai, sunt Sfinții: Dreptul Iov, mult răbdătorul și Varvar. Pe 7 mai, sunt Sfinţii de serviciu: Acachie şi Codrat. Este, de asemenea, pomenirea unui fenomen de excepţie: arătarea semnului Sf. Cruci, pe cer, la Ierusalim, după săvârșirea din viaţă a împăratului Constantin cel Mare. „Vieţile Sfinţilor” afirmă că lumina Sfintei Cruci a fost mai puternică decât a Soarelui. De mirare şi de mare taină...
Dragi jupânițe și cinstiți jupâni, amintirile nu-mi dau pace, provocate de mulți dintre domniile voastre, care mă întreabă de una și de alta.
Vă povesteam, altădată, că în octombrie 1969 am avut un accident groaznic, mai precis pe 9 octombrie, dacă îmi amintesc bine era o zi de joi și soarta și ”baraka” a făcut ca martor să fie academicianul Mitu Dumitrescu, șeful catedrei de hidraulică și asistentul lui, Albinel Harnaj. Eram în grija lor, accidentul s-a produs în timpul orelor de curs. Am avut mare noroc, repet, ”baraka”.
Academicianul a sunat la urgență, apoi la externe și a dat peste Ministrul adjunct Mircea Malița, prieten bun cu tata. S-a pus în mișcare Crucea Roșie Internațională, s-a oprit de la decolare cursa de Paris, până a ajuns salvarea cu mine pe pista aeroportului. Așa se face că accidentul a avut loc la ora 08:37 ora României și la ora 14, ora Parisului, eram deja pe masa de operație la ”Pitié Salpétrière”, spital universitar. În România nu aveau dotarea necesară salvării vieții mele. Aveam multe oase fracturate și hemoragie internă, dar aveam doar 19 ani. Oasele erau fracturate în ”creangă verde”, am rămas doar cu o coastă în afară și cu un umăr mai scurt și căzut, iar numai după trei săptămâni și multe operații plastice mergeam într-un baston de tek cu mâner de argint, cadoul chirurgului-șef, cu o mână în eșarfă, cu bandaj cervical și multe tije de metal ce ieșeau din mine.
O minune medicală, spuneau chirurgi francezi, ar fi trebuit să fiu mort de mult, după cât sânge pierdusem și la ce anestezice mă supuseseră. Am ajuns la Paris cu ce aveam pe mine la practică, la cartofi. În spital au fost aduși și alți tineri, răniți în războaiele Franței. Majoritatea, mult mai puțin grav decât eram eu. Legionari. Ofițerii lor de manutanță le-au adus ”ținute civile”. Mi-au dat și mie una, că nu aveam nimic înafară de bandaje, o pijama bleu și un halat albastru, al spitalului. Hainele mele au fost aruncate, erau rupte și pline de sânge. Pantofi maron, fără șireturi, două perechi de șosete albe, două seturi de boxeri și maieuri de culoare neagră, pantaloni de flanelă bej deschis, două cămăși, una bleu, cealaltă galben-pai, un sacou albastru jandarm cu nasturi metalici, galbeni, și un pulover maron.
Mi se spunea Bernard, așa am fost botezat acolo și cât am stat la Paris așa mi s-a spus. M-am legat de cei câțiva din salonul meu, de terapie intensivă. Doi suedezi, un danez și un neamț. Eu făcem progrese incredibile, mă vindecam ca Făt-Frumos, ceilalți mai încet. Într-o sâmbătă ne-au lăsat să ieșim din curtea spitalului să dăm o raită prin împrejurimi. Eu am luat-o puțin înainte, camarazii mei rămăseseră în urmă, la un chioșc de ziare. Când, ce să vezi, trei jandarmi puseseră ochii pe mine și veneau drept spre mine. În timpul acela se apropie de mine și legionarii, îmbrăcați la fel cu mine, care bandajat, care șchiopătând. Jandarmii se opresc încurcați, spun ”Oh, legionari!” salută scurt și își văd de drumul lor.
Abia mai târziu, când am cunoscut-o pe Veronique și pe Chris am găsit explicația. Revoltele studențești din Paris! Începute în mai 1968 nu se stinseseră complet nici în anul 1969. Jandarmii crezuseră că sunt un participant la revolte și doreau să mă evacueze de acolo, eram peste drum de Sorbona și vederea mea, un mare rănit, putea să declanșeze o nouă răzmeriță. Nu și dacă eram un legionar, necunoscut de studenți!
Revoltele studențești din Paris au început să mocnească încă din martie 1968. Au culminat cu ocuparea Sorbonei și declararea de ”regiune liberă de prostie” pe data de 3 mai 1968. Anul acesta se împlinesc 55 de ani, jubileul unui vis frumos studențesc, al unei victorii zdrobitoare a tineretului asupra establishmentului. Vă spuneam că atunci când am ajuns eu, în octombrie 1969, mai rămăseseră urmele revoltei, mai mocnea ici și colo. Pe câte un perete mai era o lozincă scrisă cu un spray de vopsea auto, așa se făcea pe atunci, pavajul unor străzi avea multe pietre noi, înlocuiau pe cele scoase și folosite de studenți în luptele de stradă. Dar, mai ales atitudinea provocatoare a tinerilor, știau că au învins și încă savurau victoria. Sunt constatările mele de la fața locului, așa le-am văzut acum 55 de ani, prin reviste și cărți pot să scrie ”fake news”, politic corect, pe mine nu mă păcălesc. Am fost atunci, acolo!
Lozincile studenților au fost multe și inspirate. ”Să nu ai încredere în cei peste 30 de ani!” Astăzi spunem, cei care au mai rămas în viață: ”Să nu ai încredere în cei peste 90 de ani!”
Dar, cred că sloganul cel mai caracteristic revoltei studențești din mai 1968 a fost: ”Il est interdit d’interdire!” Este interzis să interzici! Apoi ”Sois jeune et tais-toi!” Fii tânăr și taci din gură, un mesaj antigaulist. ”Sous les pavés, la plage!” Sub pietrele de pavaj este plaja – constatarea făcută de studenții care au ridicat baricade din pietrele de pavaj, constatare poetică, dar foarte tehnică, așa era, pietrele erau puse pe nisip! ”Soyez réalistes, demandez l’impossible!” Fiți realiști, cerți imposibilul! Era reacția tineretului față de rigorile unei societăți închistate, foarte structurată, în care tinerii nu aveau nicio șansă, trebuia să stea la coadă! ”Ni dieu, ni maître” Fără Dumnezeu și stăpân, deviza amintește de cea a celebrului francon Florian Geyer, nobilul din secolul XV. O melodie de succes a lui Léo Ferré, devenită mai apoi crezul anarhiștilor.
Are loc ungerea și încoronarea unui rege. Foarte bine, dar eu nu mă uit, pentru că nu am televizor. Însă la rugămintea cuiva am făcut horoscopul încoronării. Mai rău nu se putea! Imediat după o eclipsă și cu Mercur retrograd, ca să numai spun de patru cuadraturi care nu vestesc nimic bun. Bunul rege cu nasul mare și ochii apropiați o să aibă o domnie scurtă și plictisitoare!
Dar vă rog să mă scuzați, continuam mâine, acum mă duc să vad dacă mai pot să prind ceva din curentul meteoric Eta Aquarius, nopțile trecute nu am avut cer clar pentru observații.
Mereu vă spun la ce filme mă uit, dar am uitat să vă spun ce mai citesc. Acum citesc o carte foarte interesantă, ”Lumea și demonii ei” scrisă cu multă inteligență de Carl Sagan, o carte broșată, apărută în limba română la Editura Herald. Cei cu masonii. Dar eu nu citesc niciodată o carte singură! În același timp mai citesc o carte veche și hazlie, coordonată de Alfred Hitchcock, ”16 Skeletons From My Closet” de la Dell Book. Și o antologie SF îngrijită de Marianne Leconte ”Les Pièges de L’ Espace” apărută în colecția ”Le Masque SF”. Cărți vechi și bune! Cum o să revăd un film vechi și foarte bun. Fiind ziua în care îl pomenim pe Orson Welles, ce poate fi mai potrivit decât ”Citizen Kane” film pus de Academia de film deasupra tuturor filmelor, din toate epocile. Kids who watch this film can never know how revolutionary it was - scrie pe net, în dreptul filmului.
Nici noi nu știm ce o să ne aducă ziua de mâine, consultați horoscopul, un sfat bun nu strică, prevenit însemnă pregătit, pentru că, în orice caz, mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 6,7 mai 2023
BERBEC Sâmbătă, o informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai multe verzituri, salate, fructe şi lămâi, dar nu fructe dintre cele care fermenteză repede. O perioada buna pentru planificarea activitatii şi mici achizitii. Posibile mici dureri de cap, la propriu si la figurat pe fondul unui Marte (patronul tau!) slab aspectat. Mai pe seară, Luna iti aduce o oportunitate neşteptata. Te vei simţi foarte bine citind o carte sau vizionand un film bun, acest lucru, sigur sâmbătă seara. Duminică, nu te grabi, dar nici nu refuza. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţa, asa incat decizia sa fie justa. Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu prea şti de unde. Întreaba un prieten... Poate te împrumuta... poate te trimite la alt prieten!
TAUR Dedică weekendul celor dragi, celor apropiaţi, familiei, anturajului, în general. Pari uşor plictisit şi distrat de tot ce ţi se întâmplă... asta pentru că te pregăteşti de ceva important. Mici favoruri din partea anturajului, în special a sexului opus. Zilele de 6 şi 7 mai sunt mai putin favorabile călătoriilor lungi. Succese, din nou neaşteptate, pentru că vin târziu, când nu te mai aşteptai, în cercul de prieteni sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Duminică poţi obţine recunoaşterea unor eforturi trecute. Este timpul unor mai mari sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amâni. Mai bine acţionează! Sanatatea este cam veştejită, treci masiv pe produse naturale, dar atentie la stomacul tau sensibil.
GEMENI Sâmbătă o întâlnire programată se amână, fii fără grijă, se rezolvă, însă. Seara propice relaxării şi distracţiilor. Perioada în discuţie este pentru cei născuţi sub dublul semn al Gemenilor un prilej de schimbări. Dacă ai de făcut deplasari sau călătorii, weekend-ul aceasta este perioada. Schimba locul si îţi schimbi şi norocul. O mică supărare provocată de cineva din anturajul apropiat, dar pe total perioada iti este favorabilă. Vorbe şi barfe, dar nu trebuie să le dai mare importanţă. Mici probleme cu sănătatea, care situatii, insa, se vor rezolva repede. Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii, nu investi, nu da bani cu împrumut. În mai multe ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi nişte conflicte inutile, de altfel. Ceva foarte important nu pare că se intamplă în aceasta perioadă!
RAC Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă pentru domeniul tau de activitate, sau din anturajul tau de weekend, Leu sau Vărsător, te poate ajuta, probabil sâmbătă. Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută. Investeşte în relaţii de prietenie şi în dragoste. În dimineaţa zilei de 7 mai, duminică, ai o ocazie de parvenire sociala, sau ceva se schimbă în relaţiile tale. Nu este obligatoriu sa o ratezi, aşa cum faci cu multe lucruri din viaţa ta, dar nici nu te omori cu firea dacă nu-ţi iese. Nici nu este indicat în acest weekend să fi „apucator”, sa inhaţii, aşa cum se spune despre Raci ca ceea ce apucă nu mai lasă. Dar poţi să te dezbari de caracter?
LEU Sâmbătă este o perioadă mai deosebită. Într-o astfel de zi poţi să te îndrăgosteşti de cine nu trebuie, sau să acorzi încredere tot cui nu trebuie. Sau să fii genial în tot ce faci! După o perioda pe care ai caracteriza-o drept mediocra ai, în sfârşit, două zile de zodie fastă. Paşi mici, dar fermi pe drumul care ţi l-ai ales. Realizări mici, însă pline de bucurii. Poti petrece sfarsitul de săptămână cu prietenii la munte. Dacă nu te sperie preţurile şi vulgaritatea „colegilor” de excursie. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei, dar si distractiei si relaxarii. Nu incepe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei fi dezamăgit de cei cărora le vei solicita ajutorul. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul celor două zile, duminică seara. Ai uitat ceva... Nimic nu este nou sub soare, lucrurile se uită pentru că nu este nimeni sa-ţi amintească de ele!
FECIOARĂ Sâmbătă nu intra in discutii despre patrimoniul comun cu familia sau asociatii. Nu-ti schimba planurile, sau programul! Este de bine! O periodă de mici realizări şi acumulări. O serie de evenimente te vor obliga la o analiză aprofundată. Noi evenimente sau propuneri vor face perioada interesanta. Duminică nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă, chiar daca esti intr-o zi liberă – distracţia este tot un consum de energie - face să nu obţi rezultatul dorit. O veste sau o informatie interesantă în a doua parete a intervalului. Invata, în această lume superficială şi grăbită, să nu mai dai atâta atenţie detaliilor să fii mai iute şi mai dinamic. Nu trage toata activitatea pe umerii tai si nu-ti atribui toate sarcinile – pana la urma o sa ratezi! Şi lumea o să întoarcă capul, jenată, mai ales dacă o să arzi grătarul! Sănătatea este chiar bună, dar atenţie la stomac şi viscere. Banii sunt în toane capricioase, dar nimic nu este negativ.
BALANŢĂ Sâmbătă ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Eşti inspirat în domeniul financiar. Seara socială – poate chiar un eveniment, gen nuntă, botez. Aspectele planetare oferă un timp pentru posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Călătoriile sunt, de asemenea sub un semn fast. Transformări în bine, mai ales acasă. Atenţie mărită la sfârşitul perioadei când sănătatea îţi este pusă la încercare, mai ales din cauza racelei sau accidentelor domestice sau rutiere. Un nativ, tot semn de aer, din anturajul tau, te barfeste si te acuza pe nedrept, dar vei depasi situatia cu succes si cu oarecare profit social – duminică. Birfele si intrigile sunt la ordinea zilei. Nu te simti stinjenit, o mie de ani intriga si barfa au fost in Bizant preferate violentei si razboiului. Nimic din ce este ascuns nu va ramane necunoscut si nu va fi secret ca sa nu iasa la lumina, asa ca ai rabdare si vei afla ceea ce doresti!
SCORPION Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi pragmatică a analizei reci şi pertinente care te caracterizează. Sâmbătă poţi profita de acest lucru! In acesta perioada păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Stomacul tău nu este în cele mai bune toane aşa că trebuie să-l protejezi, sa iei măsuri. Posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. O perioadă indicată pentru investiţii în grătare şi în cărbuni – petreceri şi distracti pe cinste! Noi prietenii sau relaţii vor face perioada interesantă. Nu este bine sa mai faci bancuri fizice, dintre care cel preferat este sa dispari pe neasteptate ca măgarul in ceaţă, limitează-te la minciunile obişnuite. Sunt mai de efect!
SĂGETĂTOR Sâmbătă nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic! Nu uita că loialitatea este lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară. Schimbări în bine, pe plaja, la munte, şi în dragoste, adică oriunde. O veste iti face mare plăcere. Câştiguri neaşteptate urmate de pierderi la fel de neaşteptate. Mai putin tutun, mai putina cafea, mai putin alcool, dar nu renunta total, pentru ca bucuriile vietii sunt asa de putine si rare! Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie. Pentru nativii seniori este o perioadă mai dificilă, mai ales în ceea ce priveşte sanatatea. De nivelul de trai nu mai vorbim! Pentru cei tineri acest weekend trebuie să fie un serios examen pentru ceea ce sunt de fapt şi ceea ce doresc sa faca in viaţa. Sigur, după distracţie. Timpul nu asteaptă, trece fulgerător şi dintr-o speranţă ajungi uşor o... promisiune nerealizată !
CAPRICORN Sâmbătă cu toate că dedici ziua celor dragi şi apropiaţi, gândurile tale sunt tot la afaceri. Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de acasă, din curte, dacă ai. O problemă personală îşi găseşte rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa socială. Trebuie să ai mai multă încredere în colegi, prieteni, rude, sigur in cei verificati! Pentru că nu uita vechea vorbă din perioada războiului rece: „proştii crede, bolşevicii verifică!”. Schimbarile dese – cheia marilor succese! Dacă ai dificultăţi, schimbă stilul, schimă modul, schimbă felul – tenacitatea este buna cand esti în câştig. Mare atenţie la răceală şi la durerile de genuchi.
VĂRSĂTOR Sâmbătă este o zi bună, mai ales în a doua parte, pentru cumpărături, vizite, scurte ieşiri la iarbă verde, sau mici escapade. Foloseşte-ţi gândirea limpede de astăzi la sinteza ultimelor evenimente. Nu-ţi pierde timpul cu legături sub nivelul tău. Partea benefica a zodiei te ajută să-ţi înţelegei mai bine limitările sau să îţi găseşti adevarata chemare în viaţă. Sentinţa precedentă se refera la perioada în chestiune. Viaţa ta este vraişte, ştii asta, dar nu iei nici o masura! Poate te gândeşti puţin la asta, te rog… Perioada este în general, benefică şi aduce realizări şi noroc. Bate un vânt de libertate, mai ales prin buzunare si prin portofel, asa ca pune-ti capul la contributie cum sa faci urgent rost de bani! Un ajutor substanţial din partea prietenilor sau a rudelor. Poate aşa îţi rezolvi o parte din probleme. Sănătatea este mediocră, atenţie la alergii şi la ceea ce mănânci.
PEŞTI Perioada weekend-ului este haotică atît sub aspectul climei cât şi al reacţiei şi al comportamentului uman. Toată luna mai este caracterizată de schimbări mari şi relativ bruşte de temperatură, presiune şi umiditate. Un fel de mini-muson. La fel şi reacţile oamenilor. Tu stai în acvariul tău şi nu te apuca de schimbări esenţiale - nu este încă timpul! Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi. Duminică, idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână. Acest aport de energie se poate traduce la unii nativi din bancul de Peşti printr-o creştere a agresivităţii si a lipsei de pragmatism. Ceea ce nu este rău să devii peste noapte, din plătică – rechin, dar este foarte rau dacă crezi că poţi inota în afară de acvariul tău!