HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 6 ianuarie 2022. HOROSCOP 2022 pe zodii (4)

De Bobotează ai sarcini şi griji noi. Poate, chiar pentru câteva zile. Dar trebuie să te obişnuieşti şi să te organizezi, nu ai de ales. Pe seară primeşti veşti bune, poate de departe.

6 ianuarie

 Pe 6 ianuarie s-au născut  Ioana d’Arc, Jacques-Etienne Montgolfier, Heinrich Schliemann, Adriano Celentano, Loretta Young, Rowan Atkinson, David Ohanesian, Doina Badea, Ion Heliade Rădulescu, Ionel Teodoreanu, Ion Budai-Deleanu, Dan Nasta.

 Sinaxar, Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare).

În "Kalendar": Boboteaza, Iordanul, Apă-Botează, Chiraleisa, Arătarea.

Antropologic, „A doua din ciclul celor trei zile de mare sărbătoare ale noului an, Boboteaza, Botezul lui Iisus, este o sărbătoare creştină care iese în evidenţă numai prin referire constantă la păgânismul perioadei din care face parte. Işi fac prezenţa binefăcătoare lupii, apărând ca instrumente punitive divine, îndreptate împotriva demonilor sau a oamenilor. Într-un fel putem spune că intrăm în noul sezon neoficial al Lupului (Lupul Şchiop), cu o prezenţă pregnantă în timpul Filipilor de iarnă” Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 38.

Mulţumesc încă odată doamnei Antoaneta Olteanu, iată și în acest început de an 2022, această regină a folclorului, etnografiei, mitologiei şi a antropologiei româneşti, care are dreptate, şi aici, ca întotdeana. Ce plăcere sofisticată să citeşti „Şcoala de solomonie”, sau să intri în sufletul imperiului rus, sau să înţelegi calendarul tradiţional, cel adevărat, folcloric al românilor. Mulţumesc, Doamnă! Cred că așa este normal și civilizat să faci, când folosești, citând corect și legal, o mică parte, din produsul intelectual al cuiva.

Dar numai amân nimic, iată ultimile trei zodii din HOROSCOP 2022 pe zodii.

CAPRICORN  Pentru zodia Capricornului anul 2022 este anul rezultatelor surprinzătoare.  Cu Pluton de ceva timp în zodie, care planetă, de fapt, rămîne, când direct, când retrograd în zodie tot anul 2022, de fapt până în 2023 şi cu detaşamentul Soare, Venus, Mercur tranzitând la începutul anului, aspectele astrologice sunt edificatoare. Plus Marte aflat în zodie între 25 ianuarie – 7 martie. Trebuie să fac o paranteză şi să precizez că Pluton are o influenţă colectivă, de generaţie şi că astrologii experţi iau în consideraţie cu multă prudenţă influenţa planetelor transaturniene (Uranus, Neptun, Pluton). Aşa că influenţa lui Pluton asupra zodie Capricornului nu este negativă, ci mai curând interesează capacitatea de regenerare fizică şi spirituală. Dar Pluton este considerat planeta "plutocraţilor" a celor bogaţi, puternici, clasa stăpânitoare, guverne, establishmentul. Capricornii au o lungă perioadă bună dacă doresc să parvină, să facă bani, să ajungă în vârf. Stelele sunt cu ei! Dar şi Marte tranzitează zodia, perioadă plină de dinamism, de curaj, de îndrăzneală.

Capricornii au un an cu multe noutaţi pentru ei, o mulţime de cărări li se vor deschide si le vor trebui luni de zile să ia cele mai bune hotărâri. Firea Capricornului are nevoie de stabilitate si de certitudini ca să infloreasca, dar in 2022 vor afla cu surprindere că nu intotdeauna certitudinile  sunt şi amuzante. Vor descoperi ca ceea ce au in minte şi în suflet este valoros şi nu trebuie pus la bătaie pentru orgolii marunte. Capricoarnele vor avea chiar revelaţii asupra unor persoane despre care credeau că ştiu totul sau aproape totul şi, cu toate ca ele simt  foarte bine firea celorlalţi, işi vor da seama ca au luptat impotriva sensului vieţii şi au fost prea tolerante. Capricornii căsătoriti  vor avea un an de linişte, parcă este bine acasă, parca m-aş odihni, parca aş lăsa vânătoarea pe mai tarziu… şi aşa trece 2022!

In ceea ce priveşte sănătatea, Capricornii trebuie sa se străduiasca, să tragă de ei inşişi pentru a ieşi din lenea şi comoditatea lor. Dar, genunchii încep să scârţâie, pulsul este crescut, poate şi colesterolul… aşadar se impun masuri drastice: mersul pe jos şi cu bicicleta, diete disociate şi, mai ales, uitaţi că există dulciuri şi cofetării pe lumea asta! Foarte necesare in 2022,  destinderea in natură, aerul liber, apa plata, merele acre, şi grătarul de… peşte. Intr-un an vijelios și surprinzător cum se anunţă 2022, de muncă, efort prelungit, măcar de corp trebuie sa aiba grija  Capricornii, să se autodisciplineze şi să se concentreze.

Cu dragostea este o poveste. Lungă şi interesantă. Pe scurt, la începutul anului, în propria zodie şi în perioada tranzitului lui Venus, vă îndăgostiţi repede şi de cine nu trebuie – una dintre specialităţile Capricoarnelor, în special. Anul de efort, de dinamică al Tigrului de Apă nu avantajează dragostea Capricornilor. După cum scrie la tratatele de astrologie vă doriţi o dragoste sigură, senzuală şi pasionată, dar care să nu vă facă cumva probleme, Doamne fereşte! Ei bine, în anul 2022 aveţi unele probleme! Dreptul la surpriză! Începând din martie şi până la sfârşitul lui mai începeţi să vă puneţi întrebări, din ce în ce mai precise şi chiar începeţi un fel de schimbare a vieţii dumneavoastră în ceea ce priveşte legăturile de amor. Realizaţi că vă doriţi o schimbare şi că aveţi la dispoziţie chiar mai multe modalităţi decât speraţi. Un procent mai curajos dintre Capricorni vor lua măsurile necesare chiar din luna iulie, ceilalţi vor mai întârzia, ca de obicei.

Bani vor avea Capricornii in 2022, chiar mai mulţi decât pana acum, sunt pe trendul lui Pluton, dar trebuie sa stie in ce ii investesc. Nu le sunt favorabile speculatiile sau asocierile, in general, punerea banilor la un loc cu altcineva nu este favorabila Capricornului. Ceva bani puşi deoparte ar fi o masura inţeleapta, sau investiţi cu cap. Perioada dintre august şi noiembrie este ideală ca să faceţi uşor economii, fără să mâncaţi iaurt tot timpul. Cam în aceiaşi perioadă vă cresc şi veniturile, aşa că există o explicaţie logică pentru situaţia financiară îmbunătăţită. Sfârşitul anului, Crăciunul, vă găseşte în siguranţă financiară adică aşa cum îi place unui Capricorn adevărat!

VARSĂTOR  Pentru marea majoritate nativilor din zodia Vărsătorilor anul 2022 este anul şanselor surprinzătoare. Când sus, când în jos, ca la montagne-russe! Saturn rămâne tot anul în zodie, când direct, când retrograd, iar Marte tranzitează în perioada 7 martie - 16 aprilie. Exceptând trecere normală a Soarelui şi a cortegiului său format din Mercur şi Venus. Sigur şi revenirea periodică a Lunii! Eforturile din ultimii trei-patru ani se concretizează în acest an. Dar, este şi un an al pierderilor, în primul rând prieteni care pleacă din ţară, dar şi bani aruncaţi aiurea cu utopia proprie zodiei.  Varsatorii au în anul Tigrului de Apă unul dintre anii cei mai clari din viata lor. Ceea ce au cladit şi au adunat în ultimii caţiva ani, dă în sfârşit roade.  O mare uşurare îi aşteaptă în luna februarie când li se ia o piatră de pe inima, pentru că, de fapt, ajunseseră la capătul puterilor. Exista însa o condiţie, ca Varsătorul, el sau ea, sa nu se mai impraştie ca de obicei în roza vânturilor, să mai stea pe loc şi să deschidă bine ochii la partenerii de afaceri sau la partenerii de dormitor. Pentru ca ei, Vărăsătorii, sunt amabili, civilizaţi, cumsecade şi chiar generoşi, în ultimii ani s-a profitat din plin de pe urma lor, au fost folosiţi cât cuprinde. Ei bine, in 2022, trebuie sa fie mai selectivi în  alegerea partenerilor şi, mai ales în alegerea celor cărorar au de gand să le impartăşească planuri şi secrete. Să se gandeasca de zece ori înainte de a deschide gura şi mai bine să nu spuna ce au de gand pâna cand lucrurile prind mai mult contur. Inca un sfat, deşi credeţi că sunteţi admiraţi/admirate, nu va lăsaţi păcăliti, altminteri veti fi in continuare folosiţi, aşa cum vi s-a mai întamplat, recunoaşteţi, vă rog!

În casă lucrurile nu vor fi mai liniştite, nu prea au cum să fie, atâta vreme cat lăsaţi mereu pe altcineva să ia decizii, să se ocupe, să rezolve… Postura Varsatorului, aceea de musafir surpriză  pe acasă, se va vedea şi mai pregnant în 2022, când este posibil să vi se pună condiţii la care să nu puteţi răspunde. S-au adunat prea multe incurcături, prea multe amânări, prea multe atitudini superficiale, care se vor cam razbuna in 2022. Luaţi măsuri !

Si cu sănătatea trebuie sa fiţi atenţi. Zbuciumul permanent, zecile de drumuri pe care le faceti, nervii şi nemulţumirea legată de situaţia instabilă din ultimii ani, va dau unele acidităţi gastrice şi o nelinişte greu de definit. Ar fi momentul să treceţi pe fitoterapie, pe vitamine cu minerale şi să vă mai ingaduiţi câte o dupămiaza în care să staţi pur şi simplu. Macar un weekend liniştit pe lună, poate o vizita la o piscina pentru puţină mişcare şi răsfăţ.  În prima parte a anului aveţi o energie şi o dinamică de invidiat, dar această activitate vă pune fizicul şi mentalul la încercare. Din septembrie este bine să faceţi ceva activităţi sau chiar tratamente de întreţinere. Este extrasezon şi puteţi să mergeţi la o staţiune balneo-climaterică unde să faceţi proceduri de întreţinere.

Dragostea, amorul are un galop de sănătate în primele trei luni ale anului. Apoi se împiedică! Depistaţi o eroare, ceva care suna fals şi luaţi măsurile care se impun. Este momentul să fac o paranteză ca să atrag atenţia tuturor zodiilor, de orice sex şi orientare sexuală, să nu cumva să facă enorma greşală să decepţioneze sau să înşele un Vărsător şi mai ales o Vărsătoare. Represaliile sunt disproporţionate şi adesea dor multă vreme… Luna august nu vă găseşte singuri, ba chiar sunteţi prins într-o nouă legătură. De călătorie, vacanţă, excursie, sau de croazieră. În septembrie este ceva cu o nuntă, dar poate că nu este a domniei voastre. În orice caz nu prea aveţi chef de aşa ceva în septembrie şi octombrie, să fim drepţi!  Sfârşitul anului vă găseşte petrecând cu dragostea cea mare într-un grup vesel de prieteni.

Cum spuneam, in 2022 aspectele legate de bani vor prinde contur, vor deveni mai clare. Unele investitii pe care le-ati facut se vor dovedi profitabile, iar ameninţările de pierderi de mari sume vor dispărea. Bugetul dumneavoastră se stabilizează, veti putea face calcule mai liniştite şi, mai ales, veţi fi capabili sa faceti fata unor cheltuieli neprevazute. Care se vor ivi cu siguranta in 2022. Dar, în a doua parte a anului apar şi venituri mai mari. Poate este vorba de o mărire de salariu, poate de o schimbare de serviciu, poate de un second job, poate de muncă în străinătate.

PEŞTI  Anul 2022 este pentru nativii din zodia Peştilor anul  proiectelor împlinite. Este un an bun! Însă, cu Neptun și Jupiter mai tot timpul în zodie, lucrurile par ceva mai grele, mai dificil de rezolvat. La prima vedere. Peştii au fost foarte nemulţumiti de viata lor in ultimii ani. Şi profesional şi sentimental, deşi nu vor cu nici un preţ să recunoască în public… Şi-au făcut fel de fel de toalete, au purtat fel de fel de cizme şi sandale (încălţămintea este slăbiciunea Peştilor) s-au dus la fitness online, au băut felurite ceaiuri sedative dar, cu toate astea, ceva nu s-a potrivit. In 2022, însă, piedicile pe care le-au întampinat  se vor estompa sau poate ei vor avea mai mult curaj sa faca un pas in faţă, să treacă peste obstacole. De fapt, ambele situatii vor conduce la ridicarea valului de nemulţumire care i-a apăsat pe Peşti. Li se vor recunoaşte meritele si vor fi repuşi acolo unde le este locul, vor primi laude şi chiar este posibil un premiu, sau măcar o diploma. Vor constata ca cei care au mârâit la ei şi i-au trecut pe tuşa, sunt si ei oameni şi îşi mai schimbă ţintele… aşa ca in 2022, Peştii se vor bucura de imunitate, nu vor mai fi ţinte! Este un an creativ pentru ei, cu multe idei şi favorabil asocierilor cu alţii la fel de creativi ca si ei. S-ar putea să se puna bazele unei afaceri, nu mari, dar care să le dea satisfacţie pentru un pumn de bani în plus şi, mai ales, pentru ca şi-au valorificat talentele.

Atenţie însă, la sănătate, mai ales pentru cei trecuţi de 50 de ani. Sunteţi fragili şi vă reveniti greu din viroza sau astenia de primăvară. Este posibil sa aveti si unele probleme legate de piele, asa că, îngrijiti-vă constant cu produse de bună calitate, dar nu din cele ultra-sofisticate şi scumpe. Cautati produse de ingrijire cat mai naturale şi mai simple şi  consumati multe sucuri de legume si fructe făcute în casă. Peştii au nevoie de apă, deci faceti bai caldute in cada, folositi aromoterapia si muzica dulce care vă vor linisti şi pielea şi gândurile. Şi inca un sfat: desi Peştilor le place să se plimbe prin ploaie, în 2022 evitaţi aceste plimbari, ploaia nu va este benefică în anul Tigrului de Apă. O perioadă mai delicată este între iunie şi noiembrie când aveţi nevoie de îngrijire deosebită şi de întreţinere. Vă simţiţi obosiţi şi nu ştiţi de ce. Nişte analize mai aprofundate vor găsi răspunsul, sau pur şi simplu multă odihnă şi suplimente alimentare, vitamine cu magneziu şi minerale! Un procent din Peşti au probleme cu dulciurile şi dezechilibrele de metale.  Aveţi mari resurse de vitalitate şi începând de la jumătatea lui noiembrie sunteţi ca noi, aşa că vă puteţi bucura de deliciile Crăciunului şi ale unei vacanţe de iarnă memorabile.  Totuşi este bine ca în toamnă, septembrie-octombrie să reduceţi ritmul şi să vă odihniţi mai mult.

In dragoste Peştii rămân suspiciosi şi, uneori, chiar plângăreţi. In 2022  nu vor fi motive de griji suplimentare pentru cuplu, poate doar dispute legate de modul haotic în care îşi pun Peştii banii și lucrurile prin genţi şi rucksacuri. Dragălăşenia lor şi bunăvointa faţă de cei din familie le vor fi rasplatite cu aceeaşi monedă, vor avea linişte şi sprijin cand au nevoie. Pentru Peşti 2022 este şi un an in care vor merge la multe petreceri şi spectacole, unele online, vor primi mereu invitatii şi vor cunoaşte multă lume nou

Influenţa lui Neptun și Jupiter este aliatul numărul unu în ceea ce priveşte banii. Intuiţia vă conduce să faceţi rost de bani în cele mai diverse moduri. Pe de altă parte prima parte a anului este un bun exemplu pentru temperanţa de care puteţi da dovadă când vreţi şi stăpânirea de sine la cheltuieli inutile sau chiar păguboase. Aveţi posibilitatea să achitaţi datorii mai vechi, nu mari, dar care vă stăteau pe inimă. Pe total, până în luna aprilie reuşiţi să ţineţi o balanţă cât de cât pozitivă. Luna mai este cea mai favorabilă. Noi surse de venit, poate schimbaţi banca, poate reformulaţi condiţiile creditului, poate apar surse noi de venit.  Toamna este ceva mai dificilă. Toamna urmează cheltuielilor mari făcute cu vacanţa. Nu regretaţi. V-aţi distrat copios. Tot pe toamnă apar cheltuielile cu cei mici, cu schimbarea garderobei, cu reparaţiile şi îmbunătăţirile la căldură etc.  Iarna vă prinde cu murături şi conserve pe săturate, aşa cum numai acasă la Peşti mai găseşti. Anul 2022 este o surpriză plăcută pentru multă lume…

Mulțumesc celor care mi-au mulțumit pentru ”HOROSCOPUL 2022 pe zodii” și mi-au urat sănătate, că-i mai bună decât toate. O să mai fac unele considerente generale când este cazul, plus ”HOROSCOPUL Tigrului de Apă, o mâță udă” la timpul potrivit în februarie, când începe anul chinezesc.

Până atunci să avem speranță, mâine avem o nouă șansă, este doar o altă zi!

HOROSCOP    6 ianuarie 2022

BERBEC  De Bobotează nu începe nimic nou, nu lua hotărîri importante. Cumpătare, s-ar putea putea numi această zi. Ai nevoie de puţină linişte, relaxare şi de distanţă faţă de problemele altora! Cu toate că pare a fi încă o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea. Fii prudent şi precaut, când discuţi, negociezi şi mai ales în convorbirile la telefon! Nu promite nimic, mai ales membrilor familiei. Oricum, majorităţii nativilor din zodie nimic notabil nu i se poate întâmplă!

TAUR   După orele de activitate, de muncă - cumpărături şi distracție. Descoperi  cunoştinţe comune despre care nu mai aveai veşti demult. Atenţie, multă discreţie şi prudenţă, nu da din casă! Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Dacă telefonul tău nu sună asta nu înseamnă că rudele tale, copii, părinţii, prietenii te-au uitat. Toată lumea este ocupată cu adaptarea la regimul de muncă, sau cu pregătirea petrecerilor de mâine.

GEMENI   Ai foarte multe gânduri şi planuri. Fă o listă de priorități, ia-o pe rând, secvențial. Relaxează-te activ, adică fă puţin sport, poate la o sală. Nu pleca la drum lung, poate o să ningă! Conflict dintre simţăminte şi logică. Nu forţa găsirea unei soluţii, temporizează, doar. Nu lua decizii importante. Amână toate întâlnirile pe care le poţi reprograma. Nu te implica în promisiuni strategice, pe termen lung. Nu, nu, nu, astăzi! Organizează-ţi o seară festivă, meriţi după tot efortul făcut să refuzi pe toată lumea. Aşa poate o să înveţi să nu mai lași folosit de alţii.

RAC  Atenţie la o posibilă discuţie legată de încetineala ta. Poți replica că faci lucrurile temeinic, că graba strică treaba. Nu îţi place mediul în care lucrezi  şi vrei să schimbi iaraşi ceva! Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căută să te distrezi şi să legi noi prietenii. Schimbă-ţi cercul şi locurile pe care le frecventezi. Uită-te bine în jur. De obicei oamenii de calitate nu sar în ochi, dar strălucesc prin vorbe şi fapte.  Atenţie la regimul alimentar şi la primul semn de răcelă sau gripă.  Nu pleca la drum, mai ales la drum lung!

LEU  Trebuie să ai mai multă grijă de sănătatea ta. Încep să scârţâie câte ceva, deocamdată, dar care te avertizează că trebuie să încetineşti ritmul şi să inviți şi pe alţii să tragă la edec. În luna ianuarie a lui 2022 stai liniștit pe coada ta și cască prelung. Nu este nici timp de măritiș, nici de speculații la bursă, nici de plecat în Patagonia. Stai acasă și bea ceai fierbinte. Merge și puțin rom din insulele fericirii. Nu trebuie sa faci din problemele altora cruciade proprii, dar nici să ignori pe aproapele tau care are cu adevărat nevoie de ajutor!

FECIOARĂ  Începi să înţelegi că ai mai mult de construit pentru viitor decât măruntele griji pentru gospodărie şi ai tăi. Pune pe hârtie gândurile care te frământă şi atribuie sarcini celor din casă. Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi, mai ales dacă bănuieşti că este aranjat. Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia  lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Evită intimităţile despre secretele altora, ca să nu faci şi tu confidenţe şi compromisuri costisitoare. Ascultă, însă, cu atenţie!

BALANŢĂ  Noua ta poziţie îţi creează o mare problemă. Trebuie să pari mulţumit, deşi nu eşti. Iar timpul ţi se pare prea scurt şi obligaţiile prea mari. Mai aşteptă puţin până să iei o hotărâre. Limitează cheltuielile la strictul necesar! Dimineaţa nu este favorabilă celor ce lucrează cu tastatura, celor ce crează, celor ce scriu, în general celor care lucrează cu capul. Ei bine, armonia şi pacea pe care o doresc Balanţele echilibrate pot rezolva uşor aceasta situaţie. Supraveghează cheltuielile şi redu-le sau renunţă la cele pe care le consideri extravagante. O zi perfectă ca să faci planuri de viitor şi să iei deciziile necesare. Există un timp pentru fiecare lucru!

SCORPION  De Bobotează ai sarcini şi griji noi. Poate, chiar pentru câteva zile. Dar trebuie să te obişnuieşti şi să te organizezi, nu ai de ales. Pe seară primeşti veşti bune, poate de departe. Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste.  Astăzi problemele Scorpionilor par să să devină mai serioase, e joi, zi de oferte la unele supermarketuri și ai probleme cu banii. Pentru că tu le consideri aşa. Dacă într-adevăr lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung.

SĂGETĂTOR  Eşti într-o situaţie care se numeşte cerc vicios. Problemele abia acum încep. Trebuie să te linişteşti şi cu mult calm să găseşti „ieşirea” din situaţie. Probabil, o vei lua de la capăt! Aspecte favorabile par că te avantajează mai ales în planul mental, al proiectelor, şi prin urmare logică, pe plan social, entimental.  Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Ziua nu este cea mai bună din tot anul, stai ușor, abia a început, dar de departe nici cea mai proastă, așa încat poți să te strecori prin iarna aceasta modernă, capricioasă şi incertă spre seară care trebuie, neapărat, să-ţi îmbunătăţească bilanţul zilnic.

CAPRICORN   Trebuie să ai răbdare şi să analizezi cu atenţie figurile noi din jurul tău. Profesional eşti pe drumul cel bun, dar trebuie să te concentrezi mai mult şi să fii atent la detaliile sociale. Sfatul meu este să fii mai atent decât de obicei la tot ceea ce înseamnă parteneriat, fie că este vorba de afaceri, fie de dragoste, sau de amândouă. O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai puţin şi mai des şi evită factorii alergeni.  Consumă, după excesele de sărbători, dacă nu ai ulcer sau altceva care contraindică, mai multe verzituri, salate, fructe şi lămâi, dar trebuie să eviţi fructele dintre cele care fermenteză rapid.

VĂRSĂTOR  Pentru că nu eşti în apele tale, ai nevoie de ”ceva”. Drept catharsis poate îţi cumperi ceva nou, ceva de îmbrăcat, cine știe poate o canadiană de iarnă. Astăzi eşti dispus să cheltuieşti pentru tine. Fii mai modest în pretenţii şi o să te simţi mult mai bine, pentru că o să le realizezi! Nu trebuie să te minţi că o să fie bine. Gândirea pozitivă nu înseamnă să te înşeli cu bună ştiinţă! O veste bună care te face să fii mulţumit pentru că ţi-a confirmat intuiţia. Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă, semn de foc sau de apă, te va ajuta fie la serviciu, fie acasă. Nu pleca la drum!  

PEŞTI   O prietenă mai veche te sună cu gânduri bune. Poţi avea încredere. Ieşiţi la o cafea şi vorbiţi despre modă, filme, telenovele. O să te simţi bine şi, la noapte, o să visezi frumos! Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior poți gasi calea. Pe de alta parte nu lua în serios toate bârfele şi intrigile făcute parcă special să-ţi amărască viaţa în această zi de Bobotează. De fapt, chiar aşa este! Poate că este un ultim examen înaintea promovării tale, sau a încasării unui bonus. Nu te mai linge pe botişorul tău de pește, pentru că nu eşti câştigător din start! Trebuie să convingi şi păstrarea calmului şi o atitudine civilizată sunt cheia reuşitei tale.